În perioada 25 aprilie – 25 mai 2024, la Câmpulung, s-a derulat „Luna Arhitecturii”, în cadrul proiectului cu fonduri europene PNRR „CulturAct”, derulat de Fundaţia Acasă în Muscel şi cofinanţat de Primăria Câmpulung. Proiectul a vizat aducerea poveştilor şi clădirilor din oraş mai aproape de tineri şi vizitatori, prin crearea unor trasee specifice în oraş, care să cuprindă anumite obiective care merită vizitate.
În cadrul proiectului „Luna Arhitecturii” au participat trei echipe de elevi din diferite instituţii de învăţământ din Câmpulung, respectiv: Colegiul Naţional Pedagogic „Carol I”, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” şi Şcoala Gimnazială „Oprea Iorgulescu”. Timp de mai multe luni, elevii au lucrat la crearea, în cadrul unei aplicaţii mobile, trei trasee de explorare a oraşului care unesc diverse clădiri valoroase, din punct de vedere arhitectural, şi spun povestea locurilor respective.
Unul dintre aceste trasee, denumit „Dimitrie Ionescu Berechet – Arhitect marcant al Câmpulungului”, a fost creat de elevii Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I”, sub îndrumarea profesorilor Irinel Vintilă şi Iulia Irimia.
Elevii Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”, coordonaţi de profesorul Claudiu Călcîi, s-au ocupat de crearea unui traseu care să cuprindă arhitectura neo-românească, deoarece Câmpulungul are peste 110 monumente istorice, dintre care bună parte sunt clădiri de patrimoniu în stil neo-românesc.
Traseul echipei Şcolii Gimnaziale „Oprea Iorgulescu”, denumit „Pe urmele arhitecturii tradiţionale în oraşul Câmpulung”, prezintă similitudinile între arhitectura caselor din mediul urban de la începutul secolului al XX-lea şi cea din mediul rural de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Arhitectura din această perioadă este o mărturie a conservării tradiţiilor din zona Muscelului, a măiestriei meşterilor constructori de aici, desemnată de specialişti ca fiind una dintre cele mai interesante şi mai bogate arhitecturi tradiţionale din ţară.
În decursul acestei perioade s-a iniţiat şi o competiţie prietenească între grupele participante. Astfel, traseul care a avut cei mai mulţi vizitatori a fost desemnat câştigător. De această dată, s-a întâmplat ca două echipe să fie la egalitate, respectiv cea a Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” şi cea a Şcolii Gimnaziale „Oprea Iorgulescu”. Premiul, în valoare de 5.000 lei, s-a împărţit celor două instituţii de învăţământ, iar banii vor fi folosiţi pentru achiziţionarea cărților care se vor adăuga la colecția bibliotecilor celor două școli.
R.A.Ș.