-5.1 C
Campulung Muscel
17/02/2025

ARO Câmpulung pierde la Moreni, dar rămâne în Liga a III-a

În ultima etapă a campionatului Ligii a III-a, Seria a IV-a,  ARO Câmpulung a întâlnit în deplasare pe Flacăra Moreni, echipă aflată pe locul doi în clasamentul din play-out. Înainte de ultima rundă, se ştia cu certitudine că CS Păuleşti nu mai prezenta nicio importanţă în ecuaţia retrogradării, fiind deja picată în eşalonul inferior. Problema se punea acum în privinţa celei de-a doua echipe care urma să ajungă în Liga a IV-a, iar acest lucru s-a clarificat chiar în ultima etapă. Ca să fie sigură că rămâne în Liga a III-a, ARO ar fi trebuit să scoată cel puţin un punct în deplasarea de la Moreni, însă, fotbaliştii musceleni, în ciuda unui joc bun, au pierdut cu 2-1 şi au aşteptat cu sufletul la gură rezultatul partidei dintre FC Pucioasa şi Tricolorul Breaza. A câştigat prima echipă cu 3-1 şi în tabăra musceleană s-a respirat cu uşurinţă.  

Pentru gazde, partida cu ARO conta doar pentru palmares și o clasare cât mai bună în topul final, însă pentru jucătorii de la ARO meciul a fost crucial. În debutul partidei, antrenorul echipei gazdă, Gabriel Paraschiv, este eliminat pentru injurii de centralul partidei, în urma unei faze controversate la marginea careului de 16 m al echipei noastre. Muscelenii ratează o ocazie importantă în minutul 8 al partidei, când Darius Grigore trimite în brațele portarului advers o centrare venită de la Simon Măzărache. Patru minute mai târziu, acelaşi Măzărache deschide scorul după ce a scăpat singur spre poarta adversă și a trimis balonul în poartă cu un lob peste portarul dâmbovițean, Denis Duță, ieşit în întâmpinare. Gazdele ripostează și reușesc să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj în minutul 21, prin Marius Vasile, care introduce mingea în plasa porții lui Alexandru Silveanu, în urma unei centrări venite de la colțul terenului. În minutul 30 al partidei, Darius Grigore are șansa de a aduce echipa noastră în avantaj, însă nu reușește să trimită mingea spre poarta adversă iar prima repriză se termină 1-1. La 10 minute de la reluare, gazdele reușesc să preia conducerea prin reuşita lui Iulian Drăgan. După goulul de 2-1, antrenorul echipei ARO îi introduce pe teren pe Denis Pia, Darius Șerban și Mario Durdun în locul jucătorilor Eduard Niță, Mihai Nițescu și Cătălin Pahonțu, sperând la întoarcerea rezultatului. Finalul partidei aparține oaspeţilor, care au mai multe oportunităţi de a marca, dar imprecizia jucătorilor noștri sau inspirația portarului advers au făcut ca scorul să rămână neschimbat. La finalul partidei, jucătorii musceleni s-au prăbușit pe teren, sperând la un rezultat pozitiv al echipei FC Pucioasa în disputa cu Tricolorul Breaza. Zeiţa Fortuna le-a surâs şi ARO rămâne în Liga a III-a, terminând campionatul pe poziția a patra a clasamentului (play-out), cu 35 de puncte acumulate, cu două mai multe decât CSO Tricolorul Breaza și 25 în plus faţă de CS Păulești. ARO Câmpulung a jucat la Moreni în următoarea formulă: Alexandru Silveanu – Laurențiu Robu, Cosmin Oprean (cpt), Bogdan Chiper, Denis Răduță, Cătălin Pahonțu (min. 67 – Antonio Durdun), Eduard Niță (min. 58 – Denis Pia), Mihai Nițescu (min. 58 – Darius Șerban), Darius Grigore, Simon Măzărache și Gabriel Jenaru. Pe foaia de rezerve au mai fost: Iannis Mușat, Darius Vasilescu, Luis Bunel, Bobi Grancea şi Rareș Marinescu.

N. Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!