Cea mai importantă noutate a alegerilor locale din 9 iunie 2024, după cum am anunţat într-un articol anterior: nu mai candidează primarii în funcţie de la Bughea de Jos, Rucăr, Berevoeşti şi Mioarele. În afara acestora, sunt împiedicaţi să candideze edilii cu condamnări penale, de la Aninoasa şi Vlădeşti, care şi-au pierdut deja mandatele.
Marius Manole, primar la Aninoasa, între iunie 2021 şi decembrie 2023, este „indisponibil” din cauza încarcerării sale după condamnarea la patru ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală. PSD apelează la serviciile electorale ale fostului primar Benonie Ştefan, care a câştigat alegerile locale din 2020, însă a fost invalidat de instanţă tot din cauza unor probleme cu Agenţia Naţională de Integritate.
Şi la Vlădeşti este o situaţie oarecum asemănătoare, primar cu mandatul întrerupt din cauza unei condamnări penale pe fondul unor infracţiuni la regimul silvic. Sancţiunea aplicată lui Cristian Hristu Dică a constat în amendă penală şi interdicţia de a mai ocupa funcţia de primar timp de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Mandatul acestuia s-a întrerupt în octombrie 2023, când conducerea comunei a preluat-o liberalul Leonard Şerban, ales viceprimar la acel moment – pentru că şi postul de viceprimar era vacant, după destituirea ocupantului din cauza unei incompatibilităţi -, poziţie din care a preluat atribuţiile de primar.
PSD, care a avut primarul la Vlădeşti trei ani şi jumătate, merge în alegeri cu soţia lui Cristian Hristu Dică, Elena.