02/07/2026

Şoferii nu ţin cont de conurile amplasate la intrarea pe bulevard. În lipsa indicatoarelor cu „Staţionarea interzisă”, aceştia nu pot fi sancţionaţi

La începutul acestei săptămâni, la intrarea pe Bulevardul „Pardon”, în apropierea Bisericii „Negru Vodă”, au fost luate măsuri pentru a delimita zona de şantier şi a descuraja parcarea autovehiculelor. Cu toate acestea, eforturile s-au dovedit a fi în zadar, deoarece şoferii au ales cea mai uşoară metodă, să le dea la o parte! Cei care au avut treabă pe bulevard, au parcat maşinile ca de obicei, în buza şantierului, fie peste conurile abia amplasate, fie le-au dat de-o parte, astfel încât să poată parca maşina fix la intrare, blocând accesul riveranilor, sau a celor care aveau dreptul de a intra cu maşinile pe şantier, pentru aprovizionare.

Problema nu este numai la cei care parchează şi blochează accesul, este şi a lipsei indicatoarelor specifice care interzic parcarea, sau intrarea cu autovehiculele, în zona de şantier; şi nu este treaba Primăriei să asigure semnele specifice, ci este treaba dirigintelui de şantier. De curând, s-a discutat la una dintre Şedinţele de Consiliu să se monteze aceste indicatoare de către constructor. „Am vorbit cu constructorul şi l-am rugat ca săptămâna viitoare să punem alte semne de circulaţie, o să punem şi staţionarea interzisă în faţa bulevardului, o să punem şi blocaj, parcarea interzisă, staţionarea interzisă şi intrarea interzisă, pentru că le vom da amenzi începând de la 1 aprilie.”, menţiona viceprimarul Alin Vlădău, în cadrul şedinţei din 28 martie 2024. Cu toate acestea, nici până astăzi nu au fost montate indicatoarele promise.

„Nu este Primăria de vină, aici este vina dirigintelui de şantier, pentru că nu şi-a marcat zona. Este încă şantier şi, fiind şantier, ei gestionează această zonă. Când va face recepţia Primăria, va răspunde Primăria. Deocamdată, ei sunt răspunzători pentru ce se întâmplă aici. Au obligaţia să pună mare panou cu „Şantier în Lucru” şi indicatoare de acces interzis. Poate să se înţeleagă cu Primăria, cu excepţia riveranilor sau pentru aprovizionare, pentru ca şi noi să putem acţiona. Dacă pe om nu l-ai înştiinţat cu nimic, nici nu poţi să-l sancţionezi, pentru că nu l-ai înştiinţat că este o restricţie. Orice restricţie trebuie semnalizată ca atare.”, a explicat poliţistul local Valentin Vătăşescu, cel care a fost însărcinat cu menţinerea zonei liberă.

Indicatoarele, care trebuiau să fie deja montate, nu numai că oferă Poliţiei Locale posibilitatea de a sancţiona conform legii, dar îi ghidează şi pe cei care nu cunosc oraşul, fiind tranzitat de turişti în fiecare week-end, şi care, ghidându-se după GPS, pot intra cu maşina pe şantier în necunoştinţă de cauză.

R.A.Ş.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!