Frecvenţa deplasărilor echipei de la ISC Argeş, condusă, de fiecare dată, de către şeful instituţiei, Florin Răzvan Barbu, a determinat-o pe primăriţa Elena Lasconi să catalogheze drept un abuz în serviciu interesul din cale-afară de crescut pentru Câmpulung. În special, pentru Bulevardul „Pardon”, a cărui amenajare a rămas blocată şi după realizarea expertizei cerută de Inspectoratul de Stat în Construcţii Argeş, toamna trecută, când, prin ordonanţă de Guvern, cheltuielile cu expertizele erau interzise. Aşadar, ISC Argeş „a pus bocancul pe gâtul” Câmpulungului, oprindu-i principala investiţie şi comandând o expertiză, pe care, dacă Primăria o efectua şi o plătea din bani publici, încălca legea. Aşa că s-a stat şi s-a aşteptat ridicarea restricţiilor în materie de cheltuieli, ca să poată fi achitată evaluarea specialistului, care a analizat ce s-a lucrat pe bulevard. Nici după finalizarea expertizei, ISC nu a permis reluarea lucrului. De ce? Ca să fie completată cu alte şi alte cerinţe, scopul fiind de a lungi cât de mult se poate blocajul.
La şedinţa Consiliului Local, care a avut loc în această săptămână, Elena Lasconi a anunţat o dublă acţiune contra politicului, care dirijează o stratagemă fără precedent în Argeş, responsabil, în opinia acesteia, de abuz în serviciu şi grup infracţional organizat.
- „PNL, la Câmpulung, este grup infracţional organizat. Am o suspiciune rezonabilă că sunt mulţi dintre ei un grup infracţional organizat, coordonat de însăşi ministrul Justiţiei”
Prima dată când Elena Lasconi a vorbit despre „grupul infracţional organizat” în care s-ar constitui un partid cu influenţă asupra instituţiei de control din teritoriu a fost la o emisiune a postului tv Digi 24, difuzată pe 22 martie 2024. Reluăm declaraţia primăriţei Câmpulungului lansată la postul central de televiziune: „Este o mare fierbere în ceea ce mă priveşte pentru locale, este o presiune fantastică. Ieri (n.r. 21 martie 2024) am avut trei controale la Primărie. Sunt nişte abuzuri ieşite din comun. PNL, la Câmpulung, este grup infracţional organizat. Am o suspiciune rezonabilă că sunt mulţi dintre ei un grup infracţional organizat, coordonat de însăşi ministrul Justiţiei. Deja abuzurile sunt foarte mari. Ne hărţuieşte prin instituţiile statului. Trebuie să ai nişte avocaţi buni, pentru că sunt greu de demonstrat. Abuzul în serviciu, traficul de influenţă şi grup infracţional organizat se pot demonstra destul de greu. Dar ei sunt disperaţi şi fac greşeli. E absolut incredibil ce se întâmplă, am colegi în Primărie care cred că o să clacheze. Foloseşte ISC, şeful ISC, care a fost şofer la ISC central şi fost poliţist la Sectorul 6. A fost cocoţat în funcţie, din pix, şef la ISC Argeş. Dar el vine şi face nişte abuzuri pe teren. Deja sunt prea multe şi lucrez cu avocaţi, pentru că e vorba de mai multe persoane. Şi atunci când este la acest nivel, este foarte grav.”, a declarat Elena Lasconi la Digi 24.
Ideea a fost reluată, câteva zile mai târziu, la alt post tv naţional. Vorbind la emisiunea Ancăi Alexandrescu, „Culisele Statului Paralel”, de la Realitatea Plus, despre controalele trimise la Primăria Câmpulung, Elena Lasconi a declarat: „Cireaşa de pe tort” a fost ISC Argeş, care este condus de un fost şofer de la ISC Bucureşti şi fost poliţist la Sectorul 6. Şi are un singur scop în viaţă: să-i facă lui Lasconi dosar penal şi să blocheze toate proiectele pe fonduri europene. De ce? Pentru că mai avem foarte puţin timp până la alegeri şi trebuie să arate că nu sunt capabilă. Ai primit fonduri europene, ai accesat finanţarea, dar nu eşti capabilă să duci la bun sfârşit niciun proiect pe fonduri europene. Dar eu nu mă las intimidată, ştiu că există justiţie în această ţară şi mă voi bate.”, a afirmat aceasta luni, 25 martie 2024, când a fost difuzată în direct emisiunea.
- Trei controale în trei zile la rând
Controalele au continuat şi în această săptămână. În primele zile ale săptămânii, echipa de la ISC Argeş a fost în fiecare zi în control la Câmpulung. Scopul: recepţia a două proiecte GAL finalizate, trotuarele de pe străzile Grigore Alexandrescu şi Şoseaua Naţională şi consolidarea marginii străzii Chilii. De asemenea, trebuia efectuată şi recepţia investiţiei de modernizare a iluminatului public, alt proiect cu fonduri europene ajuns la sfârşit. Dacă, în cazul primelor două, procedura de recepţie a fost închisă, pentru iluminatul public a fost amânată. Iar bulevardul aşteaptă completarea expertizei tehnice, care nu i-a convenit şefului Florin Răzvan Barbu.
Vă amintim că lunile noiembrie şi decembrie au fost pierdute pentru investiţia centrală, din cauză că Primăria n-a putut angaja cheltuiala necesitată de expertiza impusă de ISC Argeş în momentul celei de-a doua opriri a lucrării. În ianuarie, s-a întreprins achiziţia serviciilor expertului, în februarie, s-a evaluat investiţia de către specialistul contractat de Primărie, iar, în martie, şeful ISC Argeş a cerut completări. Asta se întâmplă în prezent: se reface expertiza conform indicaţiilor date de conducătorul instituţiei de control.
„ISC a fost în fiecare zi. Acum trei zile, am avut câte trei controale. A fost în fiecare zi, ilegal. Abuz în serviciu. Avem recepţia făcută la aleile pietonale şi Chilii, proiectele sunt închise. La iluminat ne-a mai amânat pentru o chestiune legată de proiectant. Oricum, suntem spectatori la un abuz în serviciu deosebit. Şi îl mai aşteptăm la Câmpulung. Şi cu bulevardul o să încerce iarăşi să pună beţe în roate. Iar un abuz în serviciu.”, a afirmat primăriţa Elena Lasconi, la şedinţa Consiliului Local din 28 martie 2024.
- Elena Lasconi: „Suntem spectatori la un abuz în serviciu”
Şefa Executivului a comentat şi prezenţa lui Florin Răzvan Barbu la fiecare control întreprins de ISC la Câmpulung. Amintim că acesta conduce instituţia judeţeană din luna mai a anului trecut.
„Referitor la bulevard, acest inspector nu avea ce să caute… şi, de obicei, nu are ce să caute la nicio recepţie şi la niciun control din judeţul Argeş, chiar dacă este şeful Inspectoratului de Stat în Construcţii Argeş. Legea spune că doar în situaţii excepţionale şi doar dacă are semnătură de la inspectorul general de la Bucureşti. În niciuna dintre situaţii nu a avut nici delegaţie de la Bucureşti şi nu a fost nicio situaţie excepţională. Numărul controalelor şi al deplasărilor la Câmpulung cred că este de zece ori mai mare decât în oricare altă localitate din Argeş. Un alt abuz. Nu avea de ce să dea măsură de expertiză tehnică pe bulevard, pentru că expertiza tehnică se cere doar la o lucrare finalizată, nu la una care nu este finalizată. Nu pentru nişte bolarzi sau ce a constatat acest inspector pe teren. Şi acum tot cere câte ceva experţilor. Nu mai spun că a fost un abuz şi faptul că a dat o măsură de expertiză tehnică pe bulevard, în condiţiile în care era în vigoare o ordonanţă care interzicea, cu litere bolduite, achiziţia de expertize tehnice şi consultanţe. Suntem spectatori la un abuz în serviciu. În momentul în care a primit expertiza, ISC ne-a mai cerut încă ceva. Practic, se lucrează acum la partea electrică de expertizat.”, a explicat Elena Lasconi de ce lucrarea la Bulevardul „Pardon” stă pe loc.
Întrebată la şedinţa de Consiliu Local de ce nu iniţiază o acţiune pe tema abuzului în serviciu, Elena Lasconi a replicat: „Cine a zis că nu-l atac? Avem două chestiuni: grup infracţional organizat şi abuz în serviciu.”, a anunţat aceasta ce va întreprinde administraţia şicanată, cum nu s-a întâmplat vreodată, de o instituţie a statului devenită instrument de campanie electorală.