Din 27 de localităţi argeşene, admise în Programul Naţional „Masă sănătoasă”, 15 sunt din Muscel. 5.585 de copii musceleni, care învaţă, în special, în localităţi care deţin comunităţi dezavantajate social, vor beneficia fie de o masă caldă, fie de un pachet alimentar, acolo unde nu este posibilă asigurarea mesei calde. „Suportul alimentar” oferit gratuit preşcolarilor şi elevilor prezenţi la cursuri va fi în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar.
Masă caldă, preparată în regim propriu, acolo unde sunt cantine, sau masă caldă, în regim catering. A treia variantă este pachetul alimentar
În Monitorul Oficial din 15 ianuarie 2024 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr.24/2024 privind instituirea Programului Naţional „Masă Sănătoasă”, finanţat de bugetul de stat. Suportul alimentar constă, după cum am punctat în deschiderea articolului, în:
-masă caldă, preparată în regim propriu, pentru preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ în care există cantină, respectiv unităţi în care trebuie să funcţioneze, conform reglementărilor legale în vigoare, şi spaţiu adecvat de servire a mesei;
-masă caldă, în regim catering, pentru preşcolarii şi elevii din unităţile de învăţământ în care nu există cantină pentru prepararea în regim propriu, hrana putând fi servită în sala de clasă sau într-un alt spaţiu amenajat în acest scop, cu respectarea prevederilor Ordinului ministrului Sănătăţii nr.1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, cu modificările ulterioare. În situaţia în care hrana nu este servită într-un interval de 60 de minute de la livrare, produsele alimentare sunt păstrate, până la servire, în spaţii amenajate, în care sunt asigurate condiţiile de manipulare şi depozitare indicate de producător, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind igiena şi siguranţa produselor alimentare, condiţii care să poată fi monitorizate şi controlate;
-pachet alimentar, în situaţia în care nu există posibilitatea asigurării mesei calde în regim propriu sau de catering. Pachetul alimentar este păstrat, până la servire, în spaţii amenajate, în care sunt asigurate condiţiile de manipulare şi depozitare indicate de producător, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind igiena şi siguranţa produselor alimentare, condiţii care să poată fi monitorizate şi controlate.
Pachetul alimentar va conţine: produse de panificaţie din făină integrală – pâine feliată sau batoane/chifle – 80 g – maximum 50% din greutatea totală a pachetului, produse din carne şi/sau brânzeturi/derivate din lapte 40 g – minimum 25% din greutatea totală a pachetului şi legume – roşii, castraveţi, salată sau alte produse similare – 40 g – maximum 25% din greutatea totală a pachetului. La acestea se va adăuga un fruct.
La cererea motivată a elevului major/părintelui/reprezentantului legal/ocrotitorului legal, formulată în scris şi însoţită, după caz, de un document-justificativ, înregistrată la secretariatul unităţii de învăţământ, preşcolarii şi elevii care, din considerente de natură medicală sau religioasă, au restricţii alimentare beneficiază de masa sănătoasă adecvată situaţiei acestora, în limita valorii zilnice de 15 lei.
Mâncarea livrată trebuie gătită în dimineaţa zilei în care se serveşte
Hotărârea stabileşte şi normele minime obligatorii care trebuie respectate în pregătirea mesei pentru preşcolari şi elevi.
1.Nu se adaugă aditivi alimentari, conservanţi sau orice alt tip de potenţiatori de arome şi gust în cazul mâncărurilor calde, preparate la nivelul cantinelor din incinta unităţilor de învăţământ sau la nivelul unităţilor de tip catering şi care urmează a fi servite preşcolarilor şi elevilor. De asemenea, produsele de origine animală sau nonanimală din care se prepară aceste mâncăruri trebuie să respecte legislaţia în vigoare privind aditivii permişi a fi adăugaţi în alimente.
2.Ceapa pregătită în prima fază a etapei de gătire nu se prăjeşte, ci se înăbuşă cu apă.
3.Sarea iodată utilizată trebuie să respecte legislaţia în vigoare privind aditivii permişi a fi adăugaţi în alimente.
4.Evitarea asocierii alimentelor din aceeaşi grupă la felurile de mâncare servite. De exemplu, la masa de prânz nu se vor servi felul 1 şi felul 2 preponderente cu glucide – cereale, ca de exemplu, supa cu găluşti şi friptura cu garnitură din paste făinoase, ci din legume.
5.Nu se vor permite mâncărurile precum tocături prăjite. Ouăle se recomandă a fi servite ca omletă la cuptor.
6.Se recomandă îmbogăţirea raţiei în vitamine şi săruri minerale prin folosire de salate din crudităţi şi adăugare de legume – frunze în supe şi ciorbe.
7.Interdicţia folosirii cremelor cu ouă şi frişcă, a maionezelor, indiferent de anotimp, precum şi a ouălor fierte, nesecţionate după fierbere.
8.Mâncarea livrată trebuie gătită în dimineaţa zilei în care se serveşte, păstrându-se în condiţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi în condiţii igienico-sanitare şi la temperaturi corespunzătoare, conform legislaţiei în vigoare.
9.Unităţile de învăţământ în care se desfăşoară programul au obligativitatea de a păstra 48 de ore probe din alimentele servite copiilor, conform legislaţiei în vigoare.
Variante de meniu
Variante orientative de meniu care includ sugestiile Institutului Naţional de Sănătate Publică:
- 1.ciorbă de legume;
- 2.supă de pui cu legume;
- 3.ciorbă de văcuţă cu legume;
- 4.legume cu piept de pui/carne slabă de porc la grătar;
- 5.mâncare de mazăre cu piept de pui/carne slabă de porc/vită;
- 6.pilaf cu legume şi ficăţei de pui;
- 7.piure de morcov cu grătar de pui/carne slabă de porc;
- 8.piure de cartofi, salată cu piept de curcan;
- 9.mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor;
- 10.ghiveci de legume cu pui/carne slabă de porc;
- 11.orez cu legume şi pui/carne slabă de porc/vită la tavă;
- 12.sufleu de broccoli cu brânză;
- 13.cartofi gratinaţi, salată cu piept de pui la grătar;
- 14.tocană de legume cu orez brun;
- 15.piure de cartofi cu sfeclă şi chifteluţe de legume la cuptor;
- 16.omletă cu legume – ardei, ciuperci, ceapă verde şi brânză telemea;
- 17.sufleu de conopidă, broccoli şi brânză la cuptor;
- 18.dovlecel umplut cu brânză la cuptor;
- 19.ciuperci la cuptor umplute cu brânză, pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani;
- 20.macaroane cu brânză;
- 21.cartofi franţuzeşti, la cuptor, cu brânză şi ou;
- 22.quinoa cu legume;
- 23.sandvici cu unt, şuncă, caşcaval şi legume – roşii, castravete, salată;
- 24.sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude – gogoşar, varză, morcov.
12.408.000 lei, suma direcţionată în Muscel pentru susţinerea mesei destinate copiilor
15 şcoli din Muscel, însemnând 5.585 de elevi de şcoală gimnazială, sunt incluse în acest program. Iată care sunt acestea, cu numărul de beneficiari estimat în 2024 şi suma alocată pentru fiecare unitate de învăţământ.
- Şcoala Gimnazială Hârtieşti: 332 beneficiari, 738.000 lei;
- Şcoala Gimnazială „I.C. Lăzărescu” Ţiţeşti: 498 beneficiari, 1.106.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Bughea de Sus: 210 beneficiari, 467.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Valea Mare Pravăţ: 422 beneficiari, 937.000 lei;
- Şcoala Gimnazială „Mihai Tican Rumano” Berevoeşti: 452 beneficiari, 1.004.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Broşteni-Aninoasa: 328 beneficiari, 729.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Davideşti: 296 beneficiari, 658.000 lei;
- Şcoala Gimnazială „Iosif Catrinescu” Dragoslavele: 310 beneficiari, 689.000 lei;
- Şcoala Gimnazială „Ion Iorgulescu” Mihăeşti: 728 beneficiari, 1.617.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Nr.1 Schitu Goleşti: 470 beneficiari, 1.044.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Nr.1 Stoeneşti: 403 beneficiari, 895.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Nr.1 Vultureşti: 288 beneficiari, 640.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Nr.1 Vlădeşti: 354 beneficiari, 786.000 lei;
- Şcoala Gimnazială Nr.1 Albeştii de Muscel: 93 beneficiari, 207.000 lei;
- Şcoala Gimnazială „Nae A. Ghica” Rucăr: 401 beneficiari, 891.000 lei.
Totalul finanţării necesare pentru cele 15 instituţii de învăţământ din Muscel se cifrează la 12.408.000 lei.