Secția externă de țesut-cusut Poienarii de Muscel, a Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 1 Poienarii de Muscel și primăria din localitate au organizat miercuri, 28 februarie, cea de-a doua ediție a Târgului de mărțișoare „Dragobete zburător!”.
O mobilizare extraordinară, copii, părinți, bunici, cadre didactice, mărțișoare superbe, confecționate artizanal, plus o atmosferă foarte frumoasă, cu mult entuziasm din partea copiilor. În câteva cuvinte, cam așa putem descrie ediția din acest an a Târgului de mărțișoare de la Poienarii de Muscel, care s-a desfășurat în fața căminului cultural, avându-i ca oaspeți de vază pe primarul Ion Banzea și viceprimarul George Popescu. Cei care au fost prezenți la acest eveniment s-au bucurat și de un scurt program artistic oferit de Grupul de fluierași „Ion Arsene”, al comunei Poienarii de Muscel, înființat anul trecut și care acum își desfășoara activitatea în cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii Pitești. Sufletul acestei acțiuni au fost Mirela Enaru și Nicoleta Șulcă.
Alex Barbu