5.6 C
Campulung Muscel
26/01/2025

Reabilitarea Compartimentului Primiri Urgenţe şi extinderea reţelei de gaze medicale, cele mai importante investiţii de la Spital, finanţate din bugetul local

Proiectele PNRR sunt cele mai mari investiţii şi în domeniul Sănătăţii, care au redus efortul bugetului local al Câmpulungului care, oricum, nu şi-ar fi putut permite îmbunătăţiri şi modernizări de o asemenea amploare financiară. În afara intervenţiilor de eficientizare energetică aplicate Spitalului Municipal Câmpulung, Pavilionului Administrativ (fosta Maternitate), Secţiei de Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie şi Vilei Drăghiceanu, un demers extrem de important îl constituie modernizarea şi dotarea Policlinicii Câmpulung, asigurate tot din fonduri alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Pe lângă toate aceste proiecte, care vor consuma pe mai departe timp cu procedura de licitaţie, apoi cu proiectarea, are şi Primăria Câmpulung contribuţia ei la câteva investiţii solicitate de cele două unităţi de sănătate publică din municipiu. Alocarea din bugetul anului 2024, strict pentru investiţii, se cifrează la 3.125.280 lei (2.899.080 lei pentru Spitalul Municipal; 226.200 lei pentru Spitalul de Pneumoftiziologie). Iată care sunt acestea.

Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung

  • Generator curent trifazic cu AVR 15 KW, 3 bucăţi: 40.000 lei (subvenţii din bugetul local pentru finanţarea unor cheltuieli de capital);
  • Sistem electronic de formare de musculatură respiratorie, 2 bucăţi: 6.200 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Reabilitarea faţadei şi a învelitorii Compartimentului Administrativ: 164.100 lei (100.000 lei – subvenţii din bugetul local pentru finanţarea unor cheltuieli de capital; 64.100 lei – excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Sistem de încălzire şi apă caldă menajeră la Pavilionul Stătescu: 15.900 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi).

Spitalul Municipal Câmpulung

  • Procesor de ţesuturi automat: 70.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Microtom manual: 80.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Staţie de includere în parafină: 35.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Elevator hidraulic din oţel cu sarcina minimum 200 kg: 30.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Maşină de gătit electrică cu 6 plite şi cuptor: 17.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Monitor funcţii vitale: 39.270 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Sondă Ecograf Samsung Obstetrică-Ginecologie: 59.500 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Monitor bătăi cardiace fetale – Sonotrax: 3.570 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Monitor fetal – Cardiotocograf: 4.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Masă electrică 3 secţiuni: 4.760 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Trusa de ablaţii dificile: 19.040 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Centrală termică Ortopedie Ambulatoriu: 7.020 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Trusă chirurgicală sept nazal: 23.800 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Trusa adenoamigdalectomie: 29.750 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Trusă mică chirurgie: 11.900 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Hotă preparare citostatice Oncologie: 51.170 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Aparat profesional detectare vene imagini 3D: 29.750 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Laser pentru vene microvascular: 28.560 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Lampa Solux cu infraroşu: 9.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Masă de consultaţii hidraulică: 9.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Aparat anestezie: 261.800 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Ecograf Doppler color cu sondă liniară, sectorială, convexă: 178.500 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Sistem PC complet cu sistem de operare (unitate, tastatură, mouse, Windows 11 pro), procesor Intelcore I3, Generaţia 10.8 GB RAM, SSD 250 gb, monitor 21,5 inch: 35.700 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Server: 119.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Studiu de fezabilitate pentru amenajarea spaţiilor verzi, căi de acces şi împrejmuire: 15.000 lei (subvenţii din bugetul local pentru finanţarea unor cheltuieli de capital);
  • Licenţe Windows – 10 bucăţi şi Office – 20 bucăţi: 41.650 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Guvernanţa digitală e-Healt şi interoperabilitate în cadrul Spitalului Municipal Câmpulung: 121.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Lucrări de reabilitare la Compartimentul Primiri Urgenţe: 800.000 lei (subvenţii din bugetul local pentru finanţarea unor cheltuieli de capital);
  • Lucrări de modernizare şi extindere a reţelei de gaze medicale: 476.000 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Lucrări de modernizare şi extindere a reţelei de gaze medicale (regulator + vas de aspiraţie): 160.650 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi);
  • Lucrări de modernizare şi extindere a reţelei de gaze medicale (debimetru + vas umidificator): 127.690 lei (excedentul bugetar al anilor precedenţi).
  • Proiecte PNRR în valoare de 53.039.240 lei

Însă cele mai mari investiţii sunt cele finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 53.039.240 lei, pe care vi le amintim:

  • Renovarea energetică a Spitalului Municipal Câmpulung: 28.341.900 lei;
  • Modernizarea şi dotarea Ambulatoriului de Specialitate Câmpulung – Policlinica: 15.543.340 lei;
  • Eficientizarea energetică a Vilei Drăghiceanu  a Spitalului de Pneumoftiziologie: 3.814.310 lei;
  • Renovarea energetică a Pavilionului Administrativ al Spitalului Municipal Câmpulung: 2.996.740 lei;
  • Renovarea energetică a Secţiei de Psihiatrie, ORL şi Oftalmologie a Spitalului Municipal Câmpulung: 2.342.950 lei.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!