Până la vară, profesorul Claudiu Neagoe şi-a programat episoadele unui serial despre Vlad Ţepeş, aşa cum îl prezintă sursele istorice studiate, mărturiile datând chiar din timpul vieţii domnitorului şi cărţile de specialitate interesate de reconstituirea adevărului istoric. Căci poveşti s-au scris destule încă din perioada domnului Ţării Româneşti, ale cărui „grozăvii” au fost răspândite în lumea largă, în mod intenţionat, de trubadurii străini. Pentru prima întâlnire din 2023 a membrilor Cercului de Istorie „Gheorghe I. Brătianu”, produsă la două zile distanţă de momentul împlinirii a 25 de ani de existenţă în ziua de 17 ianuarie, Claudiu Neagoe nu-şi programase o prezentare. Cercul avea un invitat al cărui expozeu se preta evenimentului istoric care urma a fi celebrat, Unirea Principatelor Române. Însă conducătorul cercului n-a rezistat tentaţiei de a demonta subiectul seriei difuzate de Netflix, „Otomanii: Mahomed vs Vlad Ţepeş”, un film a cărui acţiune este paralelă cu realitatea istorică bazată pe dovezile susţinute de cercetători şi istorici reputaţi. Ideea pe care o reţinem din captivanta prezentare a conf.univ.dr. Claudiu Neagoe este că Vlad Ţepeş a constituit primul caz de defăimare în istorie.
- Seria Netflix „Otomanii: Mahomed vs Vlad Ţepeş” l-a determinat pe Claudiu Neagoe să realizeze propriul serial: „O istorie a lui Vlad Ţepeş”
Ideea unui serial clădit pe istoria scrisă de-a lungul secolelor trecute de la domniile lui Vlad Ţepeş i-a venit lui Claudiu Neagoe după ce a vizionat, între Crăciun şi Anul Nou, celebra serie Netflix „Otomanii: Mahomed vs Vlad Ţepeş”. „Vă mărturisesc că a trebuit să mă înarmez cu răbdare ca să văd toate episoadele, pentru că la al doilea m-am cam plictisit. Dar îmi plăceau scenele de luptă şi atitudinea personajului Vlad Ţepeş, românul nostru care a făcut un personaj excelent. A jucat foarte bine. Filmul n-are foarte mare legătură cu realitatea istorică. Cei care l-au realizat nici n-au avut în intenţie aşa ceva. Fiind turci, au vrut să-şi ridice la cota cea mai înaltă istoria otomană şi cinste lor că sunt în stare să facă aşa ceva. Au făcut-o şi prin filmul „Suleyman Magnificul”, şi prin „Kösem”, şi prin alte filme care au ajuns şi în Brazilia, şi în Argentina, şi în Asia, în Extremul Orient, să fie vizionate şi revăzute, ceea ce arată cât de puternici sunt turcii la acest capitol, al reconstituirii istoriei lor prin film.”, relata Claudiu Neagoe despre imboldul seriei de prezentări în serial, reunite sub titlul „O istorie a lui Vlad Ţepeş”.
După ce a tot fost întrebat ce părere are despre film, Claudiu Neagoe a conceput un serial menit să clarifice neconcordanţele din scenariul turcilor. „N-am pretenţia că eu deţin adevărul istoric şi că ceea ce spun eu nu poate fi atacat în vreun fel. Doar că, spre deosebire de acest film şi de alte comentarii din spaţiul virtual, eu încerc, pe cât posibil, să reconstitui istoria acestui personaj pe baza surselor istorice şi a lucrărilor relevante din istoriografia noastră românească.”, a precizat conf.univ.dr. Claudiu Neagoe.
Primul episod al documentarului „O istorie a lui Vlad Ţepeş” s-a limitat la originea, familia şi anii tinereţii, până la prima din cele trei domnii.
- Cărţi despre Vlad Ţepeş
Când a conceput acest documentar, Claudiu Neagoe a studiat ceea ce s-a scris despre domnitorul în jurul căruia s-au ţesut cele mai multe legende. „Sunt lucrări serioase, care au bibliografie. N-au fost concepute ca lucrări de popularizare, ci se adresau, în primul rând, specialiştilor, dar erau scrise astfel încât să fie accesibile şi publicului larg.”, a precizat profesorul Neagoe. Iată care au fost acestea: „Vlad Ţepeş”, autor Nicolae Stoicescu (1976); „Vlad Ţepeş. Mit şi realitate istorică”, autor Emil Stoian (1989); „În căutarea lui Dracula. O istorie adevărată a lui Dracula şi a legendelor cu vampiri”, autori Radu Florescu şi Raymond T. McNally (1992). „Este prima carte pe care am cumpărat-o, ca student la Universitatea din Bucureşti, de la librăria Facultăţii de Istorie.”, şi-a amintit cu plăcere profesorul Claudiu Neagoe. „Radu Florescu, plecat de multă vreme în Statele Unite ale Americii, la începutul anilor ’60, a făcut carieră în SUA cu acest personaj, pornind, evident, de la analiza romanului lui Bram Stoker. Atât de tare a fost iritat de acest roman, care este foarte frumos, fiind o plăcere să-l citeşti… numai că mulţi cititori îl identificau cu personajul real. Ceea ce nu era de acceptat. Şi atunci, împreună cu un cercetător american, a realizat această lucrare. În anexa lucrării găsiţi cele trei variante ale povestirii lor despre Dracula Voievod: povestirile germane – manuscrisul de la Mănăstirea Saint Gall din Elveţia, povestirile româneşti şi cele ruseşti. Cele româneşti şi cele româneşti apar inspirându-se din cele germane.”, a continuat acesta.
Alte lucrări studiate: „Vlad Ţepeş (Dracula). Între legendă şi adevăr istoric”, autor Ştefan Andreescu (1998); „Dracula”, autor Matei Cazacu (2008); „Ţara Românească în vremea Drăculeştilor din veacul al XV-lea”, autor câmpulungeanul Lucian Constantin Palade (2012).
- Portretele lui Vlad Ţepeş
Înainte de a intra în „miezul” expunerii, Claudiu Neagoe a prezentat şi portretele păstrate în istorie înfăţişându-l pe Vlad Ţepeş, cu menţiunea că, după părerea sa, cea mai cunoscută imagine a domnitorului, cea pe care o ştie toată lumea, n-ar fi cea reală. Lucrările în care a apărut chipul lui Vlad Ţepeş:
- Vlad Ţepeş în tabloul „Patimile lui Iisus” (Biserica Maria am Gestade, Viena, 1460). „Este cel mai vechi portret, face parte dintr-un ciclu mai larg, din care eu am luat doar ce mă interesa: figura personajului Vlad Ţepeş. Cred că mai există un portret, dar n-am avut acces la el, n-am reuşit să-l găsesc, care a fost făcut la începutul întemniţării sale în 1462, la Vişegrad.”, a afirmat naratorul;
- Vlad Ţepeş în ipostaza de „Pillat din Pont, ascultându-l pe Iisus Hristos”, într-o pictură vieneză, în ulei pe lemn, realizată de Tafeln von Velenje, circa 1462-1465 (Galeria Narodna din Ljublijana);
- „Vlad Ţepeş trăgându-i în ţeapă pe saşii braşoveni”, portret apărut la Nuremberg, 1499. Portretul lui Vlad Tepeş apare pe prima pagină a unui pamflet, broşura fiind păstrată la o bibliotecă din Budapesta. „În ultimul sfert al secolului al XV-lea au apărut mai multe broşurele cu poveşti înspăimântătoare despre Principele Valahiei, Dracula, căruia îi plăcea să fie între ţepe şi când stătea la masă.”, spunea Claudiu Neagoe;
- Vlad Ţepeş, circa 1596, într-un album de familie al lui Nikolaus Ochsenbach (1562-1626), Biblioteca din Stuttgart;
- Vlad Ţepeş, după un autor necunoscut, circa 1700, Fundaţia Esterhazy din Forchtenstein;
- Vlad Ţepeş, pictură în ulei, circa 1575-1595, păstrată în Castelul Ambras din Innsbruck (regiunea Tirol), Austria;
- Ştefan Sileanu (1939-2020) în rolul lui Vlad Ţepeş (filmul artistic „Vlad Ţepeş”, 1979, în regia lui Doru Năstase, după scenariul lui Mircea Mohor). „Un actor care a făcut un rol memorabil din punctul meu de vedere, chiar dacă mulţi au catalogat acest film ca fiind naţionalist. Are nişte replici acide, extrem de interesante, care merg şi astăzi puse şi care mai circulă în spaţiul virtual.”, a afirmat Claudiu Neagoe.
- Actorul Daniel Nuţă în rolul lui Vlad Ţepeş din serialul „Otomanii: Mahomed versus Vlad Ţepeş” (Netflix, 2022). „Actorul a jucat foarte bine. Mi s-a părut că i-a venit acest rol mănuşă. Deşi, dintr-un interviu pe care l-am văzut, i-a fost destul de greu. A fost o presiune foarte mare pe el, şi-a dorit foarte mult să-i iasă acest personaj şi cred că i-a ieşit dincolo de aşteptările sale. Sunt în această serie de filme, în partea a doua, nişte lucruri care se bat cap în cap. În primul rând, pare din serial că Vlad Ţepeş şi Radu, care au fost luaţi ostateci sau care au fost lăsaţi de Vlad Dracul… în realitate, au fost, pur şi simplu, luaţi prizonieri. Ei erau prizonieri! Da, trăiau bine, mâncau bine, se îmbrăcau, erau îngrijiţi, dar să nu vă închipuiţi că erau fraţi şi stăteau toată ziua nas în nas cu Mahomed. Nici vorbă de aşa ceva! Dar filmul asta arată!”, a mai spus profesorul Neagoe, după care a început prezentarea despre adevăratul Vlad Ţepeş.
- Cum a fost cunoscut Vlad Ţepeş în epoca sa
În toamna anului 1462, pe când Vlad Ţepeş se refugiase la Poienari, parohul Bisericii Negre din Braşov, Johannes Reudel, a înaintat un „memoriu” regelui Matia Corvin al Ungariei. Acesta tocmai se pregătea să plece cu oastea ca să-l ajute pe Vlad Ţepeş în faţa turcilor care ocupaseră Târgovişte. Pentru că saşii îl duşmăneau de mai multă vreme, parohul a invocat nişte aşa-zise „scrisori” ale domnului muntean Dracula către sultanul Mehmed al II-lea. Scrisori în care ar fi spus că se face că se retrage şi că se uneşte cu sultanul şi pornesc împreună împotriva Transilvaniei şi a Ungariei.
Primele „povestiri” au apărut în iarna anului 1462-1463, la scurtă vreme după arestarea şi întemniţarea lui Vlad Ţepeş la Vişegrad. În anii următori, „grozăviile” lui Dracula au fost răspândite de un trubadur german, Michael Behaim. Din punctul meu de vedere, este primul caz de defăimare în istorie. Saşii, care nu puteau să lupte împotriva unui principe care avea la dispoziţie o armată şi care tăbăra asupra lor ori de câte ori avea chef, n-au găsit o metodă mai bună de a-l discredita decât defăimându-l prin aceste povestiri. Un demon care bea sânge şi căruia îi place să stea între ţepele celor traşi în ele ş.a.m.d. Aceste poveşti au fost preluate de diverşi cântăreţi itineranţi, care au înflorit şi mai mult grozăviile apărute. În Occident, Vlad Ţepeş va fi cunoscut sub numele „Dracula”.
Papa Pius II avea să afle despre acest principe valah şi despre faptele sale mai mult sau mai puţin îndoielnice de la nunţiul său apostolic întors de la Buda – Ungaria, Niccolo de Modrussa. La început, Matia Corvin n-a vrut să creadă în presupusul complot sau presupusa trădare a lui, dar în jurul lui erau câţiva sfetnici care nu-l agreau deloc pe Vlad Ţepeş şi l-au determinat, în cele din urmă, să-l aresteze.
În tradiţia populară medievală – preluată apoi de cărturarii care au întocmit cronicile muntene de la mijlocul secolului al XVII-lea – el a fost cunoscut ca Vlad voievod Ţepeş (Petre Ispirescu, „Poveşti despre Vlad vodă Ţepeş”, Cernăuţi, 1935). Tot sub acest nume apare şi în unele documente de cancelarie (primul document din 1 aprilie 1551, de la Mircea Ciobanul, menţionează conflictul lui Vlad vodă Ţepeş cu Albu cel Mare, cel care se sculase peste capul domniei lui ca să devină domn şi pe care l-a tras în ţeapă, cu toţi ai lui; 20 ianuarie 1604), precum şi în cronicile muntene din secolele XVII-XVIII (Letopiseţul Cantacuzinesc; Mihail Cantacuzino, „Istoria Ţării Româneşti”).
La cronicarii bizantini contemporani cu Vlad Ţepeş şi cu Mahomed: Draculea (Cribotul din Imbros, „Din domnia lui Mahomed al II-lea”, 1457-1467) sau „feciorul lui Draculea” (Laonic Chalcocondil, „Expuneri istorice”). Tatăl lui, Vlad Dracul, fusese membru al Ordinului Dragonului şi purta medalionul cu dragonul. Ţăranii, când l-au văzut venind, în 1431, au zis: A venit Drăculea!, pentru că vedeau acel drac sau dragon pe pieptul său.
În sursele otomane din secolele XV-XVI apare menţionat ca „fiul lui Dracula” (Dracula-oglu), la ienicerul sârb Constantin Mihailovici de Ostroviţa, sau ca „trăgătorul în ţeapă” (Kazîklî Bey), la cronicarii turci Tursun bey („Istoria sultanului Mehmed han, părintele cuceritor”, circa 1500) şi Mehmed bin Mehmed, „Cronică aleasă şi informativă”.
- Familia Drăculeştilor
Din căsătoria lui Vlad Dracul cu Anastasia, fiica lui Alexandru cel Bun, care mai apoi s-a călugărit, s-au născut trei băieţi: Mircea (1429-1447), Vlad (1430/1431-1477), Radu (1437-1475). Despre Mircea avem câteva ştiri importante: apare şi în contextul expediţiei militare a burgunzilor, la Dună, în 1445. Moare împreună cu tatăl său sau, mai bine zis, este ucis împreună cu Vlad Dracul la Bălteni, în 1477. Există o povestire germană care spune că boierii adversari ai Drăculeştilor l-au îngropat de viu, cu capul în jos. Vlad, când a venit în a doua domnie, i-a pedepsit urcându-i în vârful ţepei. Vlad a murit înainte de 10 ianuarie 1477, în cursul unei lupte cu contracandidatul său, Laiotă Basarab, care venea cu o armată turcească să reia domnia.
Din alte două legături nelegitime a avut un fiu, botezat Petru, călugărit de tânăr. Dacă erai fiu de domn şi nu voiau să fii decapitat, întrucât erai considerat un contracandidat, ieşeai din viaţa laică şi îmbrăcai rasa călugărească. Dar a fost răspopit – pentru că existau boieri care căutau soluţii – şi a devenit voievod sub numele de Vlad „Călugărul”, la 1495. Dintr-un document datat 20 ianuarie 1604, apare menţionată pentru prima dată o soră, Alexandra, fiica lui Vlad Dracul. Urmaşii acesteia primesc, două secole mai târziu, nişte moşii şi în acel document se spune cine a fost străbunul lor.
Din legătura nelegitimă cu o anume Călţuna din Brăila, a avut un fiu pe nume Mircea, pe care Ştefan cel Mare ar fi vrut să-l aducă, în vara-toamna anului 1480, domn în Ţara Românească. Unii spun că ar fi fost ibovnica lui Ştefan cel Mare. Însă acest Mircea, care a domnit după 1 iunie şi înainte de 7 noiembrie, spune că Vlad şi Radu sunt fraţii lui. Deci, mai probabil să fi fost fiul din flori al lui Vlad Dracul.
- Anii tinereţii
Vlad Ţepeş s-a născut între 1428-1429 (potrivit lui Constantin Rezachevici) sau între 1430-1431 (potrivit lui Ştefan Andreescu), la Sighişoara, într-o casă de târgoveţ. Istoricii n-au găsit dovada certă a naşterii lui Vlad Ţepeş.
Între 1431-1435, Vlad apare menţionat împreună cu tatăl său, Vlad Dracul, în Transilvania. Deja Vlad Dracul era candidat la tronul Ţării Româneşti, avea sprijinul lui Sigismund de Luxemburg, şeful Ordinului Dragonului.
Apoi Vlad, împreună cu Mircea, fratele mai mare, şi cu Radu, fratele cel mic, s-au aflat în Ţara Românească, între 1436 şi 1442.
- Vlad şi Radu, ostatici la turci
După 3 iulie 1442, pentru că era considerat un domn supus turcilor şi îi încurca lui Ioan de Hunedoara planurile anti-otomane, acesta a intervenit în Ţara Românească. Vlad Dracul şi-a dat seama că nu poate să reziste şi s-a refugiat cu familia la Giurgiu. Aici a obţinut un „bilet de liberă trecere” de la guvernatorul otoman, el putând astfel să se refugieze la Curtea de la Edirne, în septembrie 1442.
Aici, fiind bănuit că vrea să treacă de partea creştinilor, potrivit unui zvon lansat de Fadulah paşa, unul dintre sfetnicii sultanului Murâd al II-lea (1421-1444, 1446-1451), Vlad Dracul a fost arestat, pus în lanţuri şi închis în turnul fortificat din Gallipoli (Ducas, „Istoria turco-bizantină”; „Cronica dinastiei osmane”). Fadulah paşa a spus sultanului că Vlad Dracul face un joc dublu şi că fuga a fost, de fapt, o abandonare a ţării în bună înţelegere cu Iancu de Hunedoara. Şi că în trecut, în 1436, când otomanii au făcut o expediţie în Transilvania, Vlad Dracul, care a mers cu oastea alături de turci, căci avea această obligaţie, i-ar fi anunţat pe saşi să se apere cât mai bine. Cumva ar fi fost un trădător.
Între 1442-1444, Vlad şi fratele său mai mic, Radu, ar fost închişi la Egrigoz, într-o fortăreaţă, în vilayet-ul Ghermian (Asia Mică). Apoi, în 1444, când Vlad Dracul a fost iertat şi repus de sultan în scaun şi trimis cu oşti să reia domnia, cei doi fii ai săi au fost aduşi şi ţinuţi la Edirne (1444-1448), în seraiul sultanului Mehmed al II-lea, ca ostatici.
Sursa fotografiei din filmul „Otomanii: Mahomed vs Vlad Ţepeş”: pagina de facebook a actorului Daniel Nuţă