În perioada 11-14 februarie 2024 are loc cea de-a XXVII-a sesiune ordinară a Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), la Bucureşti. La eveniment au participat primari din peste 350 de comune membre ale ACoR, demnitari de rang înalt din România şi reprezentanţi ai asociaţiilor autorităţilor locale din alte ţări, precum Republica Moldova, Republica Franceză, Regatul Belgiei, Republica Federală Germania şi Republica Polonă. La această ediţie, la fel ca şi anul trecut, a participat şi Marian Toader, în calitate de primar al comunei Lereşti.
Adunarea generală a Asociaţiei Comunelor din România a oferit cadrul adecvat pentru a analiza şi a dezbate, împreună cu reprezentanţii administraţiei publice centrale, aspectele problematice cu care se confruntă comunele din România şi, implicit, autorităţile administraţiei publice locale ale acestora, în contextul unor sincope în procesul de descentralizare, precum şi a unei accentuate diminuări a capacităţii administrative.
După-amiaza zilei de luni, 12 februarie 2024, a fost rezervată Premiilor Asociaţiei Comunelor din România – 2024, o gală în care au fost înmânate distincţiile ACoR, pentru anul 2023, Ordinele, trofeele şi diplomele: „Nicolae SABĂU”, ediția a XVII-a, „Corneliu LEU” ediția a XIV-a, „Ivan PATZAICHIN”, ediția a IX-a, „ZETEA”, ediția a VII-a, „Dinu SĂRARU”, ediția a VI-a.
Anul trecut, comuna Lereşti a fost înscrisă la Trofeul „Ivan PATZAICHIN”, pe care l-a şi câştigat, datorită promovării sportului şi susţinerea cluburilor de juniori şi a sportului, în general, precum şi a copiilor care practică sport în comuna Lereşti. În acest an, comuna a fost înscrisă pentru Trofeul „Nicolae SABĂU”, instituit începând cu anul 2007. Distincţia se acordă comunelor şi/sau primarilor acestora în semn de apreciere deosebită pentru activitatea depusă ca promotori ai valorilor şi ai civilizaţiei tradiţionale în mediul rural. Astfel, s-au acordat maximum 5 premii „Nicolae SABĂU”, cel mult unul pe judeţ, iar comuna Lereşti s-a numărat printre cele câştigătoare.
Printre acţiunile desfăşurate în comuna Lereşti, în anul 2023, prin care au fost promovate tradiţiile şi valorile în mediul rural, se numără:
- Ziua comunei Lereşti;
- „Balul Gospodarilor”, promovând tradiţiile şi obiceiurile româneşti şi portul popular, a reînvierii dragostei faţă de costumul popular;
- Festivalul Covrigului cu Ou, tradiţie specifică zonei Muscel;
- Promovarea ansamblurilor de dansuri, precum „Alunelul”;
- Promovarea copiilor din comună pe partea folclorică, care sunt înscrişi la şcoli de muzică, fiind promovaţi, încurajaţi şi susţinuţi de Primăria şi Consiliul Local Lereşti
„La această adunare am participat în fiecare an, este utilă, benefică şi am avut multe de învăţat. Rezultatele s-au văzut în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea comunei Lereşti.”, a menţionat primarul Marian Toader.
Robert Adrian ŞTEFAN