Cu certitudine, judoka Oana Nicolaescu este una dintre personalităţile marcante ale sportului muscelean, care a reprezentat cu mândrie şi onoare, la nivel înalt, municipiul Câmpulung şi România. În vârstă de 27 de ani, sportiva care a început drumul spre înalta performanţă la CS Muscel, în anul 2007, sub îndrumarea lui Sen-sei Lucian Duţă, se mândreşte cu un bogat palmares de rezultate notabile la competiţiile naţionale şi internaţionale. După o perioadă destul de lungă petrecută în România, Oana Nicolaescu a decis să-şi continue activitatea în Elveţia, la şcoala de judo a fratelui său, Eduard Nicolaescu, un alt nume de referinţă din sportul românesc. Pe lângă faptul că a fost campioana României, Oana şi-a trecut în cont şi trei medalii de aur la Campionatele Naţionale ale Elveţiei, două la individual şi una cu echipa, în anii 2022 şi 2023! Cu un palmares remarcabil, ea se distinge prin seriozitate şi modestie, care îi completează într-un mod armonios calităţile sportive deosebite. Aflată într-o scurtă vacanţă, acasă, la Câmpulung, fosta judoka de la CS Muscel ne-a vorbit, într-un scurt interviu, despre aventura sa în sportul de performanţă. Am întâlnit-o în timpul unui antrenament chiar la sala în care, în urmă cu aproape 17 ani, păşea pentru prima dată pe salteaua de judo (tatami).
Eşti una dintre personalităţile importante ale sportului românesc cu care municipiul Câmpulung se mândreşte. De ce sport, de ce judo? A fost o decizie personală sau ai fost îndemnată de cineva să practici acest sport?
-Mulţumesc pentru acest interviu. Aşa după cum toţi apropiaţii mă ştiu încă de copil, deşi am fost concentrată foarte mult pe şcoală, nu am reuşit să îmi fac temele niciodată fără pauze de joacă, iar energia mea parcă ar fi fost infinită. Mi-am dorit încă de la 3-4 ani să practic gimnastica artistică, lucru care nu s-a concretizat, deoarece părinţii nu au putut concepe o despărţire atât de timpurie de copilul lor. Ei se gândeau la centrul de pregătire de la Deva, unde distanţa s-ar fi simţit din ambele părţi. Am început în clasa I să practic atletism, iar, după câteva luni de antrenamente, prima întrebare a fost: „Când voi participa la competiţii?“. Bineînţeles că eram foarte mică de vârstă şi primele competiţii aveau să înceapă în clasa a V-a. Mintea mea de copil nu a putut concepe atâta timp de aşteptare, aşa că am renunţat şi m-am apucat de tenis de câmp, unde racheta era mult mai mare decât mine! Mi-a plăcut tenisul, dar nu mi-am văzut un viitor în el. Fratele meu mai mare, campionul Eduard Nicolaescu, practica judo deja de câţiva ani şi am fost fascinată de câte medalii aducea acasă. Mi-am dorit să mă apuc şi eu de judo. Am insistat un timp îndelungat, rugându-mi tatăl de foarte multe ori să mă lase şi pe mine să merg cu fratele meu la judo. Într-o seară, tata a venit la mine şi a zis să îmi pregătesc echipamentul pentru antrenament, că am voie să mă duc şi eu din acea seară la judo, împreună cu fratele meu. Ţin minte şi acum prima mea zi de judo, eram cea mai mică, în coada liniei de salut, dar cea mai entuziasmată că am reuşit să ajung acolo. Victoriile la nivel de competiţii mici au apărut imediat, dar eşecul de la prima mea competiţie zonală, care mă califica direct în finala naţională, a fost atât de dureroasă pentru mine, încât am renunţat o perioadă la judo. Am practicat volei timp de doi ani, dar sportul de echipă nu m-a încântat foarte mult, deoarece la o victorie este nevoie de o echipă întreagă, nu doar de propriile tale calităţi. Aşa că, dupa ce am înţeles cum funcţionează şi acest sport, am revenit la judo, pentru că acolo am găsit cel mai mult o plăcere în sport şi acest lucru se întâmplă şi în prezent. Da, a fost o decizie personală să continui cu judo, dar mereu am fost susţinută de familie în momentele dificile, în care poate aş fi vrut să renunţ.
Când a început totul? La ce club şi sub îndrumarea cărui antrenor?
-În noiembrie 2006 am început judo, fiind legitimată în 2007 la Clubul Sportiv Muscel din Câmpulung, îndrumată de Sen-sei Lucian Ioan Duţă, un antrenor extraordinar, căruia îi mulţumesc pentru munca pe care a investit-o în mine. Relaţia deosebită pe care am format-o între noi rezistă şi astăzi şi ne amintim cu plăcere de toate momentele emoţionante pe care le-am trăit împreună la o mulţime de competiţii. L-am simţit mereu ca pe un al doilea tată, nu doar un antrenor.
Când ai obţinut primul succes notabil?
-Primul succes notabil a venit după ce m-am reapucat de judo, în perioada 2008-2009, unde am reuşit să urc pe a doua treaptă a podiumului la CN U13, la Eforie Nord, după doar câteva luni de pregătire. Apoi, în 2014, am reuşit să câştig Cupa Europei, la Lignano (Italia) şi m-am clasat pe locul 7 la Campionatele Mondiale de la Miami (Florida), la categoria -52 kg.
Ce alte rezultate importante ai avut în carieră, atât în România cât şi la competiţiile internaţionale?
– Locul 1 (cat. -57kg) CN ale Elveţiei, individual seniori, 2023;
– Locul 3 Final 4, Elveţia (cu echipa), 2023;
– Locul 1 Final 4, Elveţia (cu echipa), 2022;
– Locul 1 (cat. -52kg) CN ale Elveţiei, individual seniori, 2022;
– Locul 2 Swiss Cup, Elveţia (cu echipa), 2021;
– Locul 1 (cat. -57kg) CN individual seniori, Cluj-Napoca 2017;
– Locul 1 (cat. -57kg) Cupa Romaniei, Oradea, 2017;
– Locul 1 (cat. -63kg) CN individual Ne-Waza seniori, 2017;
– Locul 7 Campionatele Mondiale Universitare de Vară (individual şi la echipe), Taipei 2017;
-Locul 2 (cat. -57kg) CN Tineret, 2017 și 2018;
-Locul 2 (cat. -57kg) CN individual seniori, Cluj-Napoca, 2018;
-Locul 1 CN Tineret Ne-Waza, Cluj-Napoca, 2018;
-Locul 1 Campionatele Naționale Universitare, Sibiu, 2017;
-Locul 5 Cupa Europeana seniori, Belgrad, 2018;
-Locul 1 Ranking Turnier Morges, 2019;
-Locul 1 şi 2 CN pe echipe (seniori, tineret şi juniori), cu U CSM Cluj-Dinamo, 2017.
Cine te-a susţinut cel mai mult în activitatea sportivă?
-Cel mai mult în cariera mea am fost susţinută de fratele meu mai mare, Eduard Nicolaescu (multiplu campion naţional şi internaţional la judo), care a fost mult mai mult decât un frate iubitor; el a fost mentor, psiholog, antrenor, îndrumător şi cea mai importantă persoană atunci când am avut nevoie de susţinere şi încredere. El a avut mereu experienţa şi maturitatea necesare să mă călăuzească pe un drum bun, iar pasiunea lui faţă de acest sport m-a inspirat şi pe mine în judo. Suntem o echipă frumoasă. Ţin pe această cale să îi mulţumesc!
Care a fost idolul tău din judo?
-Mi-am dorit să ajung o mare campioană având mai multe modele de judokani, dar nu am avut un idol.
Sport de performanţă înseamnă muncă şi sacrificii imense? Te-ai gândit vreodată să abandonezi totul?
-Corect, sportul de performanţă nu aduce cu el doar medalii, rezultate frumoase şi zâmbetele de la finalul competiţiilor victorioase. Sportul de performanţă aduce şi multe momente dificile, care te fac să te gândeşti la „a renunţa”. Din punctul meu de vedere, ce a îndurat organismul meu, fizic şi psihic, m-a făcut cine sunt azi. Puterea mentală pe care o am astăzi se datorează momentelor grele pe care nu doar eu, ci fiecare sportiv de performanţă le întâmpină, minim o dată, în cariera sa.
Ce întâmplare (fericită sau neplăcută) din activitatea sportivă te-a marcat cel mai mult?
-Aş dori să vorbesc, în mare parte, doar despre amintirile frumoase din carieră, pentru că aceste momente îmi oferă bucurie şi energia necesară de a merge mai departe. Toate momentele în care am păşit pe podium au fost importante şi de neuitat, dar cel mai frumos moment pe plan naţional ar fi cel din 2017, unde eu, fiind primul an de tineret (U23), am reuşit să câştig Campionatul Naţional de la Cluj Napoca şi să-mi adaug în palmares primul meu titlu individual de campioană naţională, şi nu la orice vârstă, ci la seniori. Toată cariera mea am fost urmărită parcă de locul doi sau cinci. Nu e uşor, dar şi atunci când aurul mult dorit apare, bucuria este de mii de ori mai frumoasă şi amplificată de acest rezultat. Un alt moment frumos şi important pentru mine a fost să devin dublă campioană naţională în Elveţia, în 2022, atât la individual, categoria -52 kg, cât şi la echipe. Cel mai frumos moment, dacă este să privesc înapoi în cariera mea, s-a derulat în anul 2023, la Campionatele Naţionale ale Elveţiei, unde am reuşit să îmi apăr titlul de campioană, de data aceasta la categoria -57 kg, susţinută din spate de fratele meu, Eduard, care mi-a fost alături, atât ca antrenor, cât şi ca suport mental. A fost un moment pe care niciodată nu o să-l pot uita. Iubirea şi conexiunea bună dintre noi m-au ajutat să câştig şi să mă bucur de fiecare clipă de judo. Pentru că nu este important doar să câştigi, ci şi cum o faci. Pasiunea şi dorinţa de a face sportul pe care îl iubeşti nu trebuie să fie spulberate niciunui sportiv, ci el trebuie să se bucure de sport în cel mai frumos mod posibil şi din toată inima!
Care au fost cluburile din România la care ai fost legitimată?
CS Muscel Campulung, CSM Deva şi U-CSM Cluj-Napoca.
În ce împrejurări ai ajuns în Elveţia? La ce club?
-După o accidentare destul de urâtă, care m-a ţinut câteva luni departe de judo, am ales să îmi închei activitatea la lotul national şi am plecat în Elveţia pentru o schimbare. Activez în acest moment la şcoala de judo a fratelui meu, care îi poartă numele: “Judoschule Eduard Nicolaescu”. Împreună facem o echipă foarte bună.
Ce planuri de viitor ai?
-Planurile mele de viitor ar fi să mă menţin sănătoasă şi cât mai mult în activitatea competiţională, atât ca sportiv, cât şi ca antrenor.
Te gândeşti la antrenorat?
Am terminat studiile univesitare în acest domeniu şi activez deja ca antrenor.
Câteva gânduri pentru cititorii ziarului Evenimentul Muscelean
-Mulţumesc frumos pentru acest interviu şi pentru faptul că aţi publicat de mai multe ori rezultatele deosebite pe parcursul întregii mele cariere. De asemenea, sper ca acest interviu să fie o sursă de motivaţie pentru tânăra generaţie şi îmi doresc ca un număr cât mai mare de câmpulungeni să reuşească să reprezinte oraşul cu bucurie şi mândrie, indiferent de activităţile pe care le desfăşoară.
Îţi mulţumesc şi multă baftă în continuare!
N.Manole