Fotografia primei cabane de la Voina, Casa „Anton Negulici”, inaugurată în anul 1935, aparţine colecţiei personale a Ramonei Davia Negulici, nepoata avocatului Anton Negulici
„12 mai 1935: Se inaugurează – cu mare solemnitate – Casa „Anton Negulici”, de la Voina-Muscel. Este a doua mare casă de adăpost, care vine să îmbogăţească patrimoniul Asociaţiei, datorită concursului Secţiei Câmpulung şi a mărinimiei domnului avocat Anton Negulici, care a dat în folosinţa Asociaţiei această casă, proprietatea dumisale şi a altor coproprietari, printre care şi profesorul Anton Balotă, din Bucureşti” este un fragment din istoricul Asociaţiei Drumeţilor din Munţii Înalţi ai României, constituită în 1929, care a avut o filială şi în Muscel. „Frântura” din trecutul unei organizaţii sinonime cu debutul oficial al turismului în Muscel punctează una dintre primele realizări ale Filialei Muscel, petrecută la patru ani de la înfiinţarea ei în anul 1931.
A fost considerată cea mai veche filială a Asociaţiei Drumeţilor din Munţii Înalţi ai României şi cea mai puternică organizaţie din teritoriu, contribuind la patrimoniul A.D.M.I.R. cu mai multe locuri de recreere în zonă: Casa „Negru Vodă”, Casa Voina, devenită ulterior „Vlaicu Vodă”, refugiile Văcarea, Zănoaga şi „Petre Caţian”, ultimul pe malul Lacului Iezer, „visul de ani al schiorilor din regiune”.
Actul de binefacere al lui Anton Negulici, constând într-o veche cabană forestieră, a fost urmat, în 1947, de un gest similar având ca obiect un teren de peste 2.600 de metri pătraţi, tot la Voina. Donatorii erau doi avocaţi din Câmpulung, Gheorghe şi Anton Negulici, împreună cu profesorul Anton Grigore Balotă, iar beneficiarul era Sindicatul Unic al Funcţionarilor Publici din Câmpulung şi judeţul Muscel, reprezentat de către inginerul N. Hoinărescu, preşedinte, şi Gheorghe Olaru, secretarul organizator.
- Donatorii terenului pentru Cabana Voina au cerut să li se pună la dispoziţie gratuit o cameră
Lucrarea lui Gheorghe Şovar, „Filantropi argeşeni şi musceleni”, abundă în amănunte extrem de interesante despre cedarea terenului de la Voina de către cei trei proprietari în favoarea Sindicatului Unic al Funcţionarilor Publici din Câmpulung şi judeţul Muscel. Sindicatul avea „personalitate juridică şi morală”, conform Legii nr.52/1945.
Avocatul Anton Negulici, primar al Câmpulungului în perioada interbelică. Fotografia aparţine colecţiei personale a Ramonei Davia Negulici, al cărei bunic a fost Anton Negulici
În urmă cu 76 de ani, avocaţii câmpulungeni Gheorghe Gh. Negulici şi Anton Gh. Negulici, împreună cu profesorul Anton Grigore Balotă, au donat Sindicatului un imobil consistent în punctul Voina. Imobilul a constat într-un teren – izlaz şi prund -, cu o suprafaţă de 2.660 metri pătraţi, depinzând teritorial de comuna Lereşti. Terenul, care făcea parte din Poalele Muntelui „Văcarea”, „proprietatea noastră în indiviziune”, după cum aflăm din actul de donaţie întocmit de cei doi avocaţi, era învecinat, la Răsărit, cu drumul Lereşti-Voina, la Apus şi Miazănoapte, cu Muntele Văcarea, iar la Miazăzi, cu restul proprietăţii donatorilor, „despărţită prin hăţaşul ce merge la stâna Văcarea”.
„Terenul donat va fi delimitat cu semne vizibile de hotar. Restul proprietăţii şi pădurea vor fi respectate de orice stricăciuni.”, este condiţia binefăcătorilor, care au insistat asupra bunului transmis sindicatului: „Această proprietate o donăm în întinderea precizată mai sus şi dimensiunile prevăzute în schiţa de plan întocmită de dl. inginer şef D.D. Ionescu, care face parte integrantă din prezentul act.”
Donatorii au stabilit prin documentul întocmit cu mai bine de şapte decenii şi jumătate în urmă destinaţia pe care o doresc pentru imobilul transferat sindicatului. „Acest teren îl donăm în scopul exclusiv ca Sindicatul de mai sus să construiască cu a sa cheltuială una cabană pentru recreerea funcţionarilor publici, în condiţiunile cum vor crede de cuviinţă şi conform planului ce se va întocmi de Sindicat. Noi, donatorii, facem această donaţiune cu condiţiunea ca, după construirea cabanei, să avem dreptul, atât noi, cât şi soţiile şi copiii noştri, în mod absolut gratuit, să ni se pună la dispoziţie o singură cameră din această cabană, de câte ori vom avea nevoie.”, era cerinţa acestora menţionată expres în actul de donaţie.
„Valoarea donaţiunii pentru Fisc este de 1.000.000 lei.”, continuă documentul, care se încheie cu exprimarea gratitudinii beneficiarilor. „Subsemnaţii, reprezentanţi ai Sindicatului Unic al Funcţionarilor Publici din judeţul Muşcel, declarăm că acceptăm şi primim cu recunoştinţă această donaţiune ce ni se face prin prezentul act şi vom respecta în totul condiţiunile de mai sus. Făcut la Câmpulung, astăzi, 3 iulie 1947.”
- Avocatul Anton Negulici a donat un teren şi la Domneşti pentru construcţia unor băi populare
Cu 12 ani înainte, avocatul câmpulungean Anton Gh. Negulici – cel care renunţase şi la vechea cabană de la Voina tot în scop filantropic -, a oferit un teren la Domneşti, pentru construcţia unor băi populare. Lucrarea lui Gheorghe Şovar consemnează actul caritabil, prin intermediul căruia filantropul a donat „Eforiei „Doamna Basarab”, din comuna Domneşti, judeţul Muscel, un teren în suprafaţă de 4 ari, situat în comuna Domneşti, învecinat, la Est, cu iazul şi cu Râul Doamnei, la Vest, cu Şcoala Primară de fete, la Sud, cu şoseaua judeţeană şi, la Nord, cu proprietatea Nicolae I. Ionescu. Pe acel teren urmau să se construiască clădirea eforiei, dar şi băi populare, astfel încât să se atingă scopurile prevăzute în statutele eforiei, documente care au fost autentificate de Judecătoria de ocol Domneşti la nr. 198 din 24 aprilie 1935.”
- Înainte de inaugurarea primei cabane de la Voina, Asociaţia Drumeţilor din Munţii Înalţi ai României restaura Casa „Radu Negru”
Un împătimit al drumeţiilor, medicul chirurg şi memorialistul Dumitru Baciu menţionează în lucrarea sa „Lumini muscelene” meritul Asociaţiei Drumeţilor din Munţii Înalţi ai României pentru realizarea amenajărilor destinate iubitorilor muntelui. Acesta descrie momentul înfiinţării, în sala Primăriei, a Filialei Muscel a Asociaţiei, catalogat de autor drept un „eveniment memorabil în viaţa iubitorilor muntelui din Câmpulung”. „Participau preşedintele A.D.M.I.R. pe ţară, dr. Gheorghe Dumitrescu, din Bucureşti, un entuziast al muntelui, nelipsiţii animatori localnici, prof. I. Antonescu, I. Nicolaescu Bugheanu, farm. G. Dimitriu, prof. F. Klein, E. Chirovici. Se adăugau nume noi, fraţii George şi Teodor Melcescu, şi tineri elevi de şcoală, fraţii Predoiu, Gh. Gornea, T. Făgăraş, D. Neaţă, St. Mărgărit, Dan Drăghiceanu, Paul C. Ionescu, Puiu Georgescu şi alţii.”, scrie Dumitru Baciu.
Acesta a fost momentul punerii bazelor filialei muscelene, în luna septembrie a anului 1931, lună în care au şi început lucrările de amenajare a Casei „Radu Negru”. Apelăm tot la informaţiile transmise de Dumitru Baciu, care nu putea omite momentul restaurării Cabanei „Radu Negru”, „cunoscută şi sub numele „Cabana de la Grind”, situată la poalele Pietrei Craiului, la altitudinea de 1.750 metri, pe drumul ce merge pe Valea Seacă la vârful „La om”. O primă cabană fusese ridicată în 1906 de secţia din Câmpulung Muscel a S.T.R. (n.r. Societatea Turiştilor din România), însă cu timpul se deteriorase.” Din această construcţie nu mai rămăseseră decât „zidurile de piatră roase de intemperii”.
Casa „Anton Negulici”. Colecția personală a Ramonei Davia Negulici
„25 septembrie 1932: Un an după înfiinţarea Secţiei Câmpulung, se inaugurează Casa A.D.M.I.R. „Radu Negru”, ridicată cu mari eforturi pe locul fostei case de piatră a S.T.R. Lucrările de amenajare începute în septembrie 1931 sunt finalizate cu multă greutate, din cauza aşezării izolate a cabanei. Fără să bănuiască urmările, Asociaţia lasă cabana fără paznic, încrezătoare în spiritul de omenie al turiştilor şi în grija ciobanilor de prin partea locului. Câteva zile, însă, după inaugurare, la 3 octombrie, cele două încăperi ale cabanei sunt devastate, mobilierul distrus, uşile şi ferestrele scoase din funcţiune. Actul de vandalizare a avut darul să impresioneze foarte neplăcut. Abia în 1933 vom mai auzi vorbindu-se despre Casa „Radu Negru”, după ce va fi fost din nou pusă la punct şi dată în grijă unui paznic permanent. De atunci, această cabană îşi îndeplineşte marele ei rol de adăpost izolat sub creasta celui mai frumos masiv al ţării noastre.” (Sursa: Asociaţia Drumeţilor din Munţii Înalţi ai României)
Foto: În cerculeț este Niculae Baticu “unul dintre titanii alpinismului românesc”, împreună cu Titi Ionescu, un alt pasionat explorator montan, cu un grup al asociației Metropola. Amabil, din spate, Titi Ionescu îi pune lui Baticu amicalele coarne fotografice. Titi Ionescu este cel care ulterior îl va ajuta decisiv pe Ion Ionescu – Dunăreanu în campania acestuia de explorare a abruptului Pietrei Craiului
Dumitru Baciu scrie despre festivitatea de inaugurare, prezentată în paginile ziarului local „Curierul” din 1-15 octombrie 1932, la care au luat parte, „alături de vechii pasionaţi ai drumeţiei, ca profesorul Ion Antonescu, farmacistul Gabriel Dimitriu, profesorul Ion Nicolaescu Bugheanu, şi alte personalităţi ca profesorii Felix Klein, Eugen Chirovici, Polixenia Dogeanu etc.”
- Avocatul Anton Negulici a dat în folosinţă gratuită, timp de zece ani, vechea cabană forestieră după desfiinţarea căii ferate Câmpulung – Muşuroaiele
Tot înainte de darea în folosinţă a primei cabane de la Voina, pe 8 iulie 1934, era inaugurat Refugiul Zănoaga, „amenajat prin îngrijirea Secţiei Câmpulung”. „Acest refugiu destinat să servească drept punct de plecare pentru rutele de pe Muchea Portăreasa, spre Iezer – Făgăraş, a avut un trist destin, deoarece a fost distrus de incendiu în 1935 şi, de atunci, abandonat, în urma amenajării Casei Voina şi a Refugiului Văcarea.”, se precizează în istoricul Asociaţiei Drumeţilor din Munţii Înalţi ai României.
Următorul reper din trecutul muscelean al Asociaţiei este data de 12 mai 1935, cu care am deschis acest articol, când a fost inaugurată Casa „Anton Negulici”, de la Voina – Muscel.
Fotografia primei cabane de la Voina, Casa „Anton Negulici”, inaugurată în anul 1935, aparţine colecţiei personale a Ramonei Davia Negulici, nepoata avocatului Anton Negulici
Datorită generozităţii Ramonei Davia Negulici, nepoata avocatului Anton Negulici, primar al Câmpulungului în perioada interbelică, putem prezenta cititorilor noştri informaţii şi imagini inedite, cu valoare istorică şi documentară. Urmaşa lui Anton Negulici, o personalitate a Câmpulungului şi a zonei, a sprijinit demersul nostru jurnalistic cu o fotografie preţioasă, realizată în 1935, anul inaugurării primei cabane de la Voina. Casa „Anton Negulici”, denumită ulterior Casa „Vlaicu Vodă”, a fost deschisă sub patronajul A.D.M.I.R. – Asociaţia Drumeţilor din Munţii Înalţi ai României, căreia avocatul Anton Negulici i-a dat în folosinţă gratuită, timp de zece ani, un vechi canton, refăcut şi inaugurat sub numele binefăcătorului, în urmă cu 89 de ani.
Familia Negulici a fost deposedată de această cabană, odată cu pădurile, prin naţionalizare. Amplasamentul Casei „Anton Negulici” nu coincidea cu cel al cabanei din lemn edificate pe terenul donat în 1947, despre care am aflat de la nepoata avocatului Negulici că a ars. După distrugerea celei de-a doua cabane, construite pe suprafaţa de 2.660 metri pătraţi, a fost ridicată cea de-a treia, acum 52 de ani.
- Amintirile lui Dumitru Baciu despre cea dintâi cabană de la Voina
Cabana Voina – scrie Dumitru Baciu, referindu-se la Casa „Anton Negulici” – a fost amenajată într-o veche cabană forestieră, dăruită de avocatul Anton Negulici, după desfiinţarea căii ferate înguste ce mergea din Câmpulung la Muşuroaiele. Dotările acesteia, potrivit A.D.M.R., „două dormitoare comune cu 20 locuri; o cameră separată cu două locuri; sufragerie şi vestibul; bucătărie şi pivniţă; apă de izvor vara şi iarna. Administrată de Secţia Câmpulung Muscel.”
Fotografia celei de-a doua cabane de la Voina, edificate pe terenul donat în 1947 de avocaţii câmpulungeni Anton Gh. Negulici şi Gheorghe Gh. Negulici, împreună cu profesorul Anton Grigore Balotă
După cabana de la Voina, a urmat Refugiul „Petre Caţian”, pe malul Lacului Iezer, la 2.130 metri altitudine, „după numele uneia dintre victimele accidentului alpin din 1935 din Munţii Bucegi”, menţionează Dumitru Baciu. Într-o altă lucrare a acestuia, „Itinerare subiective”, din 1991, acesta descrie drumeţiile din tinereţea sa, petrecută cu 45 de ani înainte, când a avut loc, după cum mărturisea, cunoştinţa sa reală cu Iezerul, în vacanţa întâiului an de studenţie, pe la jumătatea anilor ’40.
„Singura cabană existentă în zonă era la Voina, într-un vechi canton forestier, 935 metri altitudine şi 17 km Nord de Câmpulung, refugiul de la Iezer – 2163 m fiind ars. Astfel, o zi era necesară pentru deplasarea de la Câmpulung la Voina, prin comuna Lereşti, alta pentru ascensiune şi a treia pentru întoarcerea la Câmpulung.
Nu existau mijloace de transport până la Voina, iar tramvaiul cu cai al lui Suseanu, care mergea până la capătul Lereştilor, era incompatibil cu tinereţea şi pretenţiile noastre turistice. (…) Depăşind confluenţa Râului Târgului cu Râuşorul, zonă pitorească şi bogată în exploatări forestiere, ce determinaseră în trecut funcţionarea unui tren forestier de munte, asemenea Mocăniţei din Munţii Apuseni, ajungem curând la Cabana Voina, formată doar din două camere şi un pridvor, spaţiu suficient, însă, să găzduiască elanul tinereţii noastre” este mărturisirea lui Dumitru Baciu despre pasiunea sa de-o viaţă, muntele.
Cabana-hotel Voina, construcţia pe trei niveluri din prezent, a fost dată în folosinţă în anul 1972.
A consemnat Magda BĂNCESCU
