Duminica trecută, a avut loc o şedinţă extraordinară justificată de presiunea transmiterii în aceeaşi zi a celor 16 hotărâri de Consiliu Local privitoare la proiectele finanţate prin GAL Câmpulung Muscel. Aleşilor li s-a cerut să fie de acord cu asigurarea integrală din bugetul local al anului 2024 a cheltuielilor necesare finalizării proiectelor GAL şi cu derularea activităţilor acestora şi după data de 31 decembrie 2023, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024. Toate cele opt obiective GAL au fost introduse pe lista de investiţii a anului viitor, în vederea suportării din bugetului local a diferenţei de bani pe care UE nu o va deconta, din cauza nefinalizării lor la 31 decembrie 2024. Unul dintre ele s-a încheiat – locurile de joacă în cele trei zone urbane marginalizate – şi, potrivit asigurărilor primite de la constructori, vor mai fi finalizate şi altele. Trotuarele de pe străzile Grigore Alexandrescu şi Şoseaua Naţională vor fi executate în totalitate, stadiul fiind de 90% înainte de jumătatea lunii decembrie.
- Directoarea economică Violeta Iarca: „Noi am venit aici având în vedere şi adresele transmise de constructori, prin care îşi asumă că vor realiza aceste cheltuieli până la finalul anului”
Prin urmare, sumele estimate care apar în dreptul unora dintre ele vor fi salvate, în sensul că nu vor mai apăsa pe bugetul anului 2024. Dar, pentru siguranţă, au fost trecute în hotărârile de Consiliu Local, pentru a arăta finanţatorului disponibilitatea de a suporta din rezerva proprie ceea ce nu mai plăteşte Uniunea Europeană. Primăria şi-a asumat o contribuţie proprie de 8.321.367,13 lei, completată cu 5.890.221,07 lei, din cauza neîncheierii proiectelor GAL la 31 decembrie 2023. Cele 5,9 milioane de lei vor mai scădea până la sfârşitul anului, ca urmare a avansării unora dintre lucrări. Primăriţa Elena Lasconi speră să reuşească o reducere a cheltuielii suplimentare cu 2,6 milioane lei. În varianta optimistă, costul în plus suportat de buget ar fi de 3,3 milioane de lei.
Oricât de neplăcut sună pentru urechile contribuabililor această cheltuială, care n-ar fi trebuit să existe dacă proiectele GAL se mişcau în ritmul din ultima lună a programului, Primăria n-avea cum să dea înapoi. A explicat de ce directoarea economică Violeta Iarca: „Dacă nu vom continua aceste proiecte, sumele plătite va trebui să le rambursăm în anul bugetar următor”. „Ordonanţa 36/2023 încadrează proiectele depuse în perioada de programare 2014-2020 în trei categorii: proiectele care pot fi etapizate în următoarea perioadă de programare a Uniunii Europene, proiecte nefuncţionale şi proiecte nefinalizate.”, proiectele Câmpulungului încadrându-se în categoria celor nefinalizate. Ca să le poată continua la anul, municipalitatea este obligată ca, până la 31 decembrie 2023, să aibă un progres financiar de 5% al acestor proiecte. Altfel spus, stadiul fizic se va situa la peste 5%, la sfârşitul acestui an.
Sumele pe care le veţi lectura în dreptul fiecărei investiţii au fost estimate raportându-le la contractele de finanţare, nu la cele de achiziţie publică, prin care executanţilor li s-au atribuit lucrările respective. După ce s-au ţinut licitaţiile, s-au înregistrat nişte economii, care au mai redus şi din contribuţia europeană, dar şi din cea locală. „Toate sumele estimate se raportează la contractele de finanţare şi nu la contractele de achiziţie publică. Oricum, prin procedurile de achiziţie s-a făcut o economie de peste 2 milioane de lei. Noi am venit aici având în vedere şi adresele transmise de constructori, prin care îşi asumă că vor realiza aceste cheltuieli până la finalul anului.”, a afirmat directoarea economică Violeta Iarca.
- Care sunt cele opt proiecte GAL
Întrucât se tot vorbeşte cu atâta insistenţă despre proiectele GAL, le vom relua în această relatare, cu valoarea aferentă fiecăruia, pentru ca oamenii să înţeleagă despre ce investiţii este vorba.
-Realizarea unui centru medico-social integrat în Z.U.M. (n.r. zona urbană marginalizată) Pescăreasa: 1.027.293,66 lei.
Valoarea totală a proiectului este 1.872.388,14 lei, din care:
- 1.775.067 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR;
- 56.054,73 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;
- 37.369,83 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului;
- 3.896,58 lei, valoarea neeligibilă, inclusiv TVA.
Ca urmare a proiectului tehnic a scăzut la 1.847.989,55 lei. Primăria estimează că din valoarea cheltuielilor eligibile cuprinse în bugetul proiectului va efectua către executant plăţi până la 31 decembrie 2023 până la nivelul sumei totale de 820.695,89
lei, urmând ca acestea să fie solicitate la rambursare. Diferenţa de 1.027.293,66 lei va fi susţinută din bugetul local.
-Reabilitarea şi modernizarea clădirii şcolare – Şcoala Grădişte şi împrejmuirea terenului – 988.718,62 lei.
Valoarea totală a proiectului este de 3.008.005,44 lei, din care:
- 2.258.007,27 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR;
- 71.305,51 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;
- 47.536,98 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului;
- 631.155,68 lei, valoarea neeligibilă inclusiv TVA.
Ca urmare a proiectului tehnic, valoarea a scăzut la 2.762.395,40 lei. Din valoarea cheltuielilor eligibile cuprinse în bugetul proiectului sunt estimate plăţi către executant, până la 31 decembrie 2023, până la nivelul sumei totale de 1.773.676,78 lei, urmând ca aceste sume să fie solicitate la rambursare. Diferenţa de 988.718,62 lei va fi susţinută din bugetul local.
-Amenajarea aleilor pietonale (trotuare) pe strada Grigore Alexandrescu şi Şoseaua Naţională – 138.255,36 lei.
Valoarea totală a proiectului este de 2.511.520,45 lei, din care:
- 2.253.041,64 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR;
- 71.148,67 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;
- 47.432,46 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului;
- 139.897,68 lei, valoarea neeligibilă inclusiv TVA.
După întocmirea proiectului tehnic, valoarea totală a scăzut la 1.845.194,99 lei. Din valoarea cheltuielilor eligibile cuprinse în bugetul proiectului se estimează să fie efectuate plăţi către constructor, până la 31 decembrie 2023, până la nivelul sumei totale de 1.500.829,25 lei, urmând ca această sumă să fie solicitată la rambursare. Diferenţa de 138.255,36 lei va fi susţinută din bugetul local.
-Crearea de spaţii de joacă pentru copii în cadrul şcolilor şi în comunitate – Şcoala Grădişte, grădiniţa de pe strada Grigore Alexandrescu şi Grui – 30.000 lei.
Valoarea totală a proiectului este de 1.108.163,19 lei, din care:
- 1.051.869,29 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR;
- 33.216,92 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;
- 22.144,62 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului;
- 932,36 lei, valoarea neeligibilă inclusiv TVA.
Valoarea totală a proiectului, după întocmirea proiectului tehnic, a scăzut la 1.063.953,90 lei. Până la 31 decembrie 2023, sunt estimate plăţi de 1.033.953,90 lei, urmând ca aceste sume să fie solicitate la rambursare. Diferenţa de 30.000 lei va fi susţinută din bugetul local.
-Extinderea reţelei de distribuţie a gazelor naturale în Zona Urbană Marginalizată Cazărmilor – 619.290,75 lei.
Valoarea totală a proiectului este 1.961.121,18 lei, din care:
- 1.858.688,09 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR;
- 58.695,40 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;
- 39.130,28 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului;
- 4.607,41 lei, valoarea neeligibilă inclusiv TVA.
Raportat la devizul general actualizat la faza proiect tehnic, valoarea s-a redus la 1.032.151,24 lei. „Estimăm ca din valoarea cheltuielilor eligibile cuprinse în bugetul proiectului să efectuăm plăţi până la 31 decembrie 2023 către executant până la nivelul sumei totale de 412.860,49 lei, reprezentând un procent maxim de 40% din valoarea devizului general, urmând ca aceste sume să fie solicitate la rambursare.”, precizează Executivul. Diferenţa de 619.290,75 lei va fi susţinută din bugetul local.
-Extinderea sistemului de canalizare pe străzile Grigore Alexandrescu, Valea Bărbuşii, Leculeşti şi Pârşenilor din ZUM Cazărmilor – 1.789.005,02 lei.
Valoarea totală a proiectului este 4.943.669,36 lei, din care:
- 1.850.793,91 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR;
- 58.446,13 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional;
- 38.964,08 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului;
- 2.995.465,24 lei, valoarea neeligibilă inclusiv TVA.
Ca urmare a proiectului tehnic, valoarea totală a scăzut la 4.211.420,93 lei. Se estimează ca, până la 31 decembrie 2023, să fie efectuate plăţi către executant până la nivelul sumei totale de 2.422.415,91 lei, urmând ca aceste sume să fie solicitate la rambursare. Diferenţa de 1.789.005,02 lei va fi susţinută din bugetul local.
-Reabilitarea străzilor Grigore Alexandrescu, Valea Bărbuşii, Leculeşti şi Pârşenilor din ZUM Cazărmilor – 5.902.447,94 lei.
-Lucrări de consolidare a terenului în zona de risc Chilii – 1.070.499,88 lei.