10.7 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Elevii Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel” au readus la viaţă marile personalităţi ale Muscelului

De 1 Decembrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, în faţa Primăriei Câmpulung, Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel” şi Biblioteca Municipală „Ion Barbu” au organizat Parada Statuilor Vivante – „Trecutul ne uneşte!”, punând în valoare istoria culturală bogată a muscelenilor.

Copiii implicaţi în acest proiect au fost transformaţi în statui vii, îmbrăcând costume ce reprezentau personalităţi cultural-artistice muscelene care au lăsat o amprentă deosebită asupra Muscelului de-a lungul anilor. Cu o atenţie deosebită acordată detaliilor, familiile actorilor din trupa de teatru „Pardon” Junior au lucrat manual costumele, timp de peste două luni, contribuind la frumuseţea momentului pregătit de elevii instituţiei de învăţământ.

Coordonarea spectacolului a fost realizată de profesorii Mihaiela Banu, Ovidiu Damian şi Mariana Brăgărea, care au ghidat, pas cu pas, momentele pregătite de elevi. În timpul paradei, copiii au defilat cu mişcări lente şi sincronizate, oferind publicului numeros, prezent în Piaţa Primăriei, o incursiune în istoria culturală a oraşului Câmpulung şi a zonei Muscel. Astfel, Parada Statuilor Vivante a reuşit să creeze o conexiune între  generaţii, îmbinând trecutul cu prezentul.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!