- Mihai (Nilă) Costea, 99% transfer la altă echipă
Sâmbătă, pe Stadionul „Municipal” din Câmpulung, la ora 12.00, a sunat adunarea pentru lotul echipei de fotbal ARO Câmpulung în vederea continuării pregătirilor pentru actualul sezon competiţional. Potrivit managerului Dan Gheorghe, la reunire, care s-a lăsat şi cu un antrenament de acomodare, au fost prezenţi toţi jucătorii care au activat în prima parte a campionatului, mai puţin trei, care au fost învoiţi: Tănase, Dascălu şi Ţiculeasa. „La reunirea echipei au participat și o serie de jucători noi care vor urma programul de pregătire al echipei,urmând ulterior să ne decidem asupra celor care vor merge în cantonamentul montan, iar în funcție de necesitățile dorite vor fi încheiate rezilieri și noi transferuri; este posibil să apară jucători și după perioada de pregătire centralizată.”, ne-a declarat Dan Gheorghe. În afară de Simon Măzărache, noile certitudini din lot sunt Cristian Koci (de origine albaneză), Mario Butac, Emanuel Stroescu şi Radu Ciobanu. În ceea ce priveşte plecările, e dat mai mult ca sigur transferul lui Mihai (Nilă) Costea. Are ofertă, nu ştim, deocamdată echipa! „E posibil să plece 99%!!! Avem ofertă concretă pentru el, a fost la antrenament, dar așteptăm să vedem pe cine punem în loc, tot cu nume!”, a mai precizat managerul Dan Gheorghe. N. Manole