Duminică, 12 noiembrie 2023, de la ora 15.00, la Cafeneaua Creativă CoArt, situată în Vila Vlădescu, strada Republicii, numărul 11, va avea loc prezentarea monografiei„Satul Groşani”, semnată de fiica satului, Iuliana Lăzărică Enache.
Volumul „Satul Groşani” este o lucrare nu doar monografică, ci o incursiune în istoria românilor din ultimii două mii de ani, legată de Câmpulung şi satul unde autoarea s-a născut. Sunt evidențiate personajele care și-au pus pregnant amprenta pe viața și activitatea satului și a primei capitale a Țării Românești, pigmentate cu istorii inedite din viața locuitorilor zonei și cercetează mituri care au avut legătură cu realitățile anilor de care acestea sunt legate.
Cuvântul de început al cărţii aparţine preotului dr. Ştefan Ştefănescu, parohul Bisericii Domnească: „Când vrei să descoperi cu adevărat o ţară, este nevoie să te îndrepţi spre sat. Românul a fost strâns legat de lumea satului, de obiceiurile cu care a trăit în acest spaţiu. Satul a tezaurizat o mulţime de valori spirituale, morale şi culturale, care trebuie aduse din nou în actualitate, fără a cădea într-o nostalgie a repetiţiei trecutului istoric”, a scris Ştefan Ştefănescu în deschiderea monografiei, în care a mai amintit faptul că Mănăstirea „Negru Vodă”, din Câmpulung, a stăpânit satul Groşani timp de peste 400 de ani, fiind dat danie de către voievodul Nicolae Alexandru Basarab.
Satul Groşani are o istorie proprie, iar Mănăstirea „Negru Vodă” îl va lua părtaş în scurgerea timpului, în sensul că, după întemeierea Ţării Româneşti, satul devine moşie voievodală a lui Nicolae Alexandru Basarab.
Monografia „Satului Groşani” are şapte capitole, fiecare cuprinzând subcapitole, cu referire la istorie, spiritualitate, cultură, geografie, artă, tradiţii, obiceiuri, datini, legislaţie, agricultură şi alte aspecte social-politice. De asemenea, preotul Ştefan Ştefănescu aminteşte în prefaţă că lucrarea are ca centru spiritual Biserica satului, ctitorită în anul 1960.
Apărută la Editura Larisa în 2020, volumul a fost îmbunătățit sub aspect grafic și acum autoarea dorește ca lucrarea ei, apărută în urma a patru ani de documentare asiduă, să fie prezentată publicului.