Ce bucurie şi emoţie a trăit, cu ani în urmă, Constantin Mihaiu, ginerele meşterului popular şi rapsodului Ion Arsene, când a văzut fluierele executate de ei doi, în atelierul de la Jugur, expuse la Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles! În trecut, Constantin Mihaiu a coordonat, la Jugur, un curs al Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti, în cadrul căruia învăţa copiii să meşterească instrumente muzicale. Pe aceşti cursanţi i-a dus, cu ajutorul Consiliului Judeţean, la Bruxelles. „La Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles, am găsit fluierele confecţionate de socrul meu şi de mine. Nepotul meu, care a mers cu mine, ştia să cânte la fluier. Am cerut un fluier din colecţia lor şi nepotul meu a oferit o demonstraţie. Ne-au permis să vizităm gratis muzeul, după ce le-am arătat că eu sunt Constantin Mihaiu, cel ale cărui instrumente se află în colecţia lor.”, este una dintre multele amintiri dragi ale lui Constantin Mihaiu dintr-un ocean de momente plăcute trăite alături de oameni pe care, fizic, nu-i mai are lângă el. O serie de tragedii care l-au încercat cumplit l-au făcut să întrerupă instruirea copiilor într-un meşteşug care ar fi păcat să se piardă. Intenţia lui este, însă, de a relua pregătirea în cadrul unei secţii externe, de data aceasta, deschisă la Câmpulung, într-un atelier propriu.
Am început relatarea noastră despre un om formidabil al Muscelului, un maestru al instrumentelor de suflat confecţionate manual, cu această confirmare a valorii sale, prin expunerea lucrului său într-un muzeu internaţional de profil. Constantin Mihaiu datorează valoarea muncii sale pretenţioase socrului său, Ion Arsene, al cărui meşteşug îl continuă.
Singurul din Muscel şi Argeş care mai confecţionează instrumente de suflat
La cei 63 de ani, Constantin Mihaiu este între cei mai tineri meşteri populari din ţară, specializaţi în instrumente de suflat. În Muscel, nu mai lucrează nimeni ceea ce lucrează acesta. Şi nici în judeţ.
Constantin Mihaiu s-a născut în comuna Pârjol, din judeţul Bacău, şi a fost „adoptat” de Câmpulung în urmă cu 45 de ani, odată cu începerea activităţii la Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice din Grui. După ce s-a căsătorit, socrul său, meşterul popular şi rapsodul Ion Arsene, din Jugur, „constructor de instrumente muzicale”, cum îl numeşte ginerele, l-a învăţat şi pe acesta tainele unei îndeletniciri minunate. Migăloase, dar minunate. La început, până a deprins toate operaţiunile de fabricare, Constantin Mihaiu a practicat acest lucru ca pe un hobby. După care meseria, cu frumuseţea şi căutarea ei, l-a pătruns, implicându-l din ce în ce mai mult.
„Am modernizat cât de cât atelierul şi am ajuns la performanţa să lucrăm pentru instrumentişti din ţară şi chiar de peste hotare.”, ne povestea acesta. Au colaborat cu Dumitru Zamfira, artistul gorjean, care, timp de aproape 30 de ani, a activat ca solist instrumentist al Ansamblului „Ciocârlia” al Ministerului de Interne, şi Ion Ionescu, de la „Doina Argeşului”. Dar fluierele sale sunt căutate şi de tineri aflaţi la debutul carierei. Mulţi studiază cavalul, care este „pe val”. Activitatea sa în acest domeniu a inclus participarea la numeroase târguri internaţionale şi locale şi colaborări cu muzee din ţară, fapt care i se pare cel mai frumos lucru întâmplat pe partea profesională: Muzeul Satului Bucureşti, Muzeul Astra Sibiu şi altele. Familia sa, fiind prezentă la toate târgurile de artă populară, la care a fost invitată de consiliile judeţene, a devenit şi cunoscută, şi apreciată, ca dovadă distincţiile acordate şi documentarele realizate având ca subiect munca de o măiestrie desăvârşită a artizanilor din Jugur.
- Musceleanul Ion Arsene a recondiţionat fluiere vechi de la Muzeul Astra din Sibiu
Povestea pe care Constantin Mihaiu o spune cel mai frumos este cea a instrumentelor muzicale. „Confecţionarea lor se face din lemn de prun, cireş şi nuc, care au aceeaşi calitate pentru sonoritate. În timp, am studiat şi am adus îmbunătăţiri. Majoritatea ne spun „creatori populari”. Este cam mult spus. Am stat de vorbă şi cu specialiştii. Fluierul a fost creat mult mai înainte să-l facem noi. Cred că este cel mai vechi instrument popular. Eu nu pot să spun că am creat. Am adus îmbunătăţiri şi, de aceea, suntem meşteri populari, care duc mai departe acest meşteşug. Eu mă mulţumesc să mi se spună „meşter popular”, nu „creator popular”. Creatori sunt în lumea artelor plastice, a literaturii, poeziei ş.a.m.d.”, spunea interlocutorul nostru despre „statutul” său profesional, aşa cum îl simte el, graţie bunei creşteri, care îl face să nu-şi supraevalueze realizările.
Munca sa este, însă, artă românească autentică, întrucât lucrurile care ies din mâinile sale sunt bijuterii pe care, chiar anti-talent total să fii, tot nu rezişti ispitei de a le încerca. Mai cu seamă când le ai înaintea ochilor, frumos aliniate, aşteptându-şi cuminţi rândul să fie descrise de cel care le-a însufleţit, muzical vorbind.
„Facem instrumente de suflat, începând cu fluierul, care este de mai multe tipuri. Lungimea determină nota muzicală. Avem fluiere pe Do major, Re major, Fa major, Sol major. Unele sunt mai lungi, altele mai scurte. În funcţie de lungime, este nota muzicală pe care o obţinem.”, a început Constantin Mihaiu prezentarea instrumentelor cu cel mai popular, fluierul.
Următorul chiar este o creaţie proprie a socrului şi a ginerelui, din punct de vedere al formei. „Ocarina este foarte veche şi se realiza din ceramică. Noi, dacă am lucrat în lemn, i-am adus îmbunătăţiri şi am făcut-o din lemn. Are acelaşi sunet ca ocarina din ceramică şi pot să spun că aceasta este chiar creaţia noastră. Una este din lemn de nuc, cealaltă din lemn de prun.”, este una dintre realizările lui Ion Arsene şi Constantin Mihaiu care justifică şi eticheta de „creator popular”.
Pentru caval s-a folosit lemnul de nuc. Partenerul nostru de dialog adaptează cavalul pentru două note muzicale. „Tabla de alamă, aplicată ca ornament, este specificul nostru, al Muscelului. Noi ne-am păstrat tradiţia. Socrul meu a fost primul meşter popular care a recondiţionat fluierele de la Muzeul Astra din Sibiu. Erau fluiere foarte vechi, cu tot felul de ornamente, şi el le-a reparat. Atunci, s-a lansat el ca şi constructor de instrumente.”, sunt amănunte interesante aflate în timpul interviului.
Prezentarea a continuat cu cimpoiul din tărtăcuţă, executat dintr-un dovleac redus ca dimensiune. „Nu este creaţia mea, ci a unui coleg, Buznea, din Vâlcea, un colaborator al meu, care, din păcate, nu mai este în viaţă. Ca formă, el l-a descoperit. Este un cimpoi din tărtăcuţă, care cântă la fel ca cimpoiul clasic. Sunetul se obţine prin aceeaşi metodă.”, ne-a demonstrat Constantin Mihaiu asemănarea dintre sunetul emis de acest cimpoi în miniatură şi cel al cimpoiului tradiţional.
În colecţia de instrumente pregătită pentru noi se află şi cimpoiul din piele de capră. „În vechime, se făcea din pielea cu părul pe interior. Se elimina părul de pe burduf. Toată lumea întreabă de ce se făcea din piele de capră. Capra este animalul care transpiră prin limbă. Pielea nu are pori. În trecut, la stână, în munte, nu exista curent electric, deci, nu aveau frigidere. Brânza se punea în burduf de capră, pentru că nu intra aerul, ca să se altereze.”, a explicat Constantin Mihaiu alegerea acestui tip de piele pentru execuţia cimpoiului.
Cel mai delicat instrument, având „talia” unui creion, este paiul. „Într-o excursie în Dobrogea, pe Dunăre, am întâlnit un om care avea acest instrument realizat dintr-un pai de secară. Era tulpina plantei şi, din cauza aceasta, noi i-am spus „pai”. L-am rugat să-mi dea mie instrumentul, în schimbul căruia i-am dat două sau trei fluiere. Mie îmi trebuia ca şablon. Acasă, l-am adaptat şi am făcut „paiul”.”, povestea acesta.
- Povestea confecţionării fluierului
Constantin Mihaiu încă lucrează exact cum a învăţat de la socrul său, acum 40 de ani. „Am încercat să fac cu freze speciale, dar nu se obţine ceea ce se obţine manual. Toate găurile şi formele nu se pot obţine cu utilaje moderne: freze, copiatoare ş.a.m.d. Un neamţ mi-a dat comandă de 200 de fluiere pe lună. I-am spus: „Dumneata nu-ţi dai seama ce vorbeşti. Poate pe an.”, a continuat acesta.
Cum se confecţionează un fluier? „Prima dată, se obţine la strung ţeava din lemn, care în partea de jos este un pic conică. Eu folosesc nişte scule speciale făcute tot de mine. Apoi folosesc nişte şabloane, pe care eu mi le-am făcut. Faptul că ne-am perfecţionat şi aducem fluierul la nota pe care o cere interpretul este consecinţa realizării acestor şabloane, având modelul altor fluiere folosite de instrumentiştii noştri. Şablonul este o scândurică, pe care eu mi-am notat dimensiunile. În funcţie de fluierul pe care vreau să-l prelucrez, iau dimensiunea de pe acest şablon. Eu trebuie să scurtez fluierul exact cât este şablonul. Am o daltă, cu care trebuie să-i fac acest pătrat şi degajările care se cheamă vrană. Vrana este locul în care se suflă şi se introduce aerul. De ce scoate sunet fluierul? Aici este o pană, care se obţine prin prelucrarea cu nişte cuţite, care trebuie să fie exact la jumătatea degajării pe unde se introduce aerul. Ce face pana? Jumătate din aer intră în interiorul fluierului şi jumătate din aer iese afară. În momentul în care se face separarea aerului, care se introduce pe această fantă, se obţine sunetul. Fluierul are trei octave. Este cel mai uşor să înveţi să cânţi la fluier. Are şase găuri, trei se astupă cu degetele de la o mână, trei cu degetele de la cealaltă mână. Şi se suflă ridicând câte un deget, de jos în sus, şi astfel se obţine chiar şi gama. Din suflat se ia înălţimea notelor. După ce se fac pătratul şi vrana, se trasează cu un creion, se pune şablonul şi se obţin găurile cu o daltă semirotundă, prin apăsare.”, ne povestea Constantin Mihaiu cum procedează el.
Urmează tratamentul. „De-a lungul timpului, noi a trebuit să conservăm instrumentul, pentru că, odată ce-l foloseşti, intră în contact cu saliva, cu umezeală şi, atunci, îşi schimbă tonalitatea. Pentru a evita aceste lucruri, se face un tratament. Prima dată, se dă cu zeamă de var şi se unge foarte bine. Umiditatea, care mai există în lemn, este absorbită de var şi o elimină în afară. După ce îl şterg de var, îl las 24 de ore, 100% lemnul nu mai are umiditate în el. Atunci, vibraţia lui este mult mai calitativă. Apoi trebuie să îl fac în aşa fel încât să nu absoarbă din nou umiditatea. Se unge cu ulei. Eu folosesc un ulei special pentru instrumente muzicale. Se unge foarte bine, porii lemnului se astupă bine şi nu mai dau voie umidităţii să intre din nou în lemn. El are un luciu. Acesta a fost secretul socrului meu. Noi folosim şelac, un lac natural, care se obţine din fulgi de şelac. Eu îl aduc din import.”, mai spunea acesta.
Încrustările pe care Constantin Mihaiu le execută din tablă de alamă, în vechime, se făceau din plumb. „În muzee, unde am găsit fluiere vechi de sute de ani, toate sunt turnate la capăt, pentru a nu crăpa, pentru a se evita deteriorarea instrumentului prin lovire. Când a apărut uzina de la Câmpulung, plumbul a fost înlocuit. Nu se mai dădea voie să se toarne plumb. Eu nici n-am prins la socrul meu că folosea aşa ceva. Am folosit tabla de alamă, care nu influenţează tonalitatea cu nimic. Este pentru înfrumuseţare şi respectarea specificităţii zonei. Ne identificăm cu fluierele noastre de Muscel prin acest ornament. Mai pun şi alţii, dar ce este specific zonei. Oltenia avea încrustările făcute şi vopsirea cu tot felul de vopsele naturale. În Moldova se făcea fluierul cu căluş. Aveai o dovadă a faptului că se lucra manual, nu la strung, cum fac eu ţeava. Se făcea cu rindeaua. De această proeminenţă căreia îi spuneau „căluş” se legau ciucuri pentru înfrumuseţare.”, a continuat fermecătoarea poveste a meşterului popular.
Pe fondul regulilor stricte de acum 40 de ani, schimbările propuse de artizani trebuiau să treacă prin analiza unei comisii. În principiu, nu aveai voie să te abaţi de la formele acceptate. „Ocarina din lemn a trebuit s-o înregistrăm, ca formă, pentru că era din ceramică. Este primul instrument muzical descoperit într-un mormânt în Grecia, în Munţii Pindului. Din păcate, s-au dus şi cei care făceau ocarine, mai este un băiat la Bucureşti, care lucrează ceva, dar foarte puţine ocarine din ceramică. Mai lucrează cineva de la Focşani, în lemn, dar cu totul altă formă.”, sunt amănunte fascinante, cărora le vom adăuga, într-o ediţie viitoare, şi alte istorisiri depănate de Constantin Mihaiu.
Magda BĂNCESCU
