Campania copiilor din clasa a IV-a C a Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel” câştigă adepţi noi, de la un an la altul, ediţia 2023 fiind cu adevărat un model de acţiune civică a celor mici. „Pardon, îmbrac un pom, ajut un om!” cuprinde esenţa iniţiativei profund caritabile, pe care au avut curaj s-o deruleze la Câmpulung Gabriela Savu şi Grety Viţelaru, două mămici ai căror copii învaţă în clasa organizatoare. De ce spunem „curaj”? Pentru că ceea ce în oraşele mari din ţară şi din străinătate este o normalitate, în târgul nostru provincial încă stârneşte priviri chiorâş din partea unora mai îngrijoraţi de aspectul parcului decât de faptul că sunt încă atâţia oameni în Câmpulung care nu-şi permit să le asigure copiilor haine de schimb la şcoală. Şi nu este uşor pentru un copil, în era „bullying-ului”, să nu ţină pasul cu cei care etalează ţinute variate la cursuri.
În 2022, şcolarilor de la „Nanu Muscel” li s-au alăturat tinerii voluntari de la Clubul LEO Leolution Câmpulung, coordonaţi de Carmen Bârloiu, care au sprijinit şi astăzi, atât cu haine, cât şi cu „mâna de lucru”. Iar, în 2023, numărul participanţilor s-a mărit graţie elevilor şi profesorilor de la Şcoala Gimnazială „Theodor Aman”, însoţiţi chiar de directoarea Marilena Costescu. Aceasta a legat şi aninat hăinuţe de copaci, cot la cot cu copiii şi colegii, care n-au ezitat să fie parte a misiunii umanitare.
Între participanţi am găsit-o pe o doamnă venită din zona Curtea de Argeş, din comuna Băiculeşti, care, văzând pe pagina ziarului nostru anunţul cu evenimentul programat sâmbătă, 21 octombrie 2023, a dat fuga la Câmpulung, cu câteva bagaje consistente, pentru a fi de folos oamenilor sărmani de aici.
- Şifoniere întregi cu haine bune, curate şi groase s-au mutat în cele două parcuri
Înainte de a purcede relatarea noastră despre un eveniment cu o mobilizare impecabilă, simţim nevoia de a puncta faptul că părinţii şi cadrele didactice au dat curs apelului „Haideţi să îmbrăcăm un pom! Haideţi să ajutăm un om!” din dorinţa de a ajuta. Nu din obligaţie faţă de şcoală, nefiind o acţiune stabilită sau impusă de şcoală, ci este iniţiativa a două mame de elevi din clasa a IV-a C, susţinute de părinţii colegilor, de părinţii elevilor de la alte clase şi de cadre didactice care au înţeles rolul campaniei: educarea celor mici să le fie sprijin celor în nevoie.
Copiii au impresionat din nou, şi prin participare, şi prin cantitatea şi calitatea bunurilor cu care au umplut parcurile centrale: „Kretzulescu” şi Grădina Publică. Cât despre atmosferă, a fost veselie cât cuprinde într-un superb tablou de toamnă, scăldat de un soare prietenos! Au savurat momentele aninării hainelor de crengile copacilor atât cei mici, cât şi părinţii, părtaşi la frenezia fetiţelor şi băieţeilor, care au executat o treabă serioasă sub formă de joacă. La cât de multe lucruri au adus de acasă participanţii, strânse în decursul unui an, din câte am înţeles de la organizatoare, n-a rămas trunchi de arbore în „Kretzulescu” netransformat temporar în cuier. Cei temători de „încărcătura” pomilor nu trebuie să intre în panică. Nici nu s-au împachetat bine sacoşele goale, la finalul unei ediţii îndeplinite cu brio, căci au şi apărut pe străzi sărmani cu saci plini cu îmbrăcăminte şi încălţăminte. Lucrurile nu rămân mult timp unde le aşează copiii, căci gestul lor are efect rapid la destinatari, care vin, de regulă, după ce pleacă participanţii, ca să-şi aleagă nestingheriţi ce le place şi ce li se potriveşte.
Din nou punctăm atitudinea lăudabilă a celor mici şi celor mari, care au adus haine bune, groase, curate, unele parcă nepurtate deloc: geci, pulovere, bluze, pantaloni, căciuli, fulare, ghete, numai bune pentru iarna care vine. Activi şi implicaţi au fost din nou „leuţii” lui Carmen Bârloiu, care au oferit şi ei haine cât să îmbrace o scară de bloc!
Forfota şi bună dispoziţia din Parcul „Kretzulescu” s-au repetat în Grădina Publică, unde şcolarii şi voluntarii de la LEO au lăsat la îndemâna beneficiarilor lucruri pe alese.
- Gabriela Savu: „Este o campanie frumoasă, este pentru oameni, este din sufletul nostru pentru alte suflete”
Inspiraţia celor două doamne iniţiatoare a constituit-o o campanie similară vizionată la un post tv, care, astfel, a fost adaptată şi la Câmpulung. Medicul stomatolog Gabriela Savu a discutat împreună cu Grety Viţelaru, preşedintele Comitetului de Părinţi al clasei a IV-a C a Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”, ideea transmisă de reportajul tv şi astfel au pus la cale acţiunea inedită. „Astăzi, clasa a IV-a C a Şcolii „Nanu Muscel”, în care copiii noştri învaţă, organizează a patra ediţie a campaniei noastre „Pardon, îmbrac un pom, ajut un om!”. Anul trecut, am avut o surpriză: ne-au anunţat că vor să fie alături de noi „leuţii”, membrii Clubului LEO Leolution, împreună cu doamna Carmen Bârloiu. Astăzi, la fel, au venit ca să ne ajute să îmbrăcăm copacii cu hăinuţe pentru oamenii care au nevoie. La această ediţie avem o altă surpriză şi o noutate. Au vrut să fie alături de noi elevii şi profesorii Şcolii „Theodor Aman”. Este o bucurie să constatăm că această campanie este din ce în ce mai cunoscută, adună oameni de bine, ideea noastră capătă contur şi scopul nostru începe să fie atins. Copiii noştri sunt în clasa a IV-a, suntem la ediţia a IV-a, deja am parcurs ciclul primar şi sperăm să organizăm această campanie în fiecare an, cel puţin o dată, fiindcă este o campanie frumoasă, este pentru oameni, este din sufletul nostru pentru alte suflete. Sperăm să ne întâlnim, dacă nu în formule şi mai consistente, măcar cum suntem acum, an de an.”, mărturisea Gabriela Savu.
- Grety Viţelaru: „Sperăm ca, la anul, să ni se alăture şi alte şcoli din oraş. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât este mai frumos”
Grety Viţelaru, preşedintele Comitetului de Părinţi al clasei a IV-a C a Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”, era convinsă că apelul lansat celor dornici să ajute va declanşa o reacţie pozitivă la nivelul celei obţinute astăzi. Erau asigurate toate condiţiile: vreme senină şi caldă, zi liberă şi prilej pentru părinţi de a-şi scoate copiii în oraş. „Ţinând cont că astăzi este foarte cald, mă aşteptam să fie atât de mulţi copii. Ei şi-au făcut publicitate în şcoală, prin intermediul unor flayere, la fel ca anul trecut. Aşteptau de mult această campanie, care a venit oarecum combinată cu „Şcoala altfel”, în săptămâna care urmează. Ideea ne-a venit mie şi Gabrielei, aşa cum a precizat şi ea, de la televizor. În plimbările mele în oraşele mari, chiar am întâlnit astfel de acţiuni în perioada vacanţelor. Am zis de ce să nu o facem şi noi, copiii empatizează şi sunt bucuroşi să dăruiască. Îşi strâng, de la campanie la campanie, jucării şi haine, ca să le poată da copacilor o altă formă, să-i îmbrace, iar altcineva să vină şi să-şi ia de pe copaci o hăinuţă. Sunt foarte bucuroşi!”, relata Grety Viţelaru, în completarea partenerei sale de campanie.
Copilaşii de vârstă mică au altă grijă, înaintea motivaţiei umanitare, pe care o înţeleg mai greu la clasa zero: ei îmbracă pomii ca să nu le fie frig la iarnă! „Aşa au spus şi ei (n.r. cei care astăzi sunt în clasa a IV-a) la prima campanie. Ne bucurăm că cadrele didactice de la Şcoala nr.3 ne-au fost alături şi în acest an. De la campanie la campanie, am încercat să venim cu ceva nou, „leuţii” şi, acum, Şcoala „Theodor Aman”. Sperăm ca, la anul, să ni se alăture şi alte şcoli din oraş. Cu cât suntem mai mulţi, cu atât este mai frumos.”, a mai precizat Grety Viţelaru.
Din câte am înţeles de la cele două doamne, proiectul lor va fi diversificat cu idei la fel de interesante şi utile, despre care ne vor vorbi în momentul derulării lor. Şi nu credem că este o întâmplare că elevii de la „C” au dat startul unei acţiuni care are potenţialul de a creşte din toate punctele de vedere. „C” vine de la caritate, compasiune, comunitate şi vă lăsăm pe dumneavoastră să completaţi seria calităţilor pe care le reprezintă aceşti copii minunaţi.
Magda BĂNCESCU