12.4 C
Campulung Muscel
13/10/2024

Rucărul, chemat în judecată de autorităţile de la Domneşti, care s-au trezit să revendice 56 de hectare, pe un munte al Muscelului

Autorităţile de la Rucăr apelează din nou la ajutorul unui apărător profesionist, aşa cum au procedat şi când s-au aflat în situaţia de a pierde nişte bani solicitaţi de constructorul reţelei de canalizare, care nu mai avea dreptul la sume suplimentare. De data aceasta, miza o constituie 56 de hectare de teren, pe care Rucărul le are intabulate şi pe care le stăpâneşte ca proprietar. În 2023, s-au trezit să revendice păşunea din Muscel omologii de la Domneşti, care, în această toamnă, au deschis un proces în acest sens. Pe 11 septembrie 2023, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă – Contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrată acţiunea Comunei Domneşti, reprezentată prin primarul Doru Ion Smădu, în calitate de reclamant, împotriva pârâţilor Comuna Rucăr şi primarul Ion Dulamă. Întruniţi în şedinţă de Consiliu pe 3 octombrie 2023, aleşii rucăreni au fost de acord să fie angajat din nou un avocat, pentru a apăra interesul localităţii şi anume cele 56 de hectare din Valea Vladului, pe care ciobanii rucăreni le-au păşunat de când se ştiu.

  • Primarul Dulamă: „Comuna Domneşti ne-a chemat în judecată pentru a revendica o anumită suprafaţă din munţii noştri”

Înainte de a obţine votul Consiliului Local, şeful Executivului a explicat esenţa speţei. „Comuna Domneşti ne-a chemat în judecată pentru a revendica o anumită suprafaţă din munţii noştri. Sigur că au fost tot felul de schimburi de corespondenţă cu ei şi noi le-am transmis de fiecare dată, pentru că bunurile din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile şi nu se poate discuta despre domeniul public al localităţii, care este intabulat în cartea funciară a comunei Rucăr. Nu contestă nimeni că Brătila este în proprietatea comunei Domneşti. Dar cât este întinderea acestei Brătile? Este peste Valea Vladului, care este intabulată pe comuna Rucăr şi are 958 de hectare? 958 au ieşit în urma intabulării. Din acest punct de vedere, sunt convins că stăm în picioare.”, a afirmat primarul Ionel Dulamă.

Şi înainte de intabulare tot ale Rucăului erau, în baza unui protocol din 1990, prin care Primăriei i s-au predat 954 de hectare pe Muntele Valea Vladului. Măsurătorile ulterioare au arătat că suprafaţa este 958 de hectare. Documentul de acum 33 de ani va constitui una dintre probele cu care administraţia rucăreană se va apăra la proces.

„În anul 1990, erau la Silvic păşunile alpine. Când s-au predat către comuna Rucăr, scria foarte clar: păşunea alpină din punctul Valea Vladului este proprietatea comunei Rucăr. S-au transmis prin protocol 954 de hectare. 954 erau la acel moment. Este o diferenţă nesemnificativă faţă de 958, câte sunt acum, în urma măsurătorilor. Brătila nu are ce căuta peste Valea Vladului şi nici Valea Vladului peste Brătila. Întinderea acestor munţi este foarte clară, foarte bine stabilită, au fost oameni care au păşunat animale acolo şi care ştiu exact cum a fost fiecare munte în parte.”, a mai precizat şeful Executivului.

  • Muntele Brătila aparţine comunei Domneşti, dar asta nu înseamnă că trebuie să se întindă peste noi”

În baza Hotărârii de Guvern nr.447 din anul 2002, care conţine anexele cu domeniul public al municipiilor, oraşelor şi comunelor din România, fiecare localitate şi-a înregistrat bunurile în inventarul propriu. „Problema este – a intervenit secretarul Ion Vorovenci – că Hotărârea 447/2002, aceeaşi care evocă şi patrimoniul comunei Rucăr, în ceea ce priveşte Comuna Domneşti, specifică păşune alpină, fără a indica vreun punct.” Prin 2016-2017, administraţia publică locală de la Domneşti a încercat să emită o hotărâre de Consiliu, care, însă, n-a trecut de Cadastru.

„Dacă trecea de Cadastru, nu se mai intabula Valea Vladului pe comuna Rucăr. Muntele Brătila aparţine comunei Domneşti, dar asta nu înseamnă că trebuie să se întindă peste noi. Asta nu înseamnă că trebuie să vină Comuna Domneşti şi să ne ia din suprafaţa pe care noi o avem în Muntele Valea Vladului. Faţă de acest lucru ne-au chemat în judecată. Ţinând cont că suntem în situaţia în care trebuie să ne apărăm drepturile, vă propun să fim reprezentaţi de către un apărător ales, pentru că aceste lucruri sunt destul de delicate şi este bine ca pentru cele 56 de hectare, pe care le revendică Comuna Domneşti, să nu aibă câştig de cauză în acest dosar.”, a replicat Ionel Dulamă.

  • Un cetăţean din Domneşti a luat, până în acest an, subvenţia de la APIA şi pentru cele 56 de hectare ale Rucărului

Aleşii de la Rucăr bănuiesc care este „buba” speţei. Un cetăţean din Domneşti a făcut cerere la APIA şi, până anul trecut, a şi obţinut subvenţie pentru Muntele Valea Vladului, cele 56 de hectare devenite motiv de litigiu între cele două administraţii. Şi ca să fie „acoperită”, din punct de vedere legal, chestiunea obţinerii de beneficii financiare pentru o suprafaţă a Rucărului, s-a iscat acţiunea în instanţă.

„Ştiu că s-a discutat că cineva a invocat un drept de proprietate, inclusiv pe blocuri fizice din Valea Vladului, şi că s-ar fi obţinut o astfel de sumă. Ştiu că s-a acţionat la momentul respectiv şi că s-au făcut nişte demersuri şi către APIA. De fiecare dată când o persoană nu a mai avut contract cu noi, am anunţat APIA că acea persoană nu mai are dreptul să solicite bani de la APIA.”, a arătat în plen primarul Dulamă.

A detaliat subiectul subvenţiei acordate de APIA unui beneficiar din Domneşti, pentru o suprafaţă din proprietatea Rucărului, viceprimarul Ion Pârnuţă. Acesta a povestit cum, în urmă cu patru-cinci ani, primarul de la Domneşti a venit la Rucăr, împreună cu cel interesat, „ca să ia muntele!” „I-am spus: nu-ţi dau muntele. Acum un an, s-a luat (n.r. subvenţie). Am făcut hârtie şi la Poliţie, şi la APIA, am primit hârtie de la APIA… ne-au dat la întors. Este vorba despre această Brătila de vreo 56 de hectare. Nu este a lor, este a noastră. Este vorba despre un hotar. Ei zic că este aici, noi zicem că este aici. Noi îl avem intabulat. Şi acum… că este la ei. Îl am intabulat, sunt proprietar. Că… te dau în judecată, că-mi face plângeri penale… cu ameninţări! Dă-i drumul, nu mai pierde timpul pe aici!, i-am spus. Treaba asta se discută de când noi ne-am luat muntele. De ce s-au luat bani pe acesta? Anul acesta, nu ştiu, că le-am tot făcut scris şi i-am tot „bombardat” în scris. La APIA nu se ia pe hotar, pe cadastre, se ia pe blocuri fizice. Dacă blocul fizic este liber, nu-i interesează. Acum un an, a luat sigur şi pe aceste 56 de hectare. Anul acesta, nu ştiu să fi luat.”, a povestit viceprimarul Ion Pârnuţă.

  • Viceprimarul Pârnuţă: „Am făcut plângeri şi la Poliţie că a luat bani de la APIA pe suprafaţa noastră”

Potrivit primarului Dulamă, Muntele Brătila, despre care s-a tot discutat la şedinţa de Consiliu Local, este mai mare. Din cele 876 de hectare ale Brătilei, 56 sunt ale Rucărului. „Ei vor să meargă şi cu cele 56 ale noastre în cele 876 de hectare.”, a concluzionat Ionel Dulamă.

„Domneşti a scos acest munte la licitaţie, a continuat explicaţiile viceprimarul. A scos ce au pe Brătila, suprafaţa lor, plus 56 de hectare ale noastre. Ne-au sustras puţin, că… cele 56 de hectare nu sunt la voi, sunt la noi! El a venit la noi, să le dăm adeverinţă noi, că ei au teren pe suprafaţa noastră. Şi nu i-am dat. Ce or fi făcut ei… că am aflat că, acum un an, a luat. Ne-au venit două răspunsuri de la APIA, am făcut plângeri şi la Poliţie că a luat bani de la APIA pe suprafaţa noastră. Problema este acest hotar, o muchie şi o vale. Noi l-am intabulat, este la noi. Ei spun: Nu, pe aici este hotarul! Au venit aici cu o falcă în cer şi cu una în pământ, au venit cu tupeu şi în forţă… că ne ducem la DNA! Nu mai pierde timpul, i-am spus!”, a relatat Ion Pârnuţă.

Valea Vladului nu iese din limitele administrative ale comunei Rucăr. Limitele, a mai explicat primarul Ionel Dulamă, sunt cu Valea Mare, undeva pe Pleaşa Căpitanului, care are pe raza comunei Rucăr o anumită suprafaţă.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!