Povestea fluieraşilor din Jugur, veche de peste 50 de ani, continuă graţie colegului nostru, jurnalistul Narcis Manole, un pasionat încă din copilărie al interpretării la fluier. Avea opt ani când a reuşit să cânte singur o melodie, fără ajutorul tatălui, care, până atunci, îl „asista”, executând, de fapt, operaţiunea esenţială, care transforma suflatul în instrument în melodie. Beneficiind de „moştenirea” muzicală transmisă de părintele său şi de lecţiile primite de la acesta şi de la şcoală, Narcis a devenit, peste ani, dascăl pentru copiii care simt curiozitate, atracţie şi, poate, în timp, avansând studiul şi perfecţionându-se, vor simţi dragoste şi respect pentru obiceiul satului. Cântă şi acum, ca să se detensioneze de tumultul profesional. Iar, din primăvară, de când a acceptat propunerea Nicoletei Şulcă de a relua o colaborare începută cu 20 de ani în urmă, Narcis cântă cu un scop absolut altruist: pregătirea unor copii talentaţi, fără costuri percepute părinţilor, în dorinţa care l-a încercat şi în urmă cu două decenii. Şi anume constituirea unui grup de fluieraşi, căruia, în semn de omagiu pentru mentorul său şi rapsodul satului, i-a dat numele „Ion Arsene”.
Mulţi copii din Jugur au învăţat să cânte la fluier de la rapsodul şi meşterul Ion Arsene şi de la tatăl lui Narcis, Mihai Manole
De la Narcis Manole, Cidu pentru prieteni şi colegi, am aflat povestea fluieraşilor din Jugur, care face unic în Muscel acest sat ambiţios să-şi conserve obiceiurile din bătrâni. Şi mai mult decât să le conserve, să le transmită copiilor, care, cu toate tentaţiile prezentului, au avut curiozitatea să testeze cântatul la un instrument parcă prea puţin promovat.
Aflaţi în continuare minunata istorie a fluieraşilor jugureni, reuniţi în jurul maestrului al cărui nume îl poartă moştenitorii săi în tainele aşezării trăirilor omeneşti, triste sau vesele, în muzica sufletului românului. În muzica sinonimă cu „Mioriţa”, cel mai tulburător testament, pe care aşa îl simţim: având în fundalul celor din urmă dorinţe sunetul duios al fluierului.
Grupul de fluieraşi din Jugur a prins contur în urmă cu mai bine de 50 de ani, la iniţiativa cunoscutului rapsod şi meşter popular Ion Arsene, fiind parte integrantă a Ansamblului folcloric „Cetina”, care a fost înfiinţat de Constantin (Tică) Sorescu, un valoros mesager al folclorului muzical argeşean. Acest ansamblu a activat în cadrul Întreprinderii Miniere Câmpulung şi a fost pe lista laureaţilor la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. De altfel, majoritatea fluieraşilor erau salariaţi la IMC – Sectorul minier Jugur.
Grupul a avut o activitate continuă până în decembrie 1989, perioadă în care, dincolo de prezenţa la diferite festivaluri şi concursuri folclorice, a avut apariţii la TVR, în special la emisiunea „Tezaur folcloric”, realizată de regretata Marioara Murărescu, şi înregistrări radiofonice, piesele fiind difuzate cu preponderenţă de Antena Satelor.
După 1990, grupul de fluieraşi s-a reunit sporadic, la diferite evenimente, apoi activitatea s-a stins treptat, treptat. În schimb, Ion Arsene şi-a continuat munca de rapsod şi meşter popular până aproape de trecerea în nefiinţă, în mai 2019. Nea Ion „Ţurlea” , cum era cunoscut în Jugur, nu numai că a făurit instrumente populare (fluiere, cavale, carabe, ocarine şi chiar cimpoaie), care au ajuns în toată lumea, ci a şi cântat foarte bine la ele, având chiar compoziţii proprii la fluier, instrument pe care-l îndrăgea cel mai mult. A cules foarte multe doine şi balade, pe care le cânta cu mare drag, iar la petrecerile din satul natal se încingeau pe sunet de fluier sârbe şi hore de neuitat. A cântat alături de nume grele ale folclorului românesc, cum ar fi Gheorghe Zamfir, Dumitru Zamfira, Dumitru Fărcaş etc. Din anul 1970, meşterul Arsene a fost colaborator al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, fiind prezent la expoziţiile şi târgurile organizate aici de-a lungul anilor. În urmă cu mai bine de 15 ani, pe când avea un stand la un târg din Bucureşti, a fost vizitat de către Hillary Clinton, căreia i-a dăruit un fluier. Pasiunea lui a fost transmisă şi copiilor săi, iar ginerele său, Constantin Mihaiu, i-a preluat meşteşugul. Numele său va rămâne înscris atât în galeria celor mai talentaţi creatori de artă populară românească, cât şi în inimile celor care au avut prilejul să îl cunoască.
„În altă ordine de idei, de-a lungul anilor, la Şcoala Generală Jugur, mulţi copii au învăţat să cânte la fluier de la nea Ion Arsene şi tatăl meu, Mihai Manole, „juniorii” având apariţii de succes în diferite spectacole şcolare şi la Festivalul Naţional „Cântarea României”. Câţiva dintre ei, printre care m-am numărat şi eu, au prins ulterior „echipa mare”.”, ne-a povestit Narcis despre tradiţia care a găsit adepţi în rândul colegilor săi de generaţie.
Grupuri de fluieraşi au mai fost înfiinţate în localităţi cu specific pastoral cum ar fi Galeş, Corbi (Corbşori), dar sunt multe persoane şi din alte zone ale judeţului, cu tradiţii folclorice, care ştiu să cânte la fluier.
- Narcis, povesteşte-ne despre începuturile tale ca interpret la fluier. De la cine ai învăţat să cânţi şi ce înseamnă această pasiune pentru tine?
-Cred că aveam în jur de 5-6 ani când am început să fluier prin casă cu instrumentele tatălui meu. Bineînţeles că nu se lega nimic, era doar o poluare fonică! Apoi, la un moment dat, tatăl meu, stând pe scaun, m-a luat şi m-a aşezat pe genunchii lui şi m-a pus să suflu într-un fluier, în timp ce el „mângâia” găurile instrumentului, făcând astfel posibilă conturarea unei melodii. Am fost fascinat şi astfel de episoade s-au tot repetat, până când, să tot fi avut 8 ani, am reuşit să cânt singur o melodie – „Sârba lu’ 22”. Apoi totul a venit de la sine. Repetam în fiecare zi câteva ore, plus ce mai cântam pe la şcoală. Ulterior, am învăţat şi la mandolină, dar fluierul rămâne prima dragoste! Menţionez faptul că nu am studii muzicale, decât ce se preda atunci la şcoală. Am învăţat la cele două instrumente „după ureche”, cum se spune. Într-o perioadă în care nu prea aveai alte alternative de distracţie, copil fiind, fluierul, mandolina şi cărţile m-au salvat de la plictiseală, în momentele în care nu mă jucam sau învăţam. Acum cânt ca să mă relaxez, îmi dă o stare de bine!
- Vorbeşte-ne, te rog, despre concursurile, spectacolele şi evenimente la care ai participat de-a lungilor anilor. Există unul special, care să-ţi fi rămas în memorie?
-Am participat la mai multe spectacole şi concursuri şcolare, am cântat în tabere de pionieri, în perioada comunistă se organizau des astfel de evenimente, inclusiv la Festivalul Naţional „Cântarea României”, unde am câştigat diferite premii, personale sau de grup. Pe vremea când şcoala era şcoală, la Jugur, copiii talentaţi erau implicaţi în diferite activităţi cultural-artistice şi sportive. Presupun că şi în alte localităţi se întâmpla acest lucru, graţie implicării cadrelor didactice, care aveau şi o altă viziune în ceea ce priveşte educaţia unui copil. Aşa se face că în şcoala generală, sub îndrumarea învăţătorilor Gheorghe (Gicu) Ştefănescu şi Emilian (Milică) Popescu, a profesorilor Gheorghe Petculescu, Zechil Nicolae şi Puia Dragomirescu, am făcut parte dintr-un ansamblu folcloric, care includea grup vocal, dansatori şi fluieraşi, dar şi din formaţia de mandoline, corul şi echipa de handbal ale şcolii. În liceu, la „Industrial Nr. 1”, am continuat cu folclorul, iar în anul 1989, când eram în clasa a XI-a, ansamblul folcloric al liceului, din care am făcut parte ca dansator şi fluieraş, condus de profesorul Mihai (Mişu) Ivaşcu, a luat locul I la „Cântarea României”, iar conducerea liceului ne-a oferit drept recompensă o excursie în localitatea Reci, din Covasna. În timpul facultăţii şi după terminarea acesteia, am colaborat cu Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, din Câmpulung, Ansamblul folcloric „Argeşelul”, din Boteni, coordonat de Dorin Vizitiu, şi Ansamblul de datini şi obiceiuri „Colinda”, din Măţău, înfiinţat şi condus de profesorul Cezar Neacşu. Am participat în această perioadă la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale (Turcia, Belgia, Anglia, Franţa, Bulgaria).”
- Când a început cariera de dascăl pentru copiii interesaţi să înveţe să cânte la fluier? Cât timp te-ai dedicat acestei preocupări şi ce te-a determinat să reiei cursurile?
-Primul episod ca „dascăl” de fluier s-a derulat în anii 1990-1991, când am fost profesor suplinitor de istorie şi geografie la şcoala din Jugur. Acolo am învăţat primii copii la fluier. Apoi au urmat alte etape ale vieţii, iar, în urmă cu 20 de ani, am întâlnit-o pe doamna Nina Şulcă, pe vremea aceea, responsabil cu cultura în comuna Poienarii de Muscel. Împreună cu dânsa am pus la cale înfiinţarea unui grup de fluieraşi format din copii de la şcolile din comună. Într-o perioadă scurtă de timp, am reuşit să iniţiez în tainele fluierului în jur de 10-12 copii. Aveau cinci piese învăţate, destul de bine, şi se părea că lucrurile vor evolua în bine. Doamna Şulcă a plecat apoi în străinătate la muncă, nu am mai avut un om de legătură acolo, autorităţile locale nu s-au implicat şi proiectul a fost abandonat. În primăvara acestui an, am fost contactat de doamna Şulcă, în vederea reluării proiectului. Am fost de acord şi am percutat imediat. L-am contactat pe domnul Constantin Mihaiu, am comandat 15 fluiere şi ne-am apucat de treabă. Până au fost gata fluierele, am testat cu instrumentele proprii câţiva copii, iar majoritatea din ei sunt acum cursanţi. În timp, au mai venit şi alţii, unii dintre ei fiind şi la atelierul de cusut-ţesut. Am făcut repetiţii şi pe timpul vacanţei şi deja copiii au învăţat trei piese muzicale.
- Cum ai organizat această activitate: câţi copii pregăteşti, ce vârste au, sunt numai din Poienari sau şi din alte localităţi? La ce nivel sunt?
-În prezent, învăţ la fluier, gratis, 17 copii cu vârste între 8 şi 13 ani, din Jugur, Valea Îndărăt şi Poienarii de Muscel. Fac acest lucru din pasiune, din suflet, pentru a perpetua această tradiţie în comuna noastră. Ne desfăşurăm activitatea în fiecare zi de marţi, în intervalul orar 14.00-15.00, la grădiniţa din Poienarii de Muscel, prin amabilitatea directorului Ionuţ Cristian Burhan. Sunt semnale pozitive în ceea ce priveşte implicarea Primăriei şi Consiliului Local în acest proiect, urmând, dacă conjunctura e favorabilă, să funcţionăm sub tutela Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti.
- Spune-ne câte ceva şi despre instrumentul muzical. Mai sunt, nu mai sunt artizani, din ce fel de lemn sunt făcute cele mai bune fluiere?
-Fluierele sunt confecţionate de ginerele lui nea Ion Arsene, Constantin Mihaiu, care, la rândul său, este un meşter desăvârşit şi un om deosebit. Cele mai bune fluiere sunt confecţionate din lemn de prun, dar se pot face şi din lemn de cireş, nuc, salcâm… În zona noastră e singurul care duce mai departe acest meşteşug. Fac o paranteză şi vă spun că am decis ca acest grup de fluieraşi din Poienarii de Muscel să poarte numele „Ion Arsene”, ca un omagiu pentru cel care a făcut ca localitatea noastră să fie un reper important pe harta culturii tradiţionale româneşti.
- Îi simţi alături de tine pe părinţii copiilor? Ce aspiraţii au pentru copiii lor pe partea muzicală? Noua lor preocupare rămâne la stadiul de hobby sau vor mai mult?
-Cu siguranţă, acest proiect nu ar fi prins rădăcini dacă nu exista implicarea părinţilor, cărora vreau să le mulţumesc din suflet pentru acest lucru. Am o fetiţă la curs al cărei tată mi-a fost elev în urmă cu 20 de ani, la prima încercare de creionare a unui grup de fluieraşi. Am stat de vorbă cu părinţii şi motivaţiile sunt împărţite: unii vor să-i mai scoată pe copii din sfera gadget-urilor, iar alţii sunt chiar interesaţi de o carieră muzicală. Cu certitudine, cântatul la fluier nu dăunează în niciun fel sănătăţii, din contră te poate disciplina, forma ca om şi poate fi un mod de viaţă şi un punct de plecare spre alte instrumente.
- Mulţumim şi succes în continuarea proiectului cât mai mulţi ani de acum înainte!