23.5 C
Campulung Muscel
13/09/2024

Schitu Golești va avea două investiții privind reabilitarea școlii din comună și dotarea sălilor de clasă

Primarul comunei Schitu Golești, Vasile Tudorel Miriță, se pregăteşte de două investiţii majore care vor avea loc în comună pentru îmbunătăţirea infrastructurii şcolare şi a eficienţei energetice.

Primul proiect vizează reabilitarea energetică a Şcolii Schitu Goleşti şi include următoarele lucrări. „Avem Şcoala de la Schitu Goleşti, lângă noua sală de sport, care va beneficia de o reabilitare energetică de 2,1 milioane de lei, însemnând schimbare de acoperiş, punerea a aproximativ 70 de panouri fotovoltaice, înlocuire tâmplărie, refacere trotuar perimetral, cel care înconjoară sala, şi pompe de căldură, ca să diminuăm cheltuielile cu încălzitul.”, a transmis primarul Vasile Tudorel Miriţă. Aceste investiţii vor contribui la modernizarea clădirii şcolii, la reducerea consumului de energie şi la creşterea confortului termic al elevilor şi al cadrelor didactice. Panourile fotovoltaice vor asigura o sursă de energie durabilă, iar înlocuirea tâmplăriei şi refacerea trotuarului vor îmbunătăţi aspectul şcolii şi accesibilitatea acesteia.

Cel de-al doilea proiect vizează dotarea sălilor de clasă a şcolilor din comună cu mobilier şi echipamente digitale. „Am semnat contractul de dotare a şcolilor din comuna Schitu Goleşti pentru mobilier şi echipamente digitale, cu o valoare de 760.000 lei. În perioada imediat următoare, trebuie să ne apucăm de achiziţie, poate le avem până la sfârşitul anului. Plănuim ca, anul următor, să avem toate sălile de clasă dotate cu mobilier, cu table interactive şi cu tot ce mai trebuie.”, a explicat edilul comunei Schitu Goleşti. Iniţiativa are scopul de a moderniza mediul de învăţare şi de a sprijini procesul de predare prin utilizarea tehnologiei moderne.

Robert Adrian ŞTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!