23/04/2025

Pe 19 august, la Dâmbovicioara, expoziţia „Familia în alb şi negru” va reda, prin fotografie, amintiri şi tradiţii autentice

În data de 19 august 2023, în comuna Dâmbovicioara, va avea loc un eveniment special: o expoziţie unică cu tablouri vechi de familie, care vor purta privitorii într-o călătorie emoţionantă în istoria comunităţii locale. Ideea acestei expoziţii aparţine părintelui paroh al Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, Podu Dâmboviţei, Dănuţ Nonoşel, un pasionat al tablourilor vechi, care îl încântau cu fiecare vizită în gospodăriile locuitorilor, cu ocazia diferitelor sărbători.

Colaborarea dintre parohie şi comunitate a adus la viaţă acest proiect de suflet, iar alegerea acestei date, 19 august, a fost inspirată, deoarece coincide cu Ziua Internaţională a Fotografiei.  Fotografiile, adunate de la locuitori, vor fi expuse la Centrul de Informare şi Promovare Turistică din localitate, în intervalul orar 12.00-16.00, oferind o oportunitate unică vizitatorilor de a se înconjura de amintiri şi poveşti din vremurile trecute.

Într-o încercare de a păstra vie tradiţia şi cultura locală, expoziţia va cuprinde şi costume tradiţionale ale comunităţii. Această îmbrăcăminte autentică, păstrată cu grijă în colecţia deosebită a lui Ionuţ Fintoiu, va completa fotografiile ce înfăţişează membrii familiilor expuse în tablouri, care au purtat aceste costume.  Astfel, evenimentul va reda o imagine vie a obiceiurilor şi a portului popular din trecut.

Acest eveniment are scopul de a întări spiritul de comunitate, de a promova şi conserva tradiţiile, dar şi de a crea o punte de legătură între localnici şi turiştii ce vizitează zona. Aceştia vor înţelege mai bine bogăţia culturală şi autenticitatea locului, construind astfel legături puternice cu oamenii şi tradiţiile acestei zone. Astfel, evenimentul va fi o adevărată sărbătoare a tradiţiei şi comunităţii din Dâmbovicioara, aducând laolaltă trecutul şi prezentul printr-o expoziţie cu adevărat de neuitat.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!