9.6 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Ionuţ Butoi a primit, oficial, Diploma de Antrenor Invinctus Games

Ionuţ Butoi, veteran de război şi campion Invinctus, a obţinut recent Diploma de Antrenor Invinctus Games, după finalizarea cu succes a unui curs care a durat 2 ani. Cursul a fost organizat de Institutul de Sport din Bucureşti şi a oferit lui Ionuţ cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a deveni un antrenor valoros în cadrul Invinctus România, la disciplina Arc Compound.

  • O nouă realizare pentru eroul şi campionul Invinctus

Cu mândrie, Ionuţ a anunţat că va face parte din loturile de băieţi, ca antrenor, la competiţia de la Düsseldorf, care va avea loc în perioada 9-16 septembrie 2023. Cu toate acestea, el nu intenţionează să renunţe la cariera sa de sportiv şi va continua să se antreneze şi să participe în tir cu arcul, deoarece acest sport face parte din viaţa sa: „am terminat cursul de 2 ani de zile. Am făcut la Bucureşti, la Institutul de Sport, şi acum sunt antrenor la Invinctus România, la Arc Compound. Voi merge în loturi de băieţi ca antrenor la Düsseldorf, în perioada 9-16 septembrie 2023. Voi continua şi ca sportiv, iar în continuare voi trage cu arcul, ca sportiv, pentru că este parte din viaţa mea! Nu voi fi în totalitate, 100%, antrenor!”, a specificat Ionuţ Butoi.

Cu o experienţă de antrenorat de 3-4 ani în cadrul Invinctus, Ionuţ s-a bucurat de succes în formarea şi îndrumarea unui camarad, care a obţinut rezultate remarcabile. Acesta a fost printre puţinii care au dorit, cu adevărat, să lucreze împreună cu Ionuţ şi, amândoi, au reuşit să obţină rezultate excepţionale. Mândria lui pentru această realizare este evidentă, deoarece a reuşit să împărtăşească cunoştinţele şi experienţa sa pentru a ajuta şi alţi sportivi să se dezvolte şi să atingă performanţe înalte. „Practic, prin Invinctus, antrenez de 3-4 ani, am un camarad cu care m-am antrenat. Ca rezultate, chiar mă depăşeşte acum! Dar eu sunt mândru de treaba asta, pentru că a fost cam printre singurii care, într-adevăr, a vrut şi a lucrat cu mine şi a ajuns mai departe!”, a explicat Ionuţ Butoi.

Experienţa personală prin care Ionuţ a trecut l-a motivat să împărtăşească acest lucru cu camarazii săi, astfel încât aceştia să nu treacă prin dificultăţile pe care le-a întâmpinat el însuşi. Ca antrenor, el consideră că este important să evite etapele dăunătoare pentru sport şi să ofere îndrumare şi suport celor care doresc să se implice în tirul cu arcul. „Am avut o experienţă în care am trecut prin momente mai dificile şi am vrut ca şi camarazii mei să nu treacă prin ce am trecut eu. Şi, de asemenea, niciun sportiv nu ar trebui să treacă prin anumite etape care nu sunt benefice sportului. Mi se pare normal să nu le ştii pe toate de la început, nici eu nu am ştiut, le-am învăţat pe parcurs şi încă mai am de învăţat, pentru că nu prea există manuale pentru aşa ceva, pentru că niciun antrenor de tir cu arcul nu spune prea multe, fiecare are tehnica lui, iar ca să te duci să înveţi, costurile sunt foarte mari. La noi, în România, pentru acest sport, nu se merită, momentan.”, a explicat Ionuţ Butoi. Cu toate acestea, în România a început ca lumea să practice din ce în ce mai mult tirul cu arcul, în special cel tradiţional şi, potrivit lui Ionuţ, „au început să fie din ce în ce mai mulţi care practică acest sport, însă nu suntem precum alte ţări, dar suntem acolo. Bulgaria, spre exemplu, ne depăşeşte. La noi este foarte mult dezvoltat arcul tradiţional şi field-ul, adică distanţe variabile. La arc tradiţional, într-adevăr, se strâng şi la noi, sunt competiţii unde se adună peste 100 de sportivi, fără juniori, ci doar seniori. Dacă îi adăugăm şi pe cei 70-80 de sportivi, în totalitate, ne-am strânge la un campionat naţional. Dar la arc tradiţional se strâng mult mai mulţi, precum şi la distanţe variabile şi teren variabil.”.

  • Ionuţ  Butoi se va axa, în continuare, pe cariera sa de sportiv

După finalizarea cursului de antrenorat în februarie 2023, Ionuţ Butoi a primit, de curând, diploma de antrenor Invinctus Games. În privinţa viitorului său, el explorează diferite perspective, inclusiv posibilitatea de a lucra ca antrenor la Steaua sau în alte părţi. „Cursul de antrenor a durat 2 ani, am terminat în luna februarie a anului 2023, dar diploma am primit-o de curând, abia am luat-o. Vom vedea ce perspective am. Poate antrenor la Steaua, poate altceva, depinde.”, a specificat Ionuţ Butoi.

Cu entuziasm, el aşteaptă Campionatul Naţional din luna august 2023, unde va participa ca sportiv şi, ulterior, la o lună distanţă de acest concurs, va îmbrăţişa rolul de antrenor la Invinctus Games. „Urmează să particip la Campionatul Naţional la finalul lunii august 2023, în care particip ca şi concurent, iar după aceea voi participa, ca antrenor, la Invinctus Games, în septembrie. Nu mai am dreptul să particip, ca sportiv, la Invinctus Games, decât cu derogare, pentru că am avut două participări și fiecare sportiv trebuie să aibă câte două participări, apoi, după ce se roteşte tot lotul de două ori, poţi participa din nou. Pentru mine, concursurile au fost dintotdeauna o prioritate! Totuşi, la Invinctus Games, mi-am demonstrat că pot, mi-a plăcut să fac sport şi e mult mai bine că avem susţinători!”, a menţionat Ionuţ Butoi.

Pe lângă activităţile sale ca sportiv şi antrenor, Ionuţ este un susţinător dedicat al Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”. În anul acesta, pe 17 septembrie 2023, Asociaţia aniversează 10 ani de la înfiinţare, iar Ionuţ speră să fie prezent la evenimentul de sărbătorire, în ciuda programului său încărcat cu participarea la concursurile internaţionale, ultima zi de competiţie fiind pe 16 septembrie.

Cu perspective pline de entuziasm, Ionuţ Butoi îşi propune să abordeze anul competiţional ce va urma cu determinare şi să participe la cât mai multe competiţii, atât în calitate de sportiv, cât şi ca antrenor. Cu toate acestea, el îşi va păstra concentrarea asupra carierei sale de sportiv şi va renunţa la concursuri doar atunci când nu va mai putea participa. „Încă mai pot să mai duc, când nu o să mai pot, atunci voi renunţa în a mai participa din postura de concurent. Spre exemplu, mai sunt şi alţi sportivi care şi la 60 de ani s-au calificat la olimpiade şi atunci, de ce nu aş putea şi eu! La nevăzători au peste 70 de ani şi încă vin la concursuri, şi trag de aproape 30 de ani cu arcul, ceea ce este de admirat!”, a subliniat Ionuţ Butoi.

Robert Adrian ŞTEFAN
Sursa foto: Facebook Invinctus Games Echipa României

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!