02/07/2026

Dan Şain vrea răspunsuri de la Spital: „Populaţia este îngrijorată, lumea a început să creadă că toţi medicii fug din Câmpulung, că Spitalul se vinde. Trebuie să lămurim aceste lucruri!”

Se pregăteşte – şi sperăm să fim şi noi, jurnaliştii, parte a acestui demers – o discuţie între consilierii locali şi conducerea Spitalului Municipal Câmpulung, pentru clarificarea a ceea ce Dan Şain a numit „zvonuri şi comentarii” împrăştiate în spaţiul public. Împrăştiate intenţionat în spaţiul public. „Exodul” doctorilor, care fug mâncând pământul din unitatea medicală câmpulungeană, şi „privatizarea” spitalului sunt doar două subiecte plimbate din gură în gură, până când au căpătat dimensiuni apocaliptice sinonime cu colapsul sistemului medical local. Ce-i drept, au plecat nişte medici din instituţia de sănătate publică, lăsând descoperite domenii solicitate de pacienţi. Iar plecările au fost şi cu „scântei”, de aici alimentarea „gurii târgului” cu ideea că sunt alungaţi specialiştii de la Câmpulung. „Se vinde Spitalul!” este altă enormitate întreţinută din raţiuni politice, fără legătură cu realitatea. Realitate pe care consilierul local Dan Şain o vrea lămurită pentru toată lumea, în cadrul unei dezbateri Spital – Consiliul Local, unde întrebările să beneficieze de răspunsuri bazate pe acte şi cifre. Dacă întrevederea propusă de consilierul POL se va ţine tot cu uşile închise, cum au fost multe dintre discuţiile de interes pentru comunitate, atunci, fiţi convinşi că la populaţie vor ajunge tot „zvonuri şi comentarii”, ca şi până acum. Sau acesta o fi interesul.

  • Elena Lasconi: „O informaţie falsă dată în toată comunitatea este aceea că se privatizează Spitalul. Nu v-aţi săturat să aruncaţi cu minciuni către oameni?”

Spitalul Câmpulung reprezintă un subiect excelent de exploatat electoral, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de servicii din municipiu, de care beneficiază cetăţenii. Adică votanţii. Şi nu orice fel de servicii, ci cele de care au nevoie când sănătatea le este pusă la încercare. Este de înţeles ce efect au asupra oamenilor ştiri alarmiste precum „fug doctorii!”, „se închide Spitalul!”, „se vinde Spitalul!”. Jurnalistic vorbind, lansăm un reproş la adresa celor abilitaţi cu comunicarea din partea Spitalului, că n-au fost mai prompţi în transmiterea informaţiilor pentru eliminarea panicii stârnite din motive evidente. S-a ţinut o conferinţă de presă, la care am fost anunţaţi că întâlnirile vor avea loc cu frecvenţă lunară, după care… pauză. Noutăţile importante, pe care cine a avut interes le-a valorificat anti-administraţia Spitalului şi anti-administraţia publică, au fost transmise sub forma unor comunicate succinte, deşi se impunea o conferinţă cu detalii lămuritoare.

Iată că şi din partea Consiliului Local vine o solicitare de clarificare a chestiunilor care circulă de mai mult timp în oraş, legat şi de personalul medical, şi de servicii şi, în general, de activitatea pe care n-o contesta nimeni, de pildă, când Spitalul era condus de un agreat al primarului PSD sau PNL. Mergeau atunci lucrurile într-o inerţie care mulţumea pe toată lumea.

La şedinţa Consiliului Local de la sfârşitul lunii iunie, prima care a simţit nevoia să dezmintă teoriile paralele cu realitatea a fost şefa Executivului. „O informaţie falsă dată în toată comunitatea este aceea că se privatizează Spitalul. Nu v-aţi săturat să aruncaţi cu minciuni către oameni? Să prindă oamenii o momeală de acest gen?! Nu! Nu se privatizează niciun Spital. Nu se vinde niciun Edilul. N-am făcut eforturi supraomeneşti să cumpărăm acţiunile, să facem ADI, pentru a schimba toate conductele, ca să vindem Edilul! Aveţi încredere în ce vă spun şi mă refer la cetăţenii Câmpulungului, nu la politicieni.”, s-a aprins Elena Lasconi pe tema unităţii medicale, pentru care, la dezbaterea respectivă, se aprobau cifrele investiţiei de eficientizare energetică.

  • Dan Şain: „Mi se pare absolut normal să începem să lămurim lucrurile. Vreau să fie argumentate cu acte, nu poveşti!”

Consilierul POL Dan Şain vrea mai mult decât dezminţiri cu vorbe. Vrea argumente bazate pe documente prezentate de cei de la Spitalul Municipal. El, personal, are, după cum a anunţat, mai multe chestiuni punctuale, pe care le vrea pregătite temeinic de partenerul de dialog până la întâlnirea cu aleşii care vor să participe.

„Am constatat zilele trecute – şi s-a adus aminte şi mai devreme – o serie întreagă de zvonuri sau de comentarii vizavi de Spitalul Municipal Câmpulung. Am avut şi noi discuţii informale şi formale vizavi de această situaţie. O mare parte dintre aceste zvonuri trebuie neapărat clarificate, pentru că populaţia este îngrijorată, lumea a început să creadă că toţi medicii fug din Câmpulung, că Spitalul se vinde. Trebuie să lămurim aceste lucruri. Este absolut normal să le lămurim. Vreau să vedem o situaţie de fapt a Spitalului. Am discutat cu mai mulţi, nu sunt singurul. Ori printr-un audit, dar care nu să caute vinovaţi şi mai ştiu eu ce, că asta nu ne ajută cu nimic. Mai bine printr-o situaţie de fapt a activităţii Spitalului, să vedem câte internări avem, care sunt încasările, care sunt activităţile din Spital care se pretează sau nu.”, a solicitat Dan Şain.

Varianta auditului pică, întrucât are Spitalul serviciu de audit. Şi atunci primăriţa a recomandat o interpelare din partea Consiliului Local către Spitalul Municipal, pentru a-i pune la dispoziţie toate informaţiile care interesează. „Ar fi bună o dezbatere, la care să fie tot Consiliul Local, să ne lămurim de situaţia de fapt din Spital.”, a plusat Dan Şain.

„În cererea de interpelare o să trec câteva puncte pe care vreau expres să le ştiu despre activitatea din Spital, altele pot rezulta din dezbatere, dacă suntem toţi prezenţi. Mi se pare absolut normal să începem să lămurim lucrurile. Mai ales că multe dintre ele vreau să fie pregătite, argumentate cu acte, nu poveşti.”, a mai precizat acesta.

Consilierii şi-au dat ca termen data de 7 iulie pentru conceperea listei de întrebări. Iar celor de la Spital le-au acordat o săptămână pentru formularea răspunsurilor. Ceea ce înseamnă că, dacă vor să fie operativi, săptămâna viitoare, întâlnirea ar trebui să aibă loc. Nădăjduim că părţile nu se vor fofila cu pretextul concediilor sau al Zilelor Câmpulungului, eveniment la care consilierii, oricum, nu participă.

Rămâne să vedem câtă dorinţă de transparenţă există şi la Consiliul Local, şi la Executiv, şi la cei de la Spital, pentru a permite accesul jurnaliştilor la discuţii. Şi ar trebui să existe, de vreme ce motivaţia dialogului o constituie îngrijorările câmpulungenilor, care nu ştiu ce să mai creadă din agitaţia creată în jurul unui subiect sensibil, mai ales într-o comunitate îmbătrânită, cu nevoi medicale. M.B.

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!