18.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Medicul Marius Geantă participă, mâine, la Lereşti, la lansarea unui proiect în premieră europeană legat de prevenţia cancerului

Mâine, 4 iunie 2023, comuna Lereşti va fi gazda unui eveniment medical în premieră în Muscel. Primăria Lereşti şi Centrul pentru Inovaţie în Medicină organizează acţiunea de lansare a proiectului european 4P-CAN, care îşi propune cercetarea şi inovarea asupra prevenţiei cancerului şi identificarea de modalităţi noi, în colaborare cu cetăţenii, pentru a avea o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.

Judeţul Argeş şi, în particular, comuna Lereşti au fost selectate de coordonatorul proiectului 4P-CAN, Centrul pentru Inovaţie în Medicină, pentru implementarea în premieră europeană a acestui proiect inovator.

Evenimentul îl aduce în faţa jurnaliştilor musceleni, alături de primarul Marian Toader, pe medicul Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină şi coordonator al proiectului 4P-CAN. Marius Geantă este originar din Lereşti, prin urmare, nu este întâmplătoare alegerea localităţii natale pentru a fi gazda acţiunii medicale.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!