-5.1 C
Campulung Muscel
14/01/2025

Rejucarea meciului, o glumă de prost gust! Juventus Bascov nu s-a prezentat, ARO câștigă cu 3-0 la masa verde

Campionatul Ligii a 4-a la fotbal, din județul Argeș cel puțin, a ajuns o mare minciună, o competiție a „aranjamentelor”, „permutărilor” și „combinărilor” de care, pare-se, AJF nu e străină, din contră, ar avea un rol esențial! Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie parodia dublei întâlniri dintre ARO Câmpulung și Juventus Bascov. 

Oprirea primului meci, eroare de arbitraj!

Reamintim că în meciul programat oficial, pe 8 aprilie, în cadrul etapei cu numărul 23 din returul campionatului 2022/2023, ARO s-a impus cu un scor neverosimil, 22-0! Partida s-a încheiat în minutul 67 și a ajuns în atenția Comisiei de Disciplină și Etică din cadrul AJF Argeș ca urmare a raportului ambiguu întocmit de arbitrul Gabriel Chițac. „Menționez că jocul dintre echipele ACS ARO Muscelul Câmpulung și AFC Juventus Victoria 1992 Bascov a fost întrerupt în minutul 67, deoarece ambii căpitani au anunțat că nu vor să mai joace. Menționez că rezultatul jocului în momentul întreruperii a fost de 22-0 pentru echipa ACS ARO Câmpulung”, se arată în raportul centralului, deși după ce a pus capăt jocului nu a consemnat acest lucru! Cei care au judecat acest caz, pe 20 aprilie, au ajuns la concluzia că a fost o eroare de arbitraj și au luat o decizie uluitoare: „În baza art. 60. bis, pct.1 și 2.a se sancționează cu penalitate financiară de 5000 lei clubul AFC Juventus Victoria 1992 Bascov. Dispune rejucarea jocului la o dată ce va fi programată de către Comisia de Competiții, conform legilor jocului, art.7, pct.5, întrucât oprirea meciului de către arbitru a reprezentat clar o eroare de arbitraj, expresia folosită de căpitanii ambelor echipe nu poate fi interpretată drept un refuz de a continua jocul.”! Al doilea meci dintre cele două echipe ar fi trebuit să se joace miercuri, 24 mai, de la ora 17.30, însă echipa din Bascov nu s-a prezentat, iar ARO a câștigat cu 3-0 la masa verde.

  • „Prieteni, ARO deranjează!”

În spatele acestei povești sunt foarte multe interese și jocuri de culise pentru a opri echipa ARO Muscelul Câmpulung din drumul către câștigarea campionatului și jucarea barajului pentru promovarea în Liga a 3-a, fapt susținut și de către suporterii musceleni. „ARO Campulung vs….ARO Campulung! Așa dorește AJF Arges,instituția care ține in spate mizeria de la centru. Astăzi pe „Municipal” a continuat bătaia de joc, oaspeții de la Bascov neprezentându-se. Înțelegem frustrarea echipelor din Pitești, care de 4-5 ani nu reușesc să câștige campionatul județean de fotbal, dar totuși, răbdarea noastră are limite. Înțelegem că domnul Popa dorește cât mai multe echipe înscrise la Liga 4, doar pentru a intra în conturile AJF-ului taxa de înscriere, dar totuși s-a ajuns prea departe. Echipe precum Viitorul Rucăr sau Poiana Lacului au „jucat” fotbal doar 5 minute, Juventus Bascov nu s-a prezentat, Bălilești și Buzoești s-au retras in mijlocul campionatului, toate aceste lucruri au culminat cu prima de câteva zeci de mii de lei din partea celor de la Speed pentru Energia Stolnici pentru a încurca ARO, cu prezența în tribuna oficială a stadionului central din Stolnici a conducătorului de la Speed, alături de președintele AJF Argeș, Cătălin Popa. Prieteni, ARO deranjează! Trebuie să fim mai uniți ca niciodată. Nimic nu ne poate opri din drumul spre barajul de promovare în liga 3. Susține echipa locală, susține ARO MUSCELUL CÂMPULUNG!”, este mesajul postat pe un site de socializare de galeria Longo Campo.

N. Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!