21.567.281,47 lei. Aceasta este valoarea la care este scos la licitaţie contractul având ca obiect construirea Căminului Cultural de la Rucăr, procedura fiind în desfăşurare în această perioadă. Startul achiziţiei serviciilor executantului care va edifica imobilul pe o structură existentă a fost dat pe 15 martie 2023 şi, până în acest moment, s-a consumat etapa înscrierii firmelor interesate de oferta de lucru a autorităţilor rucărene. Documentaţia a fost intens dezbătută în Consiliul Local, anul trecut, nefiind agreată din prima varianta propusă de proiectanta din Braşov, care vedea în centrul Rucărului o clădire în care tradiţionalul să se îmbine cu modernul. Fiind prea mult modern în detrimentul tradiţionalului, aleşii au pus-o pe drumuri pe colaboratoarea căreia i-au cerut să refacă proiectul şi să-l adapteze specificului muscelean, mai cu seamă că intenţionează să cheltuiască o avere pentru ceva care să şi dăinuie, dar care să şi întoarcă privirea celor care vizitează Rucărul.
Italienii de la Manelli Impresa, cu şantierul blocului social oprit de procesul prefectului, caută de lucru pe la Rucăr
„Construire Cămin Cultural D+P, amenajare teren şi împrejmuire” este titulatura investiţiei pentru care este în derulare procedura de desemnare a constructorului. Dată fiind valoarea estimată a contractului, de peste 21,5 milioane de lei, anticipăm că va fi o luptă aprinsă între concurenţi, mai ales după ce am sesizat prezenţa între societăţile care au accesat procedura a italienilor câştigători ai lucrării de construcţie a blocului social cu 50 de apartamente din Grui. În cazul Câmpulungului, a fost o înfruntare de lungă durată, care s-a lăsat cu contestaţii şi acţiuni la Curtea de Apel. Dacă povestea se repetă la Rucăr… slabe şanse ca lucrarea să înceapă în acest an.
Dar să nu cobim şi să lăsăm optimismul să învăluie această relatare despre debutul licitaţiei la al cărei start s-au aliniat cinci ofertanţi, fie grupaţi în asocieri, fie concurând pe cont propriu. Aşa cum a procedat omul de afaceri Ion Cotescu, a cărui opţiune a fost să participe individual, fără asociaţi ori subcontractanţi.
Autoritatea contractantă, Primăria Rucăr, a stabilit pe 3 aprilie 2023 termenul limită pentru primirea ofertelor din partea constructorilor interesaţi de invitaţia lansată prin SICAP. În aceeaşi zi, ofertele s-au deschis. Iată cum arată concurenţa pentru ridicarea Căminului Cultural de la Rucăr:
- Stadi Design SRL (reprezentant Adriana Stoica), din Codlea-Braşov, în calitate de ofertant unic, înscris la procedură împreună cu Tevag Instal SRL (reprezentant Gica Nechita Meiu), din Braşov, subcontractant;
- And Secom Intexim SRL (reprezentant Ion Cotescu), din Câmpulung, în calitate de ofertant unic;
- Asocierea formată din Euras SRL (reprezentant Mircea Gheorghe Leţiu), din Satu Mare, în calitate de lider, Total Electroconstruct VG SRL (reprezentant Georgel Velea), din Piteşti, subcontractant, Sercop ADN SRL (reprezentant Ion Pătrăşcan), din Câmpulung, ofertant, Cheresta Dâmbovicioara SRL (reprezentant Petru Ciprian Secăreanu), din Dâmbovicioara, subcontractant;
- Asocierea formată din RO Construct Center SRL (reprezentant Andrei Traian Roşulescu), din Piteşti, în calitate de lider, Elcas Systems 2001 SRL (reprezentant Mihai Cotolan), din Piteşti, subcontractant, Vectrum Solutions SRL (reprezentant Eftimie Popescu), din Valea Mare Podgoria, ofertant;
- Asocierea formată din Manelli Construcţii Generale SRL (reprezentant Ruggero Giuseppe Castrignano), din Bucureşti, în calitate de lider, Exe Green Engineering SRL (reprezentant Raluca Elena Coman), din Voluntari-Ilfov, subcontractant, Manelli Impresa SRL (reprezentant Onofrio Manelli), din Bucureşti, ofertant.
Va fi câştigătoare oferta care conţine cel mai mic preţ
Conform criteriului determinant fixat de organizatorii licitaţiei, câştigă oferta care conţine preţul cel mai scăzut. „Terenul pe care se va realiza construcţia este proprietatea U.A.T. Rucăr, având o suprafaţă de 2.090 metri pătraţi. Terenul nu este situat în zona inundabilă sau cu risc de alunecare. Este încadrat în „curţi-construcţii”.”, sunt amănunte oferite de Primăria Rucăr prin anunţul de licitaţie.
Alte referinţe legate de viitorul front de lucru. Suprafaţa terenului pe care se va ridica construcţia măsoară 1.980 metri pătraţi. „Suprafaţa construită a parterului – 923,39 metri pătraţi. Suprafaţa construită a demisolului: 932,26 metri pătraţi. Suprafaţa construită la nivelul sălii de spectacol gradena 2, culoar sală de proiecţie – 220 metri pătraţi. Suprafaţa construită desfăşurată – 2.075, 65 mp Procentul de ocupare a terenului propus este: 47,47%. Coeficientul de ocupare a terenului propus este: 0.95.”, redăm un fragment din descrierea prezentată pe portalul de specialitate, destinat achiziţiilor realizate de instituţiile bugetare.
Licitaţia a pornit de la o valoare estimată de 21.567.281,47 lei. Persoanele care deţin funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante, în ceea ce priveşte organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, sunt: primarul Ionel Dulamă, viceprimarul Ion Pîrnuţă, secretarul Ion Vorovenci, contabilul Ion Marius Idoraş, consilierii locali Bogdan Mihai Avram, Gabriel Sebastian Cosma, Iliuţa Dobrin, Gabriela Felicia Gheorghe, Dumitru Ghica, Genel Lupu, Cristian Mihai Nistor, Ilie Nica, Dana Manuela Niculescu, Liana Mihaela Olteanu, Gheorghe Aurelian Pătran, Vasile Popa Nica, Constantin Solovăstru, Iosif Vălimăreanu şi Anda Camelia, responsabil cu achiziţiile publice.
Şi anul trecut, şi în acest an, Consiliul Judeţean a sprijinit proiectul de la Rucăr cu sume de bani, în completarea alocării locale. În 2022, de la bugetul judeţean s-au primit 200.000 de lei, bani neconsumaţi, iar în 2023, sprijinul a crescut la 400.000 de lei.
Magda BĂNCESCU