25.1 C
Campulung Muscel
18/06/2024

Meci la egalitate între AS Contabilitate Stoenești – AFCS Cetățeni: 2-2

Duminică, 26 martie 2023, pe Terenul Central din Cetățeni, s-a disputat derby-ul dintre echipa AS Contabilitate Stoenești și AFCS Cetățeni, în Liga a V-a Argeș, Etapa a XXII-a.

  • Meci strâns între cele două echipe

Rivalitatea dintre echipe s-a resimțit din plin pe teren, cele două reușind să creeze un meci spectaculos pentru privitori. A fost o partidă foarte echilibrată, încheiată cu un scor de egalitate.

Iată filmul meciului:

În prima repriză, gazda AFCS Cetățeni a fost echipa care a deschis scorul. La pauză, Florinel Claudiu Luca, mijlocașul echipei rivale, a executat, formidabil, o lovitură liberă de la 30 de metri, cu care a reușit să aducă scorul la egalitate: 1-1.

După pauză, gazdele au marcat, din nou, conducând cu un scor de 2-1. La scurt timp, George Bratu, atacant al echipei AS Contabilitate Stoenești, a reușit să marcheze ultimul gol, egalând scorul cu 2-2.

Așadar, meciul dintre cele două echipe, cu toate că s-a terminat la egalitate, a reușit să stârnească atracția publicului, care a fost încântat de execuția uimitoare a jucătorilor. După acest meci, AS Contabilitate Stoenești a obținut un punct, iar jucătorii se vor pregăti intens pentru următoarele meciuri.

R.A.Ș

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!