Auzim, tot mai des, în acest mandat, despre imobilele deţinute de Consiliul Judeţean pe teritoriul Câmpulungului, în special, cele care impun reparaţii de amploare şi, mai ales, urgente din partea proprietarului. Au nevoie de reabilitări serioase cele trei drumuri judeţene care străbat teritoriul municipiului, Câmpulung – Bughea de Jos – Malu – Godeni – Capu Piscului – Lăzăreşti, cu intrare şi ieşire în DN 73, Câmpulung – Albeşti – Cândeşti şi Câmpulung – Măţău – Coceneşti – Boteni. Drumurile spre Albeşti şi Măţău includ şi două poduri care, evident, se află tot în responsabilitatea Consiliului Judeţean: podul Turn şi podul Tabaci. Pe ultimul a încercat să-l repare Liviu Ţâroiu, cu bani de la bugetul local, demersul său ajungând până în faza declarării câştigătorului licitaţiei. Care, ulterior, s-ar fi răzgândit, pe motiv că nu i-au convenit sumele aferente organizării de şantier. Dacă scuzele retragerii constructorului erau „braşoave” de-ale lui Ţâroiu, „braşoave” înşirăm şi noi aici.
- Imobilele care îi interesează pe câmpulungeni, fiindcă se folosesc de ele zilnic, sunt drumurile şi podurile
Consiliul Judeţean deţine la Câmpulung clădirile şi terenurile fostelor centre de plasament de pe strada Traian, căminul „Bambi” de lângă Kokett, fostul leagăn de copii de pe drumul spre Grui, Centrul Maternal, amplasat în vecinătatea Cercului Militar, şcoala specială aflat peste drum de „Dinicu Golescu” şi sediul Salvamont, aflat în aceeaşi curte, fostul District al Drumurilor, mai sus de târgul săptămânal de lângă Parcul „Kretzulescu”, Castrul Roman Jidova, staţia de transfer a gunoiului din Grui, Muzeul Învăţătorilor Colţ din Valea Româneştilor, clădirea Băncii Agricole în care funcţionează Poliţia Municipală şi cele trei drumuri judeţene.
Exceptând centrele şi căminele pentru copii, şcoala specială şi muzeul din Valea Româneştilor, restaurat cu aproape 15 ani în urmă, restul denotă dezinteres din partea proprietarului. În starea cea mai rea se găsesc imobilele de care se „servesc” zilnic câmpulungenii şi muscelenii: drumurile şi podurile.
- Interes zero din partea Consiliului Judeţean pentru Câmpulung
Primăriţa Elena Lasconi a încercat, de curând, să-i convingă pe cei de la Consiliul Judeţean să includă drumurile lor, care străbat Câmpulungul, într-un proiect european, pe care îl puteau derula fie ei singuri, fie printr-un parteneriat cu municipalitatea. Însă de la CJ i s-a comunicat că au fost alese două drumuri din sudul judeţului. Aşadar, interes zero din partea Consiliului Judeţean pentru Câmpulung. „I-am contactat pe cei de la Consiliul Judeţean ca să le spun că există o axă de finanţare pe fonduri europene pentru drumuri judeţene. Ar fi putut să aplice singuri sau am fi putut să aplicăm împreună pe această axă de finanţare, încheind un protocol. Consiliul Judeţean are trei drumuri judeţene care trec prin municipiul Câmpulung, care sunt „praf”, şi două poduri. Mi s-a comunicat de către şeful de la Fonduri Europene de la Consiliul Judeţean că ei, dacă vor aplica, vor aplica pentru două drumuri aflate în sud. Nordul nu există pentru Consiliul Judeţean. Dar ei sunt „pentru Câmpulung” şi vor să facă nu ştiu ce revoluţie la Câmpulung după ce au distrus Câmpulungul şi continuă să facă asta.”, a afirmat Elena Lasconi la conferinţa de presă de ieri, 20 martie 2023.
Imobilele proprietate a Consiliului Judeţean aflate pe teritoriul Câmpulungului
Complexul Centrului Maternal din strada Matei Basarab, nr.119
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Clădire de servicii sociale: suprafaţa construită – 230 mp; valoare contabilă – 500.800 lei;
- Teren: suprafaţă – 698 mp; valoare contabilă – 76.483,05 lei;
- Clădirea Centrului Maternal, P+1+M: suprafaţă construită – 240 mp; valoare contabilă – 869.100 lei;
- Căbănuţă musceleană: suprafaţă construită – 28 mp; valoare contabilă – 24.300 lei;
- Magazie: suprafaţă construită – 92 mp; valoare contabilă – 58.325,34 lei;
- Rampă: valoare contabilă – 32.657,27 lei;
- Gard: valoare contabilă – 30,48 lei;
- Teren: suprafaţă – 1.948 mp; valoare contabilă – 203.796,45 lei.
Complexul „Bambi”, strada Jurământului, nr.6
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Clădirea Centrului de Zi „Bambi” + clădirea centrală: suprafaţă construită – 366 mp; valoare contabilă – 1.349.800 lei;
- Teren: suprafaţă – 1.087 mp; valoare contabilă – 123.988,05 lei.
Serviciul Public Judeţean Salvamont, strada Negru Vodă, nr.87
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Clădire administrativă: suprafaţă construită – 314 mp; valoare contabilă – 589.700 lei;
- Magazie: suprafaţă construită – 31 mp; valoare contabilă – 10.200 lei;
- Teren: suprafaţă – 2.665 mp; valoare contabilă – 379.783,43 lei.
Centrul Şcolar de Incluziune „Sfântul Nicolae”, strada Negru Vodă, nr.87
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Gard: valoare contabilă – 98.530,06 lei;
- Spălătorie: suprafaţă construită – 62 mp; valoare contabilă – 47.500 lei;
- Garaj: suprafaţă construită – 20 mp; valoare contabilă – 9.900 lei;
- Clădire de birouri: suprafaţă construită – 100 mp; valoare contabilă – 103.000 lei;
- Magazie: suprafaţă construită – 61 mp; valoare contabilă – 44.300 lei;
- Bucătărie şi sală de mese: suprafaţă construită – 210 mp; valoare contabilă – 140.805,22 lei;
- Clădire: suprafaţă construită – 1.092 mp; valoare contabilă – 2.309.700 lei;
- Teren: suprafaţă – 2.775 mp; valoare contabilă – 410.907,24 lei.
Imobile (fostul leagăn de copii), strada Revoluţiei, nr.14
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Teren: suprafaţă – 5.683 mp; valoare contabilă – 540.131,85 lei;
- Pavilion 1 + Pavilion 3: suprafaţă construită – 191 mp; valoare contabilă – 41,93 lei;
- Pavilion 5: suprafaţă construită – 150 mp; valoare contabilă – 10,94 lei;
- Pavilion 4: suprafaţă construită – 75 mp; valoare contabilă – 1,92 lei;
- Magazie de alimente: suprafaţă construită – 30 mp; valoare contabilă – 10.811,68 lei;
- Spălătorie: suprafaţă construită – 95 mp; valoare contabilă – 40.010,51 lei;
- Magazie: suprafaţă construită – 66 mp; valoare contabilă – 1.290,49 lei;
- Birouri – cabină pază: suprafaţă construită – 34 mp; valoare contabilă – 1,59 lei;
- Gard prefabricate: valoare contabilă – 5,93 lei.
Fost District Câmpulung, strada Fraţii Goleşti, nr.10
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Clădire sediu: suprafaţă construită – 219 mp; valoare contabilă – 143.500 lei;
- Teren: suprafaţă – 1.489 mp; valoare contabilă – 66.334,02 lei.
Castrul Roman Jidova, Şoseaua Naţională
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 august 2002.
- Teren: suprafaţă – 17.515 mp; valoare contabilă – 497.060 lei;
- Muzeu: suprafaţă construită – 454,23 mp; valoare contabilă – 195.775,36 lei;
- Anexă: suprafaţă construită – 63,05 mp; valoare contabilă – 42.100 lei;
- Anexă: suprafaţă construită – 30,90 mp; valoare contabilă – 22.100 lei;
- Cabină poartă: suprafaţă construită – 16,95 mp; valoare contabilă – 15.400 lei;
- Grup sanitar: suprafaţă construită – 5,44 mp; valoare contabilă – 3.400 lei.
Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate, strada Plevnei, nr.4A (fostă Traian, nr.5A)
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Clădire: suprafaţă construită – 236 mp; valoare contabilă – 665.300 lei;
- Clădire de anexe: suprafaţă construită – 1.260 mp; valoare contabilă – 1.446.800,01 lei;
- Teren: suprafaţă – 6.676 mp; valoare contabilă – 579.561 lei;
- Magazie, uscătorie, garaj, cameră de depozitare: suprafaţă construită – 136 mp; valoare contabilă – 14.468 lei;
- Magazie depozitare: suprafaţă construită – 99 mp; valoare contabilă – 4.341 lei;
- Garaj + magazie, magazie: suprafaţă construită – 155 mp; valoare contabilă – 11.574 lei;
- Rampă: valoare contabilă – 13.688,06 lei.
Complexul de Servicii Comunitare pentru Copii cu Dizabilităţi, strada Traian, nr.96A
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002.
- Clădire grădiniţă: suprafaţă construită – 981 mp; valoare contabilă – 4.000.300 lei;
- Construcţii pentru centrale termice şi puncte termice: suprafaţă construită – 257 mp; valoare contabilă – 99.400 lei;
- Gard prefabricate: valoare contabilă – 12.000 lei;
- Gard faţă centru: valoare contabilă – 8.100 lei;
- Rampă acces: valoare contabilă – 23.421,72 lei;
- Teren: suprafaţă – 6.232 mp; valoare contabilă – 591.912,30 lei;
- Clădire Casa de tip familial pentru copii cu dizabilităţi: suprafaţă construită – 276 mp; valoare contabilă – 1.425.189,76 lei (dobândită prin Hotărâre a Consiliului Judeţean la data de 13 ianuarie 2020).
Depozitul de deşeuri Câmpulung
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre a Consiliului Judeţean, la data de 28 februarie 2013.
- Garaj şi staţie de reciclare: suprafaţă construită – 240 mp; valoare contabilă – 1.197.267,41 lei;
- Clădire personal: suprafaţă construită – 114,7 mp; valoare contabilă – 1.262.285,63 lei;
- Împrejmuiri: valoare contabilă – 445.370,89 lei.
Banca Agricolă, strada Matei Basarab, nr.68
Clădirea a fost dobândită prin Hotărâre de Guvern, la data de 6 decembrie 2001.
- Clădire sediu: suprafaţă construită – 200 mp; valoare contabilă – 2.423.500 lei (teren concesionat 338,41 mp).
Gospodărie pomicolă, strada Valea Româneştilor, nr.90
Clădirile şi terenul au fost dobândite prin Hotărâre a Consiliului Judeţean, la data de 22 martie 2007.
- Casa pe beci: suprafaţă construită – 66,01 mp; valoare contabilă – 49.853,51 lei;
- Casă joasă anexa: suprafaţă construită – 54,09 mp; valoare contabilă – 23.878 lei;
- Fânar pe magazie: suprafaţă construită – 40,42 mp; valoare contabilă – 8.683,20 lei;
Drumurile judeţene DJ 735, DJ 732, DJ 737
-DJ 735 Câmpulung (DN73) – Albeşti – Cândeşti km 00+00 – km 00+081: suprafaţă – 1.277 metri; valoare contabilă – 66.052,28 lei (dobândit prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002);
-DJ 735 Câmpulung (DN73) – Albeşti – Cândeşti km 00+152 – km 00+393: suprafaţă – 3.412 metri; valoare contabilă – 196.527,38 lei (dobândit prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002);
-DJ 735 Câmpulung (DN73) – Albeşti – Cândeşti km 00+411 – km 01+590: suprafaţă – 15.902 metri; valoare contabilă – 961.434,77 lei (dobândit prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002);
-DJ 735 Câmpulung (DN73) – Albeşti – Cândeşti km 01+633 – km 02+959: suprafaţă – 18.571 metri; valoare contabilă – 1.081.308,31 lei (dobândit prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002);
-DJ 732 Câmpulung (DN73) – Bughea de Jos – Malu – Godeni – Capu Piscului – Lăzăreşti (DN73): necadastrat (dobândit prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002);
-DJ 737 Câmpulung (DN73) – Măţău – Coceneşti – Boteni (DN73D): necadastrat (dobândit prin Hotărâre de Guvern, la data de 16 mai 2002).