Doar firmele cu care a colaborat administraţia publică locală în acest mandat s-au înscris la licitaţia pentru execuţia trotuarelor din partea sudică a municipiului, considerată zonă urbană marginalizată în accepţiunea GAL Câmpulung Muscel. Dintre cele 11 proiecte ale municipiului finanţate prin GAL, primul pentru care s-a organizat procedura de achiziţie priveşte străzile Grigore Alexandrescu şi Şoseaua Naţională, unde lipsesc spaţiile de deplasare destinate pietonilor. Invitaţia lansată constructorilor interesaţi de contractul în valoare de 2 milioane de lei a fost lansată pe 17 februarie 2023, cu termen limită de înscriere 8 martie 2023. Doar două asocieri de firme care au mai avut de lucru la Câmpulung au depus oferte. Autoritatea contractantă o va declara câştigătoare pe cea care respectă cerinţa celui mai bun raport calitate – preţ.
Deşi are câştigate cele 11 spaţii verzi, familia de constructori vrea şi trotuarele din sudul Câmpulungului
S-au înscris la licitaţie Florimar Construct Total, executantul parcului de la Grădişte şi al parcării de lângă PSD Câmpulung, şi două dintre firmele familiei Răuţoiu care, deşi au luat o pauză de la investiţia Bulevardului „Pardon”, au cu ce-şi umple timpul la Câmpulung. Au de executat cele cinci parcuri mari – patru în Grui şi unul în Vişoi – şi cele şase intersecţii şi scuaruri cuprinse în proiectul „Piaţa Neacşu”. Chit că are destul de lucru la Câmpulung, familia Răuţoiu îşi doreşte şi mai mult.
Au răspuns invitaţiei Primăriei Câmpulung de a depune oferte:
- Asocierea formată din Group Concif SRL (reprezentant Sorinel Răuţoiu), din satul Bădeni, comuna Stoeneşti, în calitate de lider, şi Conteh Barengott SRL (reprezentant George Răuţoiu), din Târgovişte, ofertant;
- Asocierea formată din Florimar Construct Total SRL (reprezentant Florea Ene), din Piteşti, în calitate de lider, şi Forum Proiect Invest SRL (reprezentant Cosmina Petrescu), din Bascov, ofertant.
2.086.589,66 lei este valoarea estimată a contractului. Aleile pietonale vor avea o lungime totală de 3.108,5 metri, din care: strada Grigore Alexandrescu – 483,5 metri şi Şoseaua Naţională – 2.625 metri. M.B.