11.6 C
Campulung Muscel
24/05/2024

ACS Zimbrii Lereşti – ARO Câmpulung 0-5 (0-2)

În primul meci din returul Ligii a 4 la fotbal au marcat: Stancu (27), Fl Costea (44), Măzărache (54, 55), Nilă (74). ARO Câmpulung nu a avut emoţii în primul meci oficial din 2023, reuşind să se impună cu scorul de 5-0 în deplasarea de la Lereşti. Formaţia din Câmpulung a jucat spectaculos, spre deliciul spectatorilor prezenţi la cocheta arenă din comuna vecină, ieşind la rampă cele două achiziţii din această iarnă, Florin Costea şi Simon Măzărache, care au marcat trei din cele cinci goluri.

Favorită a întâlnirii, echipa ARO și-a fixat din start adversarul în jumătatea sa de teren, forțând deschiderea scorului cât mai rapid. Centrările venite din dreapta de la juniorul Horvat sau mingile „aruncate” în fața porții de Florin Costea din cornere și lovituri libere, au stat la baza numeroaselor ocazii din debutul meciului. Pe acest fond, golul a venit în minutul 27, tocmai în urma unei lovituri de colț de pe partea dreaptă, în direcția de atac. Florin Costea a centrat, iar Bogdan Stancu a reluat în plasă, cu o lovitură de cap, făcând inutilă intervenția veteranului din poarta gazdelor, Gigi Sitaru. Meciul a continuat în aceeași notă de dominare a echipei noastre, care înainte de pauză și-a dublat avantajul prin reușita lui Florin Costea. Dacă a existat vreo urmă de emoție cu privire la numele echipei câștigătoare, aceasta a fost complet risipită în debutul reprizei secunde când, în numai două minute, Simon Măzărache a marcat de două ori, dublând și el avantajul stabilit până în pauză. La adăpostul acestui confortabil 4-0, ARO nu a mai forțat, însă chiar și așa a mai marcat o dată până la final prin Andrei Nilă, astfel că, Muscelul Lerești – ARO Câmpulung s-a încheiat 0-5. Este, așadar, debut perfect de retur, în care primează cele trei puncte obținute! Totodată ar mai fi de evidențiat evoluția și pofta de gol a atacanților de la ARO, care astăzi au marcat împreună patru goluri: Florin Costea – gol și două assist-uri, Simon Măzărache – două goluri, Andrei Nilă – venit de pe banca de rezerve, gol și el, informează aromuscel.ro

Filmul Meciului

  • min.27, 0-1: centrată perfect a lui Florin Costea din corner, iar mingea a fost reluată în poartă, cu o lovitură de cap, de căpitanul BOGDAN STANCU;
  • min.44, 0-2: FLORIN COSTEA înscrie de lângă fundașul Cristi Tănase, fructificând pasa primită de la Chirciu;
  • min.54, 0-3: lovitură liberă lateral-dreapta executată de același Florin Costea, iar SIMON MĂZĂRACHE se înalță și înscrie cu o lovitură de cap;
  • min.55, 0-4: scăpat singur spre poarta adversă, SIMON MĂZĂRACHE face ”dubla” după ce l-a lobat pe portarul gazdelor;
  • min.74, 0-5: intrat pe teren chiar în locul lui Măzărache, ANDREI NILĂ înscrie și el, cu un șut puternic din centrul careului.

Declaraţii

”În primul rând mi-am propus să începem foarte bine. După cum știți, orice început de campionat este foarte greu, nu contează cu cine joci. Fiecare echipă își dorește să dea maximum pe teren împotriva noastră. Ținând cont că ne-am antrenat numai pe sintetic, am început foarte greu după cum s-a văzut, dar contează că am câștigat și asta e cel mai important.”– Simon Măzărache

”Vreau să îi felicit, pe băieți pentru victorie. Am început mai greu, apoi prin venirea golurilor ne-am făcut meciul ușor și am câștigat, fără să lăsăm loc de interpretări. Obiectivul echipei noastre este clar, iar pentru asta trebuie să luăm în serios orice joc pentru a lua toate punctele puse în joc.” – Ovidiu Tică

ACS Zimbrii Lereşti: Gheorghe Sitaru – George Pascu, Alexandru Sfart, Andrei Ștefan, Cristian Tănase, George Dulgheru, Fabian Mohor, Florin Lică, Cosmin Năftănăilă, Romulus Pătrașcu, Ionel Cataramă. Antrenor: Bogdan Dascălu. Pe foaie: Rareș Sitaru – Noris Cataramă, Marian Avrigeanu, Daniel Băbuș, Dragoș Suseanu, Alexandru Dulgheru.

ARO CÂMPULUNG: Adrian Tănase – Mădălin Delcea, Claudiu Chirciu, Bogdan Stancu, Cosmin Leca, Marius Dascălu, George Neagu, Laurențiu Robu, Ștefan Horvat, Florin Costea, Simon Măzărache. Antrenor: Ovidiu Tică. Pe foaie: Răzvan Dumitrică – Alexandru Butac, Radu Ciobanu, Rareș Cicu, Andrei Cicu, George Heroiu, Andrei Nilă.

Arbitri: Mihai Marian Ionescu – Răzvan Brătulescu și Mario-Valentin Șandru (toți din Pitești)

Observator: Elena Mușetoiu (Câmpulung)

N. Manole

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!