La împlinirea vârstei de 27 de ani, atleta musceleană Denisa Dragomir şi-a făcut un frumos cadou. S-a clasat pe locul trei la Cupa Mondială de SkyRunning („alergare printre nori”), în cadrul primei ediţii a Matterhorn Ultraks Extreme.
Traseul a avut 25 de kilometri, cu 2900 de metri diferenţă de nivel. Concurenţii au urcat până la 3200 de metri altitudine şi au fost obligaţi să aibă în echipament „snow-line”, un accesoriu care se aplică pe încălţăminte pentru a nu aluneca pe zăpadă. „Nu subestimaţi această cursă. Nu pare lungă pe hârtie, dar acest tip de traseu tehnic îţi va lua timp mai mult faţă de o cursă normală de alergare montană.”, au transmis organizatorii înaintea cursei. Extreme Matterhorn Ultraks a fost organizat în premieră în acest sezon, „designul” traseului fiind conceput de trei renumiţi ghizi montani din zonă, fraţii Anthamatten. A fost, poate, cea mai dură cursă din circuitul Cupei Mondiale de SkyRunning, şi, împreună cu alte trei curse face parte din seria super sky race. Startul şi finishul s-au întâmplat în faimoasa staţiune Zermatt, din Elveţia, la 1600 de metri altitudine.
Denisa Dragomir a avut un start extraordinar şi, în ciuda concurenţei acerbe, s-a instalat pe locul doi, dar, la kilometrul 15, a cedat o poziţie, ca în final să parcurgă cei 25 de kilometri în 4 ore, 27 de minute şi 36 de secunde. Şi a terminat pe locul trei, primul fiind adjudecat de o specialistă a acestor curse, suedeza Johanna Astrom, care se impusese şi în proba precedentă, din circuitul Cupei Mondiale, Tromos Skyrace. La final, sportiva legitimată la Piteşti a declarat: „Nu pot să compar cu nimic traseul. Foarte tehnic, foarte lent. Doar stâncă şi piatră. Foarte puţin s-a putut alerga. A fost ceva suprem. M-am gândit că trebuie să fie ceva extrem, dar nici în felul ăsta. Prima dată când am conştientizat cu adevărat dificultatea traseului a fost după prima urcare, de la 1.600 la 3.200 de metri, atunci mi-a şi fost un pic teamă. Erau foarte, foarte multe pietre şi nu aveai stabilitate.”
Ama IVAN