Avându-i alături pe cei doi specialişti care au realizat noul site al Primăriei Câmpulung, Elena Lasconi a anunţat, aseară, 9 februarie 2023, îndeplinirea unei dorinţe avute din momentul preluării mandatului de primar. Cea mai importantă instituţie a municipiului se prezenta în faţa oamenilor, localnici şi străini, prin intermediul unui portal îmbătrânit, „înţepenit”, cu informaţii expirate, pe care cu greu găseai puţinele noutăţi postate la răstimpuri. Aşteptarea n-a fost în zadar, căci, de ieri, Primăria a intrat în „rândul lumii”, beneficiind de o prezentare proaspătă, modernă şi facilă. Site-ul permite celor interesaţi să descarce, în multe situaţii, formulare pe care le vor completa şi trimite pe e-mail, dar şi să plătească diferitele tipuri de obligaţii la bugetul local.
- Imagine virtuală complet schimbată a Primăriei Câmpulung
„Aştept acest moment de un an şi jumătate! Hai să lansăm noul site al Primăriei Municipiului Câmpulung!”, a anunţat primăriţa Elena Lasconi, ieri, la ora 17.00, cea mai recentă realizare a administraţiei pe care o conduce. Şi este cu adevărat o realizare, căci este o modalitate de informare şi comunicare cu cetăţenii. „Nu s-a schimbat doar faţa site-ului, este adevărat, ea arată senzaţional, ci, practic, s-au schimbat nişte lucruri care pot să-i ajute pe oameni să îşi plătească taxele şi impozitele, să găsească rapid informaţiile de care au nevoie.”, a fost introducerea realizată de Elena Lasconi, predând ştafeta prezentării invitaţilor săi, reprezentanţii firmei care au conceput site-ul Primăriei.
Adrian Petre, mastermind-ul acestui proiect necesar, spunea că s-a lucrat şi mult, şi intens, pentru a centraliza informaţiile de interes pentru câmpulungeni. „Cel puţin din punct de vedere tehnic, este realizat cu ultimele tehnologii care să permită orice integrare uşoară a unui conţinut care se poate dezvolta, la cerere, în orice moment.”, spunea acesta.
Pe noul portal sunt prezentate secţiunile care ţin de descrierea municipiului Câmpulung, activităţile Primăriei, Consiliul Local, serviciile online oferite de municipalitate, informaţiile publice puse la dispoziţie, Monitorul Oficial local şi secţiunea de contact şi căutare. „În toate rubricile site-ului veţi găsi elemente foarte noi, modulare. Structura acestuia permite o actualizare foarte facilă a informaţiilor şi o expunere a acestora într-un mod foarte abil către cetăţeni.”, a continuat Adrian Petre.
Împreună cu cei doi IT-işti, jurnaliştii – şi, odată cu ei, şi cetăţenii care au urmărit transmisiunea în direct a conferinţei de presă – au parcurs „interioarele” Primăriei virtuale, care arată foarte bine. Astfel, cei interesaţi au aflat cum avantajează municipiul noul site şi cum s-a schimbat imaginea acestuia din punct de vedere al prezenţei pe internet faţă de vechiul site.
Portalul cuprinde istoricul Câmpulungului, din care nu lipseşte „Scrisoarea lui Neacşu”, cultură, arhitectură, personalităţi, „Cetăţeni de Onoare”, istorie şi tradiţie a municipiului. „O caracteristică foarte bună a site-ului este că permite accesul rapid către elemente de interes public. Orice cetăţean se poate regăsi destul de repede, fără să stea să caute în meniu, în aceste zone de interes: evenimente şi cultură, istorie şi turism, urbanism, proiecte, taxe şi impozite, servicii online. Toate acestea se regăsesc şi în meniuri. Toată informaţia este cooptată în aşa fel încât să fie un punct unic de informare care se distribuie în mai multe zone. Sursa de informaţie este unică şi este prezentată tocmai pentru a fi uşor de atins din perspectiva utilizatorului.”, a mai spus Adrian Petre.
Există şi o secţiune de comunicate de presă şi, totodată, există posibilitatea de a face anunţuri de urgenţă, care vor apărea într-un box separat în faţa utilizatorilor, atunci când va fi cazul. Pe site avem parte de ultimele noutăţi ale municipalităţii unde sunt prezentate ştirile despre municipiu, activitatea primarului Elena Lasconi şi a întregului birou al primarului – atribuţii, conducere, contact, cu date esenţiale şi formular de contact, program de audienţe, blogul primarului -, organizarea Primăriei prin organigramă, regulamentul de organizare interioară, regulamentul de organizare şi funcţionare, statul de funcţii, instituţii şi servicii publice ş.a.m.d.
Cine este interesat va găsi proiectele de hotărâri de Consiliu Local, proiectele accesate de municipalitate, achiziţii şi licitaţii publice, concursurile puse la dispoziţie de Primărie, serviciile Primăriei şi instituţiile subordonate, registru pentru evidenţa proiectelor de dispoziţii ale primarului, regulamente, rapoarte, Strategia de Dezvoltare Locală, Planul de Acţiune privind Energia Durabilă şi Strategia Naţională Anticorupţie, declaraţiile de avere şi interese. Nu lipseşte Consiliul Local cu informaţiile aferente, inclusiv şedinţele on-line ale Legislativului municipal. Portalul are o secţiune de plată cu sau fără autentificare pentru impozite şi taxe locale şi pentru amenzi. M.B.