3.5 C
Campulung Muscel
04/02/2023

La Câmpulung au donat sânge mai mulţi oameni decât în primele trei localităţi ale campaniei DIGI 24 la un loc. Distincţii din partea şefei Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale pentru Elena Lasconi şi Viorel Jinga

360 de donatori de sânge. Este recordul înregistrat la Câmpulung de campania DIGI 24 „Avem acelaşi sânge”, astăzi, 20 ianuarie 2023, zi în care s-a stat la coadă cu orele din dorinţa de a salva vieţi. Concomitent cu acţiunea de la Câmpulung, s-a derulat una similară într-o localitate din Vâlcea. Aici bilanţul zilei a însemnat 135 de donatori de sânge. Niciuna dintre localităţile cu care a debutat, pe 1 Decembrie, campania naţională, Iaşi (108 donatori), Alba (74 donatori) şi Gorj (140 donatori), nu s-a apropiat de performanţa Câmpulungului. La vederea aglomeraţiei existente pe întreaga durată a zilei, care a prelungit programul de donare peste ora 15.00, când evenimentul medical trebuia să se încheie, era previzibil rezultatul care a plasat Câmpulungul în topul demersului admirabil. Proiectul s-a desfăşurat în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, instituţie din partea căreia însuşi rectorul prof.univ.dr. Viorel Jinga a coordonat o echipă consistentă de medici şi studenţi implicată într-o acţiune care a propulsat Câmpulungul, în mod pozitiv, în jurnalele naţionale de ştiri.

  • Premieră la Câmpulung: medicii militari s-au alăturat campaniei televiziunii de ştiri  

Medicii civili au colaborat excelent în cadrul unui demers în premieră aparţinând unei televiziuni de ştiri cu medicii militari de la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale „Col.prof.dr. Nicolae Nestorescu”, aflat în subordinea Direcţiei Medicale. Însăşi şefa centrului, colonel farmacist doctor Maria Cristina Ranetti, a fost prezentă la Câmpulung şi a şi donat sânge. Apoi a recompensat cu distincţiile pregătite de instituţia pe care o reprezintă autorităţile locale implicate în organizare.

Col.farm.dr. Maria Cristina Ranetti şi-a mărturisit onoarea şi bucuria de a înmâna simbolurile Centrului de Transfuzii Sanguine al Ministerului Apărării Naţionale, pe care îl reprezintă în calitate de şef, la Câmpulung, „în această frumoasă activitate, pentru faptul că ne-aţi primit la sediul Primăriei dumneavoastră, unde aţi organizat acest eveniment de donare de sânge. S-a reuşit, cu ajutorul echipei de la DIGI 24, să se mobilizeze şi să colaboreze medici militari cu medici civili, care vin în sprijinul pacienţilor cu nevoi transfuzionale.”, a afirmat col.farm.dr. Maria Cristina Ranetti.

Primăriţei Elena Lasconi i-a oferit o medalie a unităţii şi un dar constând în mici simboluri dedicate persoanelor care promovează donarea de sânge. „Nu numai donatorilor li se oferă aceste distincţii ale unităţii noastre, ci şi celor care susţin şi promovează donarea de sânge. Această campanie „Avem acelaşi sânge” vine în sprijinul pacienţilor care au nevoie de sângele donat.”, a adăugat şefa Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naţionale.

Aceleaşi daruri l-au avut ca destinatar pe prof.univ.dr. Viorel Jinga. „Aceleaşi semne de mulţumire din partea unităţii noastre. Medalia are pe o parte heraldica unităţii noastre, iar pe cealaltă parte este simbolul, picătura de sânge donat care contează. Sângele fiecărui donator contează pentru noi, pentru centrele de transfuzie care procesează şi expediază sângele donat către toate spitalele. Domnul profesor ştie cel mai bine cât de importantă este această picătură de sânge, pentru că dânsul tratează pacienţii care, la un moment dat, în cursul intervenţiilor chirurgicale vor avea nevoie de sângele donat. Mulţumim pentru organizarea impecabilă şi această colaborare frumoasă cu Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila, pe care dânsul o reprezintă.”, a mai afirmat col.farm.dr. Maria Cristina Ranetti.

Aceleaşi distincţii au fost acordate preşedintelui Consiliului Judeţean, Ion Mînzînă.

  • Apelul de a dona sânge trebuie să fie unul permanent

Jurnaliştii DIGI 24 Carla Tănasie şi Robert Kiss au fost prezenţi pe întreaga durată a zilei la Câmpulung şi au realizat transmisiuni live din oră în oră, intervievând personalităţile care fie au donat, fie au susţinut prin prezenţa şi mesajele lor demersul umanitar. Carla Tănasie a făcut un apel către autorităţile câmpulungene şi argeşene să nu se oprească la evenimentul de astăzi şi să transmită repetat mesajul despre permanenta nevoie de sânge care există în România.

Primăriţa Elena Lasconi, care a avut Covid luna trecută, n-a putut dona, dar a fost în mijlocul acţiunii, mobilizând oamenii care nu s-au lăsat invitaţi de două ori. Sala Mare sau sala de festivităţi, cum este cunoscută, şi fosta Sală de Consiliu au constituit centrul de donare. Din lipsa spaţiului, aceeaşi destinaţie a avut-o holul, unde s-au consumat formalităţile premergătoare donării. Au donat de la oameni obişnuiţi, mişcaţi de ideea a fi salvatori, până la militari, jandarmi, salvamontişti, angajaţi ai firmelor câmpulungene, care au venit în echipă, la o oră stabilită. Au donat, fireşte, şi politicienii susţinând nu doar „din gură”, ci şi cu fapta.

„Eu v-am spus că la Câmpulung o să fim premianţi, pentru că eu ştiu ce pot muscelenii, ştiu ce pot câmpulungenii. La sfârşitul zilei o să vedeţi că numărul de donatori de la Câmpulung va fi mai mare decât tot ce aţi făcut în toată ţara. Sunt absolut convinsă de asta.”, anticipa rezultatul zilei Elena Lasconi.

Cum s-a născut etapa câmpulungeană a campaniei? Jurnalistul Carla Tănasie a sunat-o, în luna noiembrie, pe Elena Lasconi, care i-a spus că ar vrea ca acţiunea de la Câmpulung să fie pe 1 Decembrie. E prea din scurt, a fost răspunsul primit de primăriţa Câmpulungului. După acest moment, autorităţile noastre au fost contactate de medicul muscelean Viorel Jinga, partener, prin instituţia pe care o reprezintă în acest demers. A fost invitat la eveniment şi Principele Nicolae, pentru a da un imbold în plus campaniei.

La Câmpulung a fost prezent şi medicul Ştefan Busnatu, prodecanul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, care a coordonat echipe de  studenţi, prezente pentru realizarea screening-ului cardiologic, în ideea de a avea, la finalul campaniei derulate la nivel naţional, o hartă a riscului cardiovascular în rândul donatorilor de sânge.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!