3.5 C
Campulung Muscel
04/02/2023

Elena Lasconi, despre a treia mare investiţie din Sănătate din mandatul său: „Ne dorim ca tot Spitalul să arate ca Sterilizarea, ca Pediatria, ca Oncologia”

2023 va fi anul în care Spitalul Câmpulung va trece printr-o investiţie de anvergură constând în reabilitarea termică a clădirii cu fonduri europene, alocate prin P.N.R.R. Contractul de finanţare a fost semnat de Elena Lasconi, pentru o finanţare de 28,7 milioane de lei, bani UE, cu care vor fi remediate deficienţele generatoare de costuri prin pierderea de căldură. Însă până la intrarea clădirii principale în şantier, a fost pusă în funcţiune Staţia de Sterilizare, un model pentru unităţile spitaliceşti din ţară după reparaţia capitală a spaţiului şi dotarea ei cu aparatură de top. Investiţia a avut două surse de finanţare: dotările în valoare de aproximativ 1,4 milioane de lei au fost susţinute financiar din fonduri nerambursabile, iar amenajarea spaţiului, care a costat în jur de un milion de lei, a fost plătită de Spital şi Primărie. Astăzi, 11 ianuarie 2023, investiţia a beneficiat de o prezentare prin intermediul jurnaliştilor, pentru ca cetăţenii Câmpulungului şi ai Muscelului să afle despre îmbunătăţirea condiţiilor de sterilizare a aparaturii spitaliceşti. Curios lucru, faţă de inaugurările precedente de investiţii, directorul Nicolaie Alexe n-a insistat să fie prezenţi la eveniment – căci a fost un eveniment pentru municipiu – constructorul şi reprezentatul firmei care a asigurat dotarea noii Staţii Centrale de Sterilizare a Spitalului Municipal.

  • Sterilizarea, pusă la punct cu 2,5 milioane de lei  

Echipamentele cu care a fost dotată Sterilizarea au fost asigurate graţie programului european care a decontat cheltuielile întreprinse de spitale în perioada pandemiei. Unitatea de la Câmpulung a exploatat această oportunitate pentru a-şi pune la punct Sterilizarea, prin proiectul UE, care a plătit dispozitivele medicale livrate de compania bucureşteană Tehnoplus Medical. Şi anume: aparat de spălat cu ultrasunete, lavoar de spălare a instrumentarului, maşina de spălat şi dezinfectat tetine, staţie de tratare a apei, sterilizator abur 600 litri, sterilizator abur 60 litri biberoane, sterilizator cu plasmă 150 litri. Valoarea totală a aparaturii de sterilizare s-a cifrat la 1.408.080,59 lei.

Însă cheltuiala prilejuită de amenajarea spaţiului a revenit autorităţilor locale. Aşadar, în completarea finanţării europene acordate prin P.O.I.M. – Programul Operaţional Infrastructură Mare, prin care a fost posibilă o dotare la standarde cum, poate, n-au unităţi medicale cu pretenţii din România, Primăria Câmpulung s-a angajat să susţină amenajarea spaţiului în care urma să funcţioneze Staţia de Sterilizare. Preţul total al contractului de execuţie a lucrărilor de renovare a spaţiului – 1.024.412,15 lei -, a fost suportat de Spital şi Primărie, care şi-au îndeplinit astfel partea lor de obligaţie.

Contractul pentru „Execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare a Staţiei Centrale de Sterilizare a Blocului Central”, scos la licitaţie cu preţul de 1.094.999,92 lei, a fost încheiat pe 16 decembrie 2021 cu firmele Grit Construcţii Lucrări Speciale, din Bucureşti, şi Inic, din Câmpulung.

„Ne dorim să avem cea mai modernă staţie de sterilizare care există în România. Avem toată aparatura luată, prin intermediul P.O.I.M., din bani europeni, dar va trebui să avem şi un loc în care să punem această aparatură. Ca să amenajăm un astfel de loc, este nevoie de 1,1 milioane de lei.”, spunea primăriţa Elena Lasconi aproape de sfârşitul anului 2021, când au apărut planurile de modernizare a spaţiului în care urma să fie amenajată staţia.

  • Elena Lasconi: „Un instrumentar dezinfectat poate să facă diferenţa între viaţă şi moarte”

Un an mai târziu, locul arată impecabil. Comparând cu imaginile „vechi” ale Sterilizării, dotarea din prezent şi amenajarea par dintr-un „film” în care parcă n-ar fi vorba despre spitalul de la Câmpulung. „Din acest moment, o să avem o Staţie de Sterilizare exact ca în spitalele civilizate din Europa şi pacienţii pot fi siguri că instrumentarul este dezinfectat la standardele cele mai înalte. O treabă foarte bună este cea cu biberoanele pentru bebeluşi care, de acum înainte, vor fi dezinfectate cu aparate de ultimă generaţie. Nu ştiu câte spitale mai sunt în ţară care să aibă o Staţie de Sterilizare cum există la Câmpulung.”, a afirmat primăriţa Elena Lasconi.

„În esenţialitatea unui sistem medical trebuie să fie, în primul rând, siguranţa. Bineînţeles că este nevoie şi de doctori. Dar primul lucru, atunci când vii la un spital, este să fie sigur. Să nu te îmbolnăveşti de alte boli pe care le poţi lua din cauza unui instrumentar nesterilizat. Acest lucru presupune protocoale, presupune seriozitate din partea celor care folosesc aparatele. Ele fac sterilizarea, dar şi personalul trebuie să-şi asume ca pacienţii să fie în siguranţă.”, a precizat dr.Andrei Aron, consilierul pe probleme de sănătate al primarului. „Un instrumentar dezinfectat poate să facă diferenţa între viaţă şi moarte.”, a mai precizat Elena Lasconi.

  • Proiectul unei noi Sterilizări, realizat în mandatele directorilor Aron, Iordache şi Florea. Alexe l-a inaugurat   

Proiectul punerii la punct a acestui domeniu sensibil al Spitalului, Staţia de Sterilizare, a fost iniţiat în scurtul mandat de director al medicului Andrei Aron, consilierul pe probleme de Sănătate al primarului. A fost continuat de managerul Mădălin Iordache, implementarea s-a produs în mandatul de director al Petrinei Florea, iar finalizarea, în cel al lui Nicolaie Alexe. „Este important ca oamenii să ştie că a fost o muncă de echipă şi ne dorim ca tot Spitalul să arate ca Sterilizarea, ca Pediatria, ca Oncologia, pentru că Sănătatea, la fel ca Educaţia sunt extrem de importante pentru o comunitate.”, a mai spus Elena Lasconi.

Primăriţa a amintit şi de aprobarea finanţării, prin P.N.R.R., a investiţiei de eficientizare energetică a Spitalului Municipal, care include şi ferestre rezistente la foc. „În acest an, mi-aş dori, dacă reuşim să facem rost din sponsorizări, să reabilităm Unitatea de Primiri Urgenţe, dar este foarte important să avem şi medici.”, a adăugat aceasta.

Legat de Sterilizarea cea nouă, după specialiştii de la investiţii ai companiei Tehnoplus Medical, care a livrat dotările, prezenţi în momentul recepţiei, urmează să sosească inginerii firmei pentru instruirea personalului medical.

Câmpulung a beneficiat de un program de dotare cu dispozitive şi substanţe de decontaminare şi sterilizare achiziţionate în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii sistemului medical public de gestionare a situaţiei de urgenţă cauzată de criza COVID 19”, contract încheiat pe 20 septembrie 2020, la o valoare totală de 16.473.155,56 lei.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!