10.7 C
Campulung Muscel
14/10/2024

Veta Biriş şi „Doruri Muscelene” au încheiat Festivalul de Colinde cu cele mai frumoase cântece patriotice ale românilor

„Primiţi colindătorii?” Cu întrebarea tradiţională, pe care vestitorii sărbătorilor de iarnă o adresează gazdelor, au poposit în Piaţa Primăriei grupurile de interpreţi, însoţiţi de personaje mitice din tradiţiile populare româneşti. Aici îi aşteptau primăriţa Elena Lasconi, viceprimarul Constantin Ţurţulea şi mai mulţi colegi ai acestora, care au primit alaiul culorilor şi al veseliei, condus de Liviu Iana şi doi dintre călăreţii de la Herghelia 7 Cai Nămăeşti, însoţitorii paradei populare prin centrul Câmpulungului. La mijlocul săptămânii, pe 21 decembrie 2022, s-a ţinut la Câmpulung a doua ediţie a Festivalului Naţional de Colinde, Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou „Iată, vin colindătorii!”.   

  • Colindătorii bucovineni de la Boroaia au fost însoţişi de primarul localităţii  

Primii sosiţi în Piaţa Primăriei, colindătorii maramureşeni din Borşa, de la Grupul „Cercănelul”, au cântat împreună cu primăriţa Elena Lasconi „Deschide uşa, creştine”. Grupurile participante la eveniment au oferit o demonstraţie artistică de joc şi cântec în aer liber, în faţa gazdelor, care îi aşteptau pregătite cu coşuri pline cu covrigi purtate de câteva frumuseţi muscelene îmbrăcate în port popular. Tinerii şi tinerele de la Ansamblul Folcloric „Carpaţi” al Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” au însoţit parada populară şi au dat o mână de ajutor în recompensarea prestaţiilor colegilor lor din ţară cu tradiţionalii covrigi.

Următorii au fost colindătorii din „Ceata de la Boroaia” – Suceava, însoţiţi de primarul Vasile Berariu. Alaiul bucovinean a fost deschis de „urşii” care au cucerit privitorii cu tumbele, trântele şi jocul lor. Publicul a căzut de acord că bucovinenii au constituit o prezenţă spectaculoasă, fără concurenţă, datorită numărului de reprezentări din obiceiurile populare: capre, urşi, sătenii mascaţi şi restul personajelor de poveste, instrumentişti şi moldovencele cu făclii aprinse în mâini.

Pe toţi primăriţa i-a întâmpinat cu urarea „Bine aţi venit!”, trăind şi simţind momentele de „încălzire” ale artiştilor, înainte de a urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. „Capra” din delegaţia bucovinenilor a „muncit” de două ori, şi în stradă, şi pe scenă, pentru a se bucura de interpretare şi costumele extraordinare ale personajelor care au captat toate privirile şi cei care n-au mai prins loc în sală.

Defilarea colindătorilor în centrul Câmpulungului a continuat cu „Muguraşii de la Schitu”, care au interpretat colindul „Sculaţi gazde, nu dormiţi!”, Ansamblul „Alunelul” Lereşti, sosiţi cu „Sorcova”, Ansamblul „Ciobănaşul” de la Corbi, ai cărui componenţi au fost îmbrăcaţi în portul specific Ardealului, având rădăcinile în comuna Jina din Sibiu. „Şi-au păstrat până astăzi şi portul, şi repertoriul.”, i-a anunţat Liviu Iana pe penultimii colindători ai serii. Au încheiat parada colindătorii din Ţiţeşti, veniţi cu „Pluguşorul”.

  • Elena Lasconi: „Deşi strângeam de pe marginea drumului nuci, ca să avem pentru colindători, curtea casei era întotdeauna plină de Crăciun”

Deschiderea spectacolului, mutat din stradă pe scena Clubului ARO, a fost asigurată de colindul „Iată, vin colindătorii!”, interpretat de corul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, pregătit de instructorii Gina Pavel şi Liviu Iana, fiind numele împrumutat de eveniment. „Este a treia oară în acest an când văd sala Clubului ARO arhiplină. Asta înseamnă că ceea ce facem aici facem bine pentru dumneavoastră. Acest eveniment organizat de Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, cu sprijinul Primăriei Câmpulung şi Consiliului Local, a ajuns la a doua ediţie.”, a fost introducerea realizată de Liviu Iana înainte de a o invita pe scenă pe primăriţa Elena Lasconi.

„Îmi creşte inima de bucurie când văd această sală plină. Despre ce este, oare, Crăciunul? Am văzut lumea agitată – şi eu sunt agitată -, cumpărături, curăţenie, cadouri. Dar, oare, despre asta este Crăciunul? Despre o masă îmbelşugată, despre o burtă plină şi o inimă goală? Iisus s-a născut ca să ne mai dea o şansă să învăţăm ce este mai important în această viaţă şi anume iubirea. Sper ca fiecare dintre voi să facă un gest de iubire pentru cineva de lângă el, de preferat, pentru cineva străin, pentru cineva singur, pentru că singurătatea este mai rea decât boala. Din punct de vedere material, m-am născut şi am crescut într-o sărăcie lucie. Dar, deşi nu aveam foarte multe de pus pe masă şi strângeam de pe marginea drumului nuci – stăteam pe strada Horia, unde erau mulţi nuci -, ca să avem pentru colindători, cele două camere şi curtea casei erau întotdeauna pline de Crăciun. Şi eu o întrebam pe bunica mea, mama Beti: „Mamă, de ce la noi vin atât de mulţi colindători? În cealaltă parte nu vedeam atât de multă lume care mergea cu colindul. Mi-a rămas în minte un lucru, pe care vreau să vi-l transmit. Mi-a spus aşa: „Casa în care intră oameni mulţi este o casă de oameni buni.” Vă doresc să aveţi parte de colindători mulţi, de o casă cu oameni buni şi multă iubire! Sărbători fericite! Doamne, ajută!”, a transmis Elena Lasconi, cu mulţumiri pentru cei care au bătut atâta cale ca să fie prezenţi la Câmpulung şi să încânte sufletele muscelenilor.

  • Veta Biriş a revăzut-o la Câmpulung pe prietena sa dragă, Maricica Puică

„După Festivalul de Muzică Religioasă şi Pricesne, după Festivalul „Tudor Muşatescu”, iată din nou sala arhiplină la Clubul ARO, pentru Festivalul de Colinde.”, spunea Liviu Iana, care a pregătit, împreună cu restul organizatorilor, cadouri pentru colindători.

După retragerea copiilor de la clasa „Musicals by Gina Pavel”, au rămas pe scenă „Muguraşii de la Schitu” şi „Mlădiţe Muscelene”, Adelina Moiceanu şi Maria Ghiorghiţoiu, „Pluguşorul” din Ţiţeşti, „Alunelul” din Lereşti şi „Ciobănaşul” din Corbi”. Odată încheiat programul grupurilor locale, a venit rândul oaspeţilor. Primii au fost, din nou, colindătorii din Maramureş, Ansamblul folcloric „Cercănelul” din oraşul Borşa (coregraf Tudor Duli-Babici), care, în 2022, la Festivalul Mondial de la Cannes, a cucerit Marele Premiu. „Am ţinut să-i aduc, ca să-i vedeţi în carne şi oase, pe cei mai buni dintre cei buni.”, spunea Liviu Iana, gazdă pentru maramureşenii care au oferit publicului muscelean colinde din străbuni, un obicei al dansului „Caprei” care se joacă la Borşa, „Dansul Moşilor” sau „Dansul Măştilor” şi un fragment din „Nuntă” .

După maramureşeni… muscelenii de la Grupul Vocal Folcloric Bărbătesc „Doruri Muscelene”, al căror recital de colinde şi cântece de stea din Muscel s-a încheiat cu colindul scris de poetul muscelean Radu Gyr. Nelu Ciolan, Ionel Constantin, Costel Diaconu, Gică Iana, Silviu Ciobanu, Ştefan Cojocaru, Nicu Georgescu, Dan David, împreună cu liderul grupului, Liviu Iana, au fost acompaniaţi de Taraful Cătălin Iancu.

Grupul de colindători, „Ceata de la Boroaia”, pregătit de Costel Strujan, a fost prezent cu întreg ritualul de obiceiuri din Bucovina: jocuri de căiuţi, urşi, mascaţi, urătură, capre, hora obiceiurilor şi cântece populare din zona Bucovinei. „În urmă cu 20 de ani, când am înfiinţat Grupul Vocal Folcloric Bărbătesc „Doruri Muscelene” şi am pornit pe acest drum al cântecului popular, mergeam şi noi la spectacolele organizate de regretata Marioara Murărescu şi am văzut astfel de concerte. Şi am zis că, dacă Dumnezeu îmi va oferi vreodată şansa să organizez şi eu în Câmpulung aşa ceva, trebuie să aduc reprezentanţi din zonele cele mai frumoase din punct de vedere al datinilor şi obiceiurilor, ca muscelenii noştri să le vadă.”, spunea Liviu Iana.

Invitaţii serii au fost Veta Biriş, un artist complet dedicat cântecului românesc, şi Grupul de Teologi din Blaj. Veta Biriş a salutat-o de pe scenă pe campioana olimpică Maricica Puică, despre care îndrăgita interpretă spunea că este „o prietenă dragă sufletului meu. Dragă nu numai mie, ci ţării întregi şi lumii întregi”. „Ce-mi zice? Doamnă, când aţi cântat, ştiţi cum s-a făcut carnea pe mine? Tremură carnea pe mine când vă aud. Mulţumesc, doamna Maricica, bunul Dumnezeu v-a scos în cale într-o zi minunată la Televiziunea Română.”, i-a transmis de pe scenă Veta Biriş campioanei retrase în Muscel.

După colindele din Ardeal prezentate de Veta Biriş împreună cu teologii de la Blaj, interpreţii de la „Doruri Muscelene” şi Taraful Cătălin Iancu s-au alăturat oaspeţilor pentru un mic program de cântece patriotice. Liviu Iana ar fi vrut s-o aibă invitată pe Veta Biriş într-un spectacol de Ziua Naţională, organizat în premieră la Câmpulung, însă artista a avut programul ocupat. Fiind 1 Decembrie, Veta Biriş spunea că muscelenii şi românii sunt aşteptaţi la Ala Iulia, aşadar, nicio şansă de a o avea pe scenă la Câmpulung, în 2023, de Ziua României.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!