22 C
Campulung Muscel
17/04/2025

Elevii de la „Dinicu Golescu” au participat la ateliere de educație financiară

Astăzi, 15 decembrie 2022, Colegiul Național „Dinicu Golescu”, împreună cu trainerii proiectului LifeLab, au organizat ateliere de educație financiară, puse la dispoziție de către Școala de Bani.

  • Roboțelul Pepper

În intervalul orar 10.00-12.00, toți elevii Colegiului Național „Dinicu Golescu” au participat la atelierele de educație financiară, prin care au învățat despre obiectivele financiare și despre cum să aibă grijă de banii lor. După terminarea fiecărui atelierelor, elevii au putut interacționa cu Roboțelul Pepper. Robotul poate oferi informații despre Școala de Bani, despre modul în care atât elevii, cât și părinții pot gestiona banii într-un mod cât mai benefic și poate răspunde întrebărilor puse de către curioși. Elevii au fost încântați să interacționeze, în diferite moduri, cu robotul Pepper, întrucât, pe lângă informațiile de bază pe care le poate oferi, acesta este programat cu funcții precum dans, selfie, jocuri și alte moduri foarte interesante de a interacționa. Una dintre cele mai alese funcții a fost, evident, cea a selfie-ului, prin care roboțelul Pepper s-a poziționat în diferite moduri, astfel încât elevii au reușit să facă poze de grup cu acesta.

  • Școala de Bani

Școala de Bani este cel mai complex program de educație financiară din România, care se adresează tuturor categoriilor de vârste. Acest program a plecat de la nevoia de a educa financiar atât tinerii, cât și adulții, în contextul în care statisticile arată că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la nivelul de educație financiară a populației. Trainerii de la Școala de Bani au cel puțin șase ani de experiență în cursuri de educație financiară și oferă cursuri gratuite pentru copii, părinți sau adulți care vor să aibă o relație bună cu banii lor. În cadrul acestor cursuri, participanții sunt învățați cum să facă un audit al situației financiare și o analiză despre consumul banilor, cum să stabilească obiectivele financiare, cum să contureze un buget personal lunar, care sunt pașii unui plan financiar de succes, cum să gestioneze creditele și investițiile și cum să revizuiască și să adapteze planul financiar. Pentru ca cei mici să înțeleagă conceptele și noțiunile financiare a fost creată Școala de Bani pe Roți, o experiență educațională interactivă. Copiii vor putea, prin joc și învățare, să înțeleagă de ce este important ca banii să fie folosiți cu responsabilitate. De asemenea, cursurile sunt gratuite și au loc offline sau online și se adresează elevilor cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani.

Robert Adrian ȘTEFAN

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!