26/01/2025

Explozia preţurilor scumpeşte şi lucrarea de la Staţia de Epurare care, de la 12 luni, s-a lungit la trei ani şi jumătate

Scumpirile înregistrate de preţurile materialelor de construcţii au impus actualizarea costurilor investiţiei la Staţia de Epurare, proiect început în mandatul lui Liviu Ţâroiu, al cărei final probabil că va fi anunţat în curând. Proiectul de modernizare a Liniei Apei, care îl continuă pe cel din timpul lui Călin Andrei, când s-a pus la punct Linia Nămolului, a fost susţinut financiar prin PNDL. Licitaţia a fost câştigată în urmă cu aproape patru ani la o valoare care nu mai corespunde costurilor actuale ale investiţiei, care trebuie reaşezată pe noile cheltuieli generate de explozia preţurilor la orice. Asta se va întâmpla prin votul Consiliului Local solicitat luni după amiază de către Executiv, care a convocat o şedinţă extraordinară. Este vorba despre o creştere a preţului contractului, faţă de anul 2019, cu 718.625,90 lei.

  • Preţul proiectului creşte de la 13,9 milioane lei la 14,6 milioane lei  

Contractul de finanţare încheiat de Ministerul Dezvoltării Regionale cu municipalitatea câmpulungeană, în primăvara anului 2018, prevedea alocarea unei finanţări de la bugetul central de 12.543.508 lei pentru realizarea obiectivului „Reabilitarea Staţiei de Epurare (Linia Apei) în municipiul Câmpulung, judeţul Argeş”. La sfârşitul anului 2021, alocarea de la minister a crescut la 13.413.043 lei, prin suplimentarea valorii finanţării, prin act adiţional, cu 869.535 lei. Lucrarea este executată de asocierea de firme Aquaproiect SA, Aqua Montaj SRL, Adiss SA şi Laurenţiu H SRL, câştigătoarea licitaţiei finalizate pe 2 octombrie 2018.

O jumătate de an mai târziu, fostul Consiliu Local a actualizat devizul general al investiţiei ca urmare a adjudecării lucrării de către cele patru firme asociate. Astfel, valoarea rezultată în urma procedurii de achiziţie era, la acel moment, 13.940.667,20 lei, din care construcţii + montaj, 3.237.681,91 lei, durata de execuţie fiind fixată la 12 luni.

N-au trecut de atunci „decât” trei ani şi jumătate, interval în care fireşte că au apărut schimbări în privinţa costurilor care trebuie adaptate realităţii de pe piaţa construcţiilor. Contractului din iunie 2019 i se aplică prevederile Ordonanţei nr.15 din 30 august 2021 care reglementează modul de ajustare a contractelor de achiziţie publică (…), „ajustare care se determină pentru valoarea aferentă cheltuielilor cu materialele pentru restul de executat la data intrării în vigoare a ordonanţei, până la finalizarea şi recepţionarea lucrărilor aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii, pe baza situaţiilor de lucrări însuşite de executant, diriginte de şantier şi autoritatea contractantă.”

În cazul contractului privitor la Staţia de Epurare, printr-o adresă din septembrie 2021, executantul a solicitat ajustarea preţului contractului ca urmare a aplicării acestei ordonanţe. Pentru ajustarea preţului contractului de proiectare şi execuţie, a fost utilizat indicele ponderii materialelor de construcţii prevăzut de ordonanţă pentru construcţii inginereşti şi lucrări de reparaţii capitale, respectiv de 33,89%.

Pe 14 aprilie 2022 a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.47 prin care preţul contractelor de achiziţii pentru proiecte finanţate integral sau parţial din fonduri publice sau din fonduri proprii ale autorităţii contractante, aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestui act normativ, va ţine seama de orice creşteri sau diminuări ale costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractelor. „Ajustarea stabilită conform OUG nr.47/14.04.2022 s-a realizat exclusiv pentru restul rămas de executat la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă până la finalizarea obiectivelor de investiţii şi efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, potrivit prevederilor legale în vigoare la data recepţiei.”, se precizează în materialul pregătit de Executiv pentru şedinţa de luni după amiază.

Executantul a cerut ajustarea valorii aferente restului de executat în luna mai a acestui an. Ordonanţa prevede că pentru programele naţionale de investiţii, aşa cum este PNDL, sumele suplimentare necesare pentru ajustarea preţului contractelor de achiziţie publică se suportă de la bugetul de stat, prin bugetele ordonatorilor principali de credite care derulează aceste programe.

Prin urmare, a fost nevoie de actualizarea devizului general din care au reieşit următoarele valori: 14.659.293,10 lei, din care construcţii + montaj, 4.690.754,60 lei, cu o durată de execuţie de 43 de luni. De la 12 luni! M.B.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!