-2.7 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Dan Şain a lămurit esenţa împrumutului: „Nu sunt bani din care se pot plăti salarii sau cumpăra maşini. Sunt bani care se vor lua numai pentru proiecte”

La conferinţa de presă a Partidului Oamenilor Liberi Câmpulung, desfăşurată astăzi, 18 octombrie 2022, la sediul Ceramus, consilierul local Dan Şain a explicat într-o manieră profesionistă, ca un economist de carieră, esenţa împrumutului pe care doreşte să-l contracteze Primăria. Misiunea lămuririi nevoii de a se apela la acest sprijin, într-o manieră facilă, pe înţelesul omului de rând, aparţinea Executivului Primăriei. Au făcut-o, însă, aleşii de la POL, care au organizat o întâlnire cu jurnaliştii, pentru a tempera vociferările din „târg”, întreţinute intenţionat de rivalii politici ai primăriţei. Dan Şain a clarificat pentru cei care au dorit să se lămurească de ce este nevoie să se contracteze o linie de finanţare, în condiţiile în care bugetul local nu poate susţine o agendă investiţională oricât de modestă. Darămite cofinanţări uriaşe la proiectele cu bani europeni accesate deja!     

  • Dobânda începe să curgă doar în momentul în care se vor trage bani din linia de finanţare pentru un proiect anume. În rest, nu se plăteşte dobândă

Dan Şain spunea că, împreună cu colegii de la USR, singurii dispuşi să se implice, a lucrat mult la partea de finanţare, dată fiind importanţa ei pentru Câmpulung. „Din punctul meu de vedere, faptul că se apelează la o finanţare este un lucru pozitiv. Acum, important este şi ce facem cu banii, căci, probabil, aici se va opri discuţia.”, a precizat consilierul POL, care a lămurit câteva aspecte legată de această mult discutată finanţare. Primul: „Nu este un împrumut purtător de dobândă din clipa acordării. Este o linie de finanţare, ceea ce înseamnă că vor purta dobândă doar sumele trase, nu şi celelalte, vor purta dobândă doar sumele care intră într-un proiect. Din lista de proiecte care va fi aprobată joi, 20 octombrie, numai acelea pot fi finanţate. Cât începe proiectul, se trage suma de bani şi atunci porneşte dobânda.”

Al doilea: „Comision de neutilizare, zero. Aceasta este condiţia împrumutului.” Al treilea: „Comision de rambursare anticipată. Ştiţi, ca şi la alte credite, contează enorm de mult, pentru că în momentul fluctuaţiei dobânzilor pe piaţă, foarte multă lume, şi persoane fizice, şi persoane juridice, şi U.A.T.-uri, apelează la refinanţări. Atunci, este foarte important ca acest comision de plată anticipată să nu existe, pentru că altfel scumpeşti creditul.”

A patra chestiune clarificată de Dan Şain este dobânda. „Dobânda este stabilită a fi maximum 2%, plus ROBOR. ROBOR este variabil, a crescut, într-adevăr, destul de mult în ultima perioadă. Au fost şi ani mulţi în care el a fost foarte mic. Şi noi n-am exploatat acest lucru spre binele oraşului, ca să dăm înainte, să facem proiecte. Nu sunt bani din care se pot plăti salarii, nu sunt bani din care se pot cumpăra maşini, nu sunt bani din care să se facă ce vrea primarul sau Consiliul Local, unul câte unul. Sunt bani care se vor lua numai pentru proiecte.”, a precizat Dan Şain.

  • Dan Şain: „La o cofinanţare de 14 milioane de lei, vor fi aduşi în Câmpulung 70 de milioane de lei”  

Împreună cu consilierii USR – pentru că ceilalţi de la PSD şi PNL n-au vrut să participe la discuţii -, aleşii POL au adus câteva amendamente listei de proiecte propusă de Executiv a fi susţinută din împrumut. „Din momentul în care s-a lansat dezbaterea publică despre o finanţare la nivelul Câmpulungului, s-au semnat foarte multe proiecte pe bani europeni. Sau suficient de multe. Ceea ce a făcut să se schimbe puţin lista de priorităţi. În lista de amendamente pe care o vom prezenta Consiliului Local, sunt cofinanţări în valoare de 14 milioane de lei pentru proiecte care ating aproape 70 de milioane de lei. Prioritate zero devin cele care au deja cofinanţare europeană. Ne interesează foarte mult să atragem bani europeni şi atunci este extrem de important pentru noi ca banii pe care i-am împrumutat să-i alocăm pentru proiecte cu finanţare europeană, pentru că aceştia se şi înmulţesc. Dovadă că la 14 milioane de lei vor fi aduşi în Câmpulung vreo 70 de milioane. Din punctul meu de vedere, acesta este cel mai important lucru. Să atragem fonduri europene. Câmpulung nu poate să dea înainte din propriul buget. N-are cum. S-a tot încercat, s-a văzut, nu s-a reuşit. Nici firmele nu dau înainte dacă nu au capital şi nu apelează la un capital, nu progresează nimeni.”, a mai afirmat Dan Şain.

  • De ce a avut Primăria nevoie de un consultant? „Dacă te duci la o bancă să-ţi facă o documentaţie, o va face în interesul băncii, pentru că acela este angajatul băncii”

Mesajul acestuia a făcut referire şi la consultantul care a costat nişte bani frumoşi, pentru a învăţa administraţia în ce condiţii să contracteze împrumutul. „Nu vrem să fim la mâna băncilor. Şi sunt de acord cu asta. Dacă te duci la o bancă să-ţi facă o documentaţie, o va face în interesul băncii, pentru că acela este angajatul băncii. Şi este normal să urmărească interesul companiei la care lucrează. Cât îţi ia un consultant… suma este de 0,2% din împrumut. Cât ai putea să plăteşti dobândă în plus dacă o documentaţie este făcută în favoarea băncii? Vă spun eu. Peste 0,5%. Poate că şi mie suma mi se pare puţin cam mare, dat nu cunosc piaţa aceasta a consultanţilor. Înţeleg că a fost, totuşi, o achiziţie prin licitaţie publică, deci ar fi putut veni şi mai ieftin. Dar nu pot să intru în amănunte, pentru că nu ştiu care sunt preţurile practicate în acest domeniu. În schimb, faptul că reuşeşti să faci o documentaţie tu în interesul tău şi nu al băncii este favorabil.”, a conchis consilierul POL.

Magda BĂNCESCU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!