Între 20 şi 23 octombrie 2022 are loc Târgul Meşteşugarilor şi Producătorilor, amplasamentul ales fiind platoul din faţa Primăriei. Organizatorul acţiunii este Florentina Mihai. Cei care vor trece pe la târg vor găsi la comercianţi produse tradiţionale, carne, brânzeturi, must, miere, artizanat, kurtos kalacs. Nu este prima dată când are loc un astfel de târg în luna octombrie, numai că, în timpul lui Liviu Ţâroiu, purta denumirea de „Toamna Musceleană” şi se ţinea când lângă Primărie, când pe Bulevardul „Pardon”. Pe 22 şi 23 octombrie, de la ora 16.00, îl veţi vedea în recital pe Ioan Alungulesei.