Când în 1965 am intrat în primul an de gimnaziu la Şcoala Medie Nr. 2 din Câmpulung cu program special de educaţie fizică, instituţia fusese inaugurată doar cu un an în urmă. Situată vizavi de parcul „Kretzulescu”, nu doar totul era foarte nou, luminos, modern, funcţional, dar parcă şi profesorii aveau un aer proaspăt. Eram foarte mândru că urmez o şcoală cu profil sportiv. Vom face în fiecare zi câte o oră de educaţie fizică şi ne vom antrena pentru jocuri sportive şi probele de atletism, mă gândeam. Nu va mai fi nimeni ca noi în tot oraşul. Vom fi, negreşit, campioni!
Iată-l şi pe primul nostru director, profesorul de limba română Ion Niţescu! A ţinut un discurs frumos în curte, pe 15 septembrie, la deschiderea anului școlar. Are o vorbă blajină şi o figură bonomă. Din câte am văzut, este mai tot timpul ocupat cu diverse lucruri, de aceea stă mult în cabinetul dânsului de la parter. Pentru noi, elevii gimnazişti de la etajul al doilea, asta este foarte bine. Nu-l vedem decât rar de tot. În pauze trece câteodată pe coridor şi prin clase. Bagă doar capul pe uşă. Face un scurt control. Noi înţepenim imediat ce îl vedem. Uneori nu suntem destul de vigilenţi şi nu observăm că directorul a ajuns chiar la uşa clasei. Dacă ne surprinde cumva jucând pe catedră cu monede de un leu fotbal de masă ori ping-pong, se face dintr-o dată foc şi pară. N-am înţeles niciodată de ce! Ştim deja ce ne va spune, cum a mai făcut-o şi altădată când ne-a surprins jucându-ne: „Catedra este un loc sfânt! Acolo stă profesorul şi pe ea e aşezat catalogul. Iar noi o pângărim în fiecare pauză”.
Când ne prinde domnul director Ion Niţescu în jurul catedrei, mingile de tenis şi monedele de un leu sau, mai grav, cele ieşite din uz cu chipul regelui Mihai, se confiscă automat. Ce înseamnă „automat”? Înseamnă că nu ai voie nici măcar să întrebi „De ce mi-au fost confiscate?” În privinţa paletelor de tenis de masă, procedeul este simplu: printr-o mişcare scurtă din poignée, domnul director izbeşte paleta de marginea catedrei şi o face imediat ţăndări. Asta cu paletele româneşti, mai firave. Dar ce te faci cu paletele chinezeşti, cele mai bune care existau în România pe atunci, pentru că oricât erau izbite de marginea catedrei refuzau să se dezintegreze. Pe acestea domnul director, devenit dintr-o dată nervos că nu le poate veni de hac în faţa noastră, le lua cu sine şi rămânea să se gândească la soluţie.
În rest rămânea un bonom, dar în ciuda bonomiei sale, de dânsul ne temem cel mai mult. De ce? Pentru că pur şi simplu era directorul. Iar în mintea noastră de elevi cuvântul „director” era scris întotdeauna cu majuscule. Prin colţuri se vorbea că ar avea şi o palmă grea. Uneori, dacă vreunul dintre noi încălcam regulamentul şcolar, profesorul de la clasă îţi spunea: „Am să te duc la director!”
Cât am fost elev la Şcoala Medie Nr. 2 din Câmpulung n-am fost dus niciodată la director, în cabinetul dânsului de la parter, dar ştiu de la alţi colegi care au păţit-o că nu era de glumă.
Notă:
Profesorul Ion Niţescu a fost director al şcolii până la 15 septembrie 1969, când localul Şcolii Medii Nr. 2 din str. Râului a fost preluat de Şcoala Generală nr. 3. În 1969 s-a inaugurat noul local din str. Negru-Vodă nr. 185, care de la 1 septembrie 1970 a devenit Liceul de Atletism Câmpulung.