Incident tragic, astăzi după-amiază, în comuna Vlădeşti! Un bărbat în vârstă de 35 de ani şi-a găsit sfârşitul într-o fântână în timp ce efectua lucrări de curăţare a acesteia. Pompierii militari au reuşit scoatere victimei din puţ, fără semne vitale. Ulterior s-a încercat resuscitarea bărbatului, însă, cadrele medicale sosite la faţa locului nu au mai putut face nimic, declarând decesul.
Tânărul coborâse în fântână, la o adâncime de aproximativ 10 metri, împreună cu un alt bărbat, în vârstă de 61 de ani, iar la un moment dat se pare că li s-a făcut rău şi au dat alarma la 112. Pompierii au reuşit să-i aducă pe cei doi la suprafaţă însă tânărul de 35 de ani nu a mai putut fi salvat. Poliţia investighează acum cazul pentru a stabili cauzele decesului. „În ziua de 13 septembrie a.c., în jurul orei 14.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că doi bărbați din Vlădești ar fi rămas blocați, posibil inconștienți, într-o fântână din localitatea Vlădești. La fața locului au fost direcționați polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări, s-a stabilit că, cei doi bărbați executau lucrări de igienizare a unei fântâni, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, și, după ce bărbatului de 36 de ani, care a pătruns în fântână, la o adâncime de aproximativ 10 m, i s-a făcut rău, cel de-al doilea bărbat, de 61 de ani, ar fi încercat să îl extragă, context în care a rămas și el blocat în interior, cu stare de rău. În urma intervenției echipajelor specializate, primul a fost extras bărbatul de 61 de ani, care a fost transportat la spital, conștient. Cel de-al doilea bărbat, a fost adus la suprafață ulterior și, din păcate, a fost declarat decedat. La fața locului s-a deplasat și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, care efectuează cercetările. În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, conform art. 196 și 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.”, se arată într-un comunicat al IPJ Argeş. Alex Barbu