Pentru şedinţa extraordinară de joi după amiază, o reluare a precedentei din 12 august, la care rectificarea de buget a picat la vot, a fost pregătit proiectul de hotărâre privind extinderea iluminatului public în zonele lipsite de această utilitate. Elena Lasconi a vorbit despre această investiţie nouă, „cuplată” cu un supliment al actualului proiect cu acelaşi obiect, finanţat din fonduri europene. Investiţia programată din mandatul lui Liviu Ţâroiu, care a semnat contractul de finanţare cu trei zile înainte de alegerile locale din 2020, n-a luat în calcul şi stâlpii de iluminat lipsiţi de lămpi, prin urmare proiectul a trebuit completat cu 340 de becuri neprevăzute în documentaţia iniţială. Pe 18 august 2022, Executivul a solicitat aprobarea Consiliului Local pentru a putea depune cererea de finanţare pentru proiectul „Reabilitare şi extindere a reţelei de iluminat în municipiul Câmpulung”. Fondurile nerambursabile sunt acordate de Administraţia Fondului de Mediu într-un cuantum maxim de 5 milioane de lei. Pentru cei care contestă iniţiativele municipalităţii acuzate că aruncă cu banii cetăţenilor în stânga şi-n dreapta, facem precizarea că bugetul local are o contribuţie la realizarea acestui proiect de 380 lei!
- Programul Administraţiei Fondului de Mediu acoperă în totalitate costurile investiţiei
Ghidul final al Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public a fost publicat pe 22 iulie 2022. Primăria Câmpulung s-a pregătit pentru a nu rata această oportunitate de finanţare care, în esenţă, urmăreşte îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cum? Prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED, care să determine o eficienţă energetică ridicată şi o poluare luminoasă minimă.
Programul Administraţiei Fondului de Mediu vizează modernizarea sistemelor publice prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu becuri LED. În afară de aceasta, urmăreşte completarea sistemului de iluminat cu lămpi LED în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate, respectiv nefuncţionale). Tot prin acest program al A.F.M. se poate extinde sistemul de iluminat şi se pot achiziţiona şi instala sisteme de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.
Avantajul acestei oportunităţi de finanţare despre care relatăm este că, în cadrul apelului din 2022, finanţarea se acordă în procent maxim de 100% din cheltuielile eligibile. Evident, în limita sumelor care pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. Câmpulung, municipiu de rangul II, poate accesa o finanţare de maximum 5 milioane de lei.
- Din proiectul făcut în timpul lui Ţâroiu lipseau 340 de lămpi!
La Câmpulung se pregăteşte execuţia investiţiei de modernizare a iluminatului public – proiectul de un milion de euro, finanţat din fonduri europene -, prin care se introduce sistemul de telegestiune inteligentă şi se înlocuiesc lămpile depăşite cu becuri LED. „În timpul etapei de proiectare aferentă proiectului s-a constatat că finanţarea nu este suficientă pentru schimbarea tuturor lămpilor existente pe traseul vizat, fiind necesar un număr suplimentar de 340 de lămpi pentru a putea înlocui şi completa (acolo unde stâlpii nu au lămpi) lămpile din zona aferentă infrastructurii proiectului.”, explică documentaţia pregătită pentru şedinţa extraordinară de ce se regăseşte acest supliment în noul proiect pregătit pentru înaintare forului finanţator.
- Străzile planificate pentru extinderea reţelei de iluminat public
Altă carenţă a proiectului făcut în mandatul trecut este că s-a axat exclusiv pe reabilitare, nu şi pe extindere. Drept urmare, în cadrul acestui apel lansat prin A.F.M., municipalitatea şi-a propus să atragă fonduri şi pentru extinderea reţelei de iluminat pe o lungime de 7.762 metri, astfel:
- Chilii: 2.000 metri (7 metri lăţime, drum de pământ);
- Livadiei: 1.100 metri (7 metri lăţime, drum de pământ);
- Valea Româneştilor: 810 metri (7 metri lăţime, drum puţin circulat din cauza stării acestuia – cunoscut şi ca Nedeleşti. Ulterior reabilitării, ar deveni o arteră intens circulată, care va ajuta la descongestionarea traficului pe alte artere şi va lega Câmpulung de Valea Mare fără a necesita ocolire);
- Colonel Alexandrescu: 805 metri (9 metri lăţime, drum intens circulat);
- Doctor Nicolae Fălcoianu: 400 metri (7 metri lăţime, drum intens circulat);
- Strada Bucegi: 400 metri (6 metri lăţime, zonă de case);
- Calea Târgoviştei: 353 metri (7 metri lăţime, drum judeţean intens circulat);
- Strada Umbrei: 337 metri (4 metri lăţime, alee îngustă în centrul istoric, pietonală, iluminat ambiental);
- 24 Ianuarie: 300 metri (6 metri lăţime, drum foarte puţin circulat, zonă de aruncare a gunoaielor);
- Măgurii: 247 metri (7 metri lăţime, limita municipiului, drum circulat);
- C.A. Rosetti: 240 metri (5 metri lăţime, cartier de case, drum de circulaţie cu viteză mică);
- Parcul Mirea: 226 metri (5 metri lăţime, zona vizată este un drum strict pietonal, o cărare prin pădure);
- Petre Ţuţea: 137 metri (7 metri lăţime, zona centrală, parte din drum este în zona unor depozite);
- Privighetorii: 259 metri (7 metri lăţime, zonă de case în cartierul Grui);
- Locotenent Cepleanu: 148 metri (5 metri lăţime, drum îngust, de case, în centrul oraşului, lipsit de iluminat public);
În total, 7,762 metri.
Cele două proiecte ale Câmpulungului, cel cu fonduri europene, câştigat de doi ani, aflat în etapa de verificare a proiectului tehnic, şi cel pregătit pentru depunere la Administraţia Fondului de Mediu, nu se suprapun.
Consiliul Local trebuia să adopte de urgenţă hotărârea având ca temă extinderea reţelei de iluminat public, deoarece, a doua zi, adică pe 19 august 2022, la ora 10.00, începea perioada de depunere a proiectelor în cadrul programului A.F.M. „Apelul se menţine până la consumarea / depunerea de proiecte în procent de 150% din fondul alocat. Din experienţa anilor trecuţi, cererile de finanţare se depun de către autorităţi într-un timp relativ scurt de la lansarea programului.”, astfel a justificat documentaţia de şedinţă urgenţa votului solicitat aleşilor.
- Primăria este obligată să schimbe toate lămpile vechi, pentru că nu-şi permite factura la iluminat
Din 22 iulie, de când s-a lansat ghidul final al acestui program, s-a lucrat documentaţia necesară depunerii cererii de finanţare. În afara timpului presant şi scurt avut la dispoziţie de la publicarea ghidului, au existat şi alte impedimente. O dată, întârzierea echipei de proiectare a proiectului de iluminat aflat în implementare, cel cu fonduri europene, fiind necesar să se compare traseele celor două proiecte, pentru a exista certitudinea că nu apar suprapuneri între ele.
„Un alt aspect negativ al nedepunerii urgente a acestei cereri de finanţare îl reprezintă faptul ca cetăţenii care locuiesc în zonele în care nu există iluminat public, pe o lungime de aproximativ 8 kilometri, să nu beneficieze de acest serviciu de utilitate publică, fiind astfel încălcate prevederile articolului 6 din Legea nr.230/2006 – Legea serviciului de iluminat public, cu modificările şi completările ulterioare.
Al doilea risc identificat este acela ca sistemul de iluminat public de pe cele peste 20 de străzi din municipiul Câmpulung, pe care deja există reţea, dar lămpile sunt montate din doi în doi stâlpi sau lămpile sunt depăşite din punct de vedete tehnic, având un consum extrem de ridicat (340 de lămpi), să rămână la un nivel scăzut de eficienţă. Fapt care conduce la crearea unui climat nefavorabil cetăţenilor care locuiesc sau care deţin proprietăţi pe aceste străzi. Menţinerea actualelor lămpi implică costuri mari pentru autoritatea locală, în contextul creşterii alarmante a preţului la energie electrică.”, sunt alte argumente ale depunerii cererii de finanţare pentru un proiect care nu costă nimic pentru bugetul local.
Potrivit devizului general al investiţiei, totalul acesteia a fost estimat la 5.000.380 lei, din care construcţiile şi montajul presupun un cost de 4.641.000 lei. M.B.