6.7 C
Campulung Muscel
23/01/2025

Condamnat în Spania pentru proxenetism

La începutul săptămânii, pe 15 august, poliţiştii de la Mioveni au depistat un bărbat de 38 de ani, din Davideşti, iar în urma verificării bazelor de date ale Poliţiei, s-a stabilit că pe numele acestuia figura un Ordin European de Detenţie, emis de autorităţile din Spania, ca urmare a săvârşirii de infracţiuni pe teritoriul statului în cauză.

Adrian Alin Mihail, la propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, a fost arestat provizoriu în vederea parcurgerii procedurii de extrădare. În prezent, se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş pentru o perioadă de 15 zile, din 16 august până pe 30 august 2022, inclusiv. Curtea de Apel Piteşti a stabilit următorul termen pe 29 august, pentru prezentarea, de către procuror, a mandatului european de arestare, însoţit de traducerea în limba română. Bărbatul a avut termen 24 de are să conteste arestarea provizorie, dar n-a făcut-o.

Individul din Davideşti este condamnat în Spania la şase ani şi şase luni de închisoare pentru proxenetism, după ce a dus la Madrid o tânără pe care a obligat-o să practice prostituţia în favoarea lui. E.M

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!