12.5 C
Campulung Muscel
14/05/2025

Ştefăneşti, 570 de ani de la prima atestare documentară!

Cu ocazia evenimentului prilejuit de „Ziua Oraşului Ştefăneşti”, la aniversarea a 570 de ani de la prima atestare documentară a localităţii, la Stefăneşti a fost joc şi voie bună. Acest eveniment a debutat cu un moment special dedicat unui număr de 17 familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Primăria Oraşului Ştefăneşti a rămas consecventă şi ideii de recunoaştere a meritelor şi performanţelor obţinute de elevii şi tinerii din oraş, prin premierea acestora în această zi de sărbătoare. Pe parcursul evenimentului comunitatea s-a bucurat de multe momente deosebite şi o serie de surprize ca: tombolă cu premii, terase în aer liber, parc de distracţii pentru copii, surprize pentru copii, dar şi un program muzical oferit de copiii talentaţi din Ştefăneşti şi recitaluri susţinute de o serie de artişti consacraţi.

„La invitaţia primarului Nicolae Velcea, am participat ieri cu mare bucurie la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 570 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Ştefăneşti. Am mers la Ştefăneşti într-o echipă puternică din care au făcut parte preşedintele executiv al PSD Argeş, Cristian Gentea – primar al municipiului Piteşti -, senatorul Cristina Stocheci, deputaţii Nicolae Pavelescu, Nicolae Georgescu, Remus Mihalcea şi Aurel Bălăşoiu, primarii Ion Georgescu de la Mioveni, Gheorghiţă Boţârcă de la Topoloveni, Nicolae Dascălu de la Mărăcineni, vicepreşedintele CJ Argeş, Adrian Bughiu, consilieri judeţeni şi locali.

Am asistat la premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, văzând în acelaşi timp bucuria copiilor şi nepoţilor lor. I-am felicitat pe tinerii premiaţi pentru rezultatele bune obţinute la învăţătură şi pe plan sportiv. În leagănul Brătienilor şi Goleştilor se simte respectul pentru trecut, preocuparea pentru prezent şi încrederea în viitor!

Ştefăneştiul este pe mâini bune! Felicitări primarului Nicolae Velcea şi echipei sale! La mulţi ani, Ştefăneşti!”, este mesajul de felicitare al deputatei Simona Bucura Oprescu.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!