În urma votului celor 216 membri ai organizaţiei prezenţi la Conferinţa de Alegeri a PSD Costeşti de ieri seară, primarul Ion Baicea a fost ales în funcţia de preşedinte al PSD Costeşti.
Din echipa de conducere mai fac parte cinci vicepreşedinţi: viceprimarul Daniel Stancu şi consilierii locali Adrian Zăbavă, Gheorghe Cîrstea, Daniel Mincă şi Vasile Badea, consilierul judeţean Narcisa Nicolescu în funcţia de secretar executiv şi încă 11 membri ai Biroului Politic.
„Am participat la eveniment alături de preşedintele PSD Argeş şi al Consiliului Judeţean Argeş, Ion Mînzînă, senatorul Cristina Stocheci, vicepreşedintele CJ Argeş, Marius Nicolaescu, primarul Ion Dumitru de la Albota, preşedinte al Asociaţiei Comunelor din România, Filiala Argeş, şi aleşi locali. Felicitări domnului primar Ion Baicea şi echipei sale! Mult succes în activitate!”, a transmis deputatul PSD de Argeş, Simona Bucura Oprescu.