27.1 C
Campulung Muscel
24/07/2024

Aproape în fiecare noapte, un urs omoară porcii lereştenilor

Un urs terorizează partea de nord a comunei Lereşti, atacând şi de două, trei ori pe noapte, preferând porcii sătenilor, crescuţi cu trudă şi cheltuială. Se pare că e jivina care face naveta între Lereşti şi Bughea de Sus, edilii celor două localităţi fiind depăşiţi de numărul mare de intervenţii la care trebuie să participe, potrivit legii. Cum jivina nu poate fi eliminată uşor, primarul de la Lereşti vrea să se ducă, cu ceilalţi primari din Muscel care se confruntă cu atacurile urşilor, peste ministrul Mediului, Tanczos Barna, pentru a cere vânarea lor prin orice metodă.

Porci de aproape 250 de kilograme, omorâţi de urs

Săptămâna trecută, numai în noaptea de joi, 21 iulie, spre vineri, 22 iulie, ursul a omorât doi porci, fiecare peste 200 de kilograme. Jivina a intrat în două curţi, în zona „Capu Satului”, înainte de intrarea în satul Pojorâta, proprietăţile fiind la distanţă mică una de cealaltă. Animalele domestice au fost mursecate aşa de rău că a doua zi au murit. Prima dată, sălbăticiunea a intrat în coteţul lui Nicolae Muşetescu, iar după o jumătate de oră a ajuns câteva case mai sus, la Liliana Stancu.

„Joi noaptea (nr. 21 iulie), m-au sunat jandarmii, două atacuri. Unul la familia lui Nicolae Muşetescu, la ora 1.30, iar celălalt la 2.10, la Luminiţa Stancu. A fost acelaşi urs, care a omorât doi porci, unul de vreo 220 kg, celălalt de vreo 250 kg. I-a mursecat, le-a făcut răni incompatibile cu viaţa, a doua zi au murit. Au venit de la AJVPS Argeş – Păpuşa Leaota, de la Carpathia, cu puştile, am stat până la 6 dimineaţa, că el tot dădea târcoale, a mai încercat şi prin alte părţi, ne-am dat seama după lătratul câinilor. N-au putut să tragă în intravilan, sunt case, trebuie să ai o poziţie să tragi spre pădure, deal, nu puţi să ai arma îndreptată spre case. Nu şti, nimereşti, nu minereşti, se duce glonţul de se întâmplă alte minuni. Am vorbit şi cu cei de la Carpathia să facem toate demersurile să încercăm, chiar dacă durează două, trei luni, să nu stăm, dacă e, săptămâna asta mă duc la ministrul Mediului.  Vreau să mă organizez cu toţi primarii din zonă, să mergem la ministru că ne-a disperat, nu mai avem noapte, nu mai avem odihnă, nu mai avem nimic. E legea asta… ce treabă are primarul, să fie el comandantul intervenţie, să decidă dacă să-l împuşte sau nu!? Asta e treabă de vânător!”, ne-a declarat primarul de la Lereşti, Marian Toader.

La Lereşti, ursul a omorât opt porci într-o lună

Acum două săptămâni, la Lereşti au fost şi trei atacuri ale ursului numai într-o singură noapte. Într-o lună, sălbăticiunea care ajunge şi la Bughea de Sus unde caută toţi porci, a omorât la Lereşti opt porci. Proprietarii se chinuie să-i crească, că sunt cereale scumpe, dar e vorba şi de pericol pe care ursul îl reprezintă pentru localnici.

„Doamna Luminţa Stancu a avut noroc cu un bec cu senzor, s-a aprins, s-a speriat ursul şi a fugit. Dacă nu se aprindea becul dădea nas în nas cu el. Mergem la ministru, facem un demers, nu e nici dumnealui vinovat…, dar să încerce să modifice legea. Nu că fugim noi de răspundere, dar nu e normal. Acum două săptămâni, în şase zile nu cred că am dormit mai mult de trei, patru ore pe noapte. Joi dimineaţă (nr. 21 iulie) am stat de la 1.30 până la 6 dimineaţa. Am venit acasă, am făcut un duş, m-am schimbat şi am plecat la muncă unde trebuie să fiu ca nou, cu capul limpede, am tot felul de probleme, de decizii de luat. Pentru ursul acesta facem toate demersurile, am dosarul cu toate intervenţiile pe care le-am avut, cu pagubele create, dacă nu reuşim să-l împuşte prin intervenţie, măcar să obţinem ordin de ministru să-l împuşte ca trofeu de vânătoare. Dar, şi aici e cu dus şi întors că, se constituie comisia de vânătoare, se face pândă şi poate pica altul, împuşcă pe altul.”, a mai continuat edilul.

Ursul care omoară porcii prin satele din nordul Lereştiului nu e singurul care face prăpăd prin gospodăriile sătenilor. În Voineşti vine unul mai vegan, care mănâncă doar fructe şi legume. Isabela Filip

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!