Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” organizează în perioada 24-25 august 2022, Festivalul Naţional Concurs de Muzică Populară „Sus la munte, la Muscel”, ediţia a IX-a.
Pentru cei care doresc să participe, a fost stabilit un regulament al Festivalului.
I.Structura Festivalului
Organizatori
Primăria Municipiului Câmpulung şi Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, organizează în perioada 24 – 25 august 2022, Festivalul Naţional Concurs de Muzică Populară „Sus la munte, la Muscel”, ediţia a IX-a, deschis soliştilor vocali amatori din România, republica Moldova şi din cadrul comunităţilor româneşti de dincolo de graniţe, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani.
II.Scopul Festivalului
Festivalul îşi propune să descopere, să încurajeze şi să promoveze tinere talente din domeniul interpretării vocale ale cântecului popular autentic românesc, să identifice copiii şi tinerii care doresc să păstreze şi să promoveze valorile culturii tradiţionale româneşti pe plan naţional şi internaţional, de asemenea, festivalul îşi propune revitalizarea şi promovarea tradiţiilor din mai multe zone etnografice ale României prin prezentarea costumului popular românesc specific.
În acest scop, festivalul are ca parteneri media posturi naţionale şi locale de televiziune şi radio precum şi presa scrisă.
III.Condiţii de participare
La festival pot participa copii şi tineri cu vârsta cuprinsă între 15 şi 25 de ani, din România, republica Moldova şi comunităţile româneşti de dincolo de graniţe.
Laureaţii cu Marele Premiu obţinut la ediţiile anterioare ale Festivalului nu pot participa în concurs.
IV.Înscrierea la concurs
Înscrierea la concurs se face pe baza fişei de înscriere, care poate fi descărcată de pe site-ul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”: www.casadecultura-muscel.ro
Fiecare concurent va trimite pe adresa de email: contact@casadecultura-muscel.ro două cântece, unul fără acompaniament: doină, cântec doinit sau baladă şi unul cu acompaniament din zona etnofolclorică pe care o reprezintă, până la data de 31 iulie 2022.
V.Preselecţia
Preselecţia va avea loc în perioada 3 – 5 august 2022, pe baza materialelor audio – video trimise de concurenţi, iar rezultatele preselecţiei vor fi publicate pe site-ul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, www.casadecultura-muscel.ro până cel târziu în data de 7 august 2022. Este obligatoriu pentru concurenţii admişi în concurs să trimită până la data de 10 august 2022 partitura piesei cu acompaniament pe care o prezintă în concurs, în vederea repetiţiilor ce se vor executa cu orchestra.
VI.Desfăşurarea Festivalului – Concurs
Miercuri, 24 august
- ora 10.00: şedinţa tehnică şi tragerea la sorţi pentru intrarea în concurs;
- ora 11.00: repetiţie cu orchestra;
- ora 18.00: concurs, recital interpreţi consacraţi.
Joi, 25 august
- ora 18.00: festivitatea de premiere, gala laureaţilor, recitaluri interpreţi consacraţi.
Concurenţii vor respecta ordinea intrării în concurs stabilită prin tragere la sorţi, iar prezenţa la repetiţiile cu orchestra, în vederea participării la concurs, este obligatorie. Orice abatere de la aceste program duce la descalificarea automată a concurentului.
VII.Juriul Festivalului
Juriul este format din specialişti şi personalităţi ale domeniului muzical – folcloric românesc (muzicieni, folclorişti, dirijori, interpreţi celebri).
Criterii de jurizare:
- calitatea vocii şi a interpretării;
- autenticitatea şi valoarea artistică a cântecelor;
- ţinuta scenică;
- autenticitatea şi frumuseţea costumului popular purtat de interpret;
- prezentarea costumului popular.
Este obligatoriu (va fi unul din criteriile de apreciere şi notare a concurenţilor), ca portul popular să corespundă zonei de provenienţă a repertoriului său. Deciziile finale ale juriului sunt definitive şi de necontestat.
VIII.Premiile Festivalului, în valoare totală de 45.000 lei, se vor acorda astfel:
- Trofeul „Gavriil Prunoiu”, în valoare de 12.500 lei;
- Premiul de Excelenţă „Marioara Murărescu”, în valoare de 10.000 lei;
- Premiul I, în valoare de 7.500 lei;
- Premiul II, în valoare de 5.000 lei;
- Premiul III, în valoare de 4.000 lei;
- Trei menţiuni, în valoare de 2.000 lei fiecare.
Fiecare concurent va primi diplomă de participare şi o medalie cu însemnele festivalului.
Câştigătorii vor avea obligaţia de a participa la ediţia următoare, în calitate de invitaţi ai organizatorilor. Juriul îşi rezervă dreptul de a redistribui sau de a nu acorda unele premii.
IX.Menţiuni
Cazarea şi masa sunt suportate de către organizatori pentru concurenţi şi pentru un însoţitor, în cazul concurenţilor minori. Cheltuielile de transport vor fi suportate de către participanţi.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la directorul Festivalului, Liviu Iana, la telefoanele: 0762.646.949, 0745.022.521 sau email: liviuiana@yahoo.com