8.8 C
Campulung Muscel
12/05/2025

Procedurile privind achiziţiile publice se simplifică!

Camera Deputaţilor a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea legislaţiei privind achiziţiile publice. Actul normativ a fost trimis spre promulgare preşedintelui ţării.

Principala motivaţie a noii Legi este aceea că pentru absorbţia rapidă a fondurilor alocate ţării noastre prin PNRR şi prin cadrul financiar bugetar multianual 2021-2027 este nevoie de achiziţii simplificate.

Astfel, pragurile pentru achiziţiile publice directe pentru lucrări şi pentru bunuri şi servicii vor fi dublate.

„Noile praguri până la care autorităţile publice locale, judeţene sau centrale, precum şi instituţiile publice vor putea să efectueze achiziţii directe fără organizarea unei proceduri de licitaţie sunt următoarele:

  • achiziţia directă de bunuri şi servicii se poate face dacă valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 270.120 de lei (faţă de 135.060 lei în actuala lege);
  • achiziţia directă de lucrări se poate face dacă valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică de 900.400 de lei (faţă de 450.200 lei în actuala lege).

Actul normativ mai prevede că autorităţile contractante sunt obligate să „consulte” minimum trei operatori pentru achiziţiile directe de peste 130.000 de lei la bunuri şi 500.000 de lei la lucrări. Dacă în urma consultării autoritatea respectivă primeşte doar o ofertă valabilă, achiziţia poate fi realizată.”, a detaliat deputatul Simona Bucura Oprescu.

Detalii puteţi afla accesând următorul link: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2022/cd342_22.pdf

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!