Ieri, în centrul Câmpulungului au răsunat bătăile ceasului din turla Bisericii „Sfântul Nicolae” din capătul Bulevardului „Pardon”. Sunetele, cu a căror frecvenţă câmpulungenii nu erau obişnuiţi, i-au pus pe gânduri pe trecători, temători de ce-i mai rău. Care era cauza dangătului repetat, auzit la răstimpuri, fără să fie depus vreun răposat la capelă, ca să zici că anunţa producerea unui eveniment nefericit? Ceasornicarul adus de la Cluj de omul de afaceri Ion Cotescu, managerul firmei care execută lucrarea de renovare a bisericii, a făcut probe toată ziua, ca să se asigure că ceasul funcţionează. Dispozitivul, o minunăţie executată cu fix 130 de ani în urmă, a prins glas după 50 de ani de tăcere. Motivul nefuncţionării splendidei maşinării montate în cel mai înalt punct al edificiului de cult l-a constituit, printre altele, lipsa unei piese, rezolvată de Sandu Ceasornicaru’, aşa cum ni s-a recomandat interlocutorul nostru, pentru că aşa îl cunosc cei cărora le-a pus la punct mecanisme complicate, aduse la viaţă datorită priceperii sale.
- O bătaie la un sfert de oră, două bătăi la o jumătate de oră, trei la fără un sfert şi patru la fix
Ca să ajungi în turla bisericii, străbaţi o scară îngustă şi abruptă, care dă ameţeli serioase celor care au probleme cu înălţimea. Şi nu numai cu înălţimea, ci şi cu îngustimea spiralei pe care o urci şi cobori fără să ai la îndemnă sprijinul unei balustrade. Constructorul a recondiţionat scările, punându-le în valoare frumuseţea lemnului, care trebuie văzut, pentru a le aprecia designul. Starea le-a fost alterată de trecerea timpului, dar acum arată bine. Când ajungi în turlă, emoţionat şi uluit, fireşte, că te afli într-un asemenea loc în care publicul nu are acces, privirea ţi se umple de maşinăria care, practic, constituie ceasul, beneficiar a patru cadrane pe fiecare dintre laturile turlei.
Ieri după amiază, specialistul îl supunea mai multor teste, de aceea aţi auzit atât de des sunetul sobru din turla locaşului de cult, confundat cu bătaia clopotului. La asta se gândeau trecătorii familiarizaţi cu anunţul unei sărbători ori al unui deces, nicidecum că este indicată ora exactă. „Nu-i chiar gata. Este înspre a fi gata.”, ne-a prezentat, cu modestie, munca la capătul unei luni de strădanii Sandu Ceasornicaru’, căruia îi respectăm dorinţa de a-l prezenta cititorilor astfel. „Faceţi-i o probă! Hai să auzim cum bate!”, l-a îndemnat constructorul Ion Cotescu pe meşter, spre încântarea noastră că ceasul a fost pus la treabă pentru noi. Şi am auzit cum bate la un sfert de oră, la o jumătate de oră, la fără un sfert şi la fix.
Numărul de bătăi, trebuie să ştiţi până vă obişnuiţi, este diferit în funcţie de intervalele de timp anunţate: o singură bătaie la un sfert de oră, două bătăi la o jumătate de oră, trei la fără un sfert şi patru la fix. Plus clopotul mare care bate de atâtea ori cât e ora. La miezul nopţii, vor fi 16 bătăi, ceas plus clopot. La fix, sunetul se schimbă, având o altă rezonanţă, ca să ştie omul că este altă oră.
Probele făcute în prezenţa noastră au generat şi glume între cei adunaţi în turlă. „Se uită lumea … cine a mai murit.”, din cauza bătăii ceasului care, pentru început, se confundă cu cea a clopotului, neştiindu-se că se pregăteşte punerea în funcţiune a orologiului. Oricum, după cum am aflat din povestirea ceasornicarului, sunetul produs de anunţarea sfertului de oră se va ascuţi puţin, după ce ciocanul se alezează, conform explicaţiei acestuia. „Sfertul trebuie să fie mai finuţ.”, spunea acesta.
- După limbile originale, meşterul a confecţionat încă trei perechi, ca să fie funcţionale toate cele patru cadrane
Pe o latură a ceasului apar datele de fabricaţie ale maşinăriei: „J.F. Weule Bockenem 1892”, timbrul său de calitate. Şi la fel de interesante, poate mai interesante, sunt amănuntele descoperite de specialist pe cealaltă latură. „Cel mai important lucru este pe această parte. L-am descoperit-o la restaurare.”, spunea ceasornicarul care ne-a arătat o emblemă care dezvăluie cui se datorează existenţa ceasului de la „Sfântul Nicolae”: „Prin Stăruinţa Dlui G.Davidescu, Epitrop.”
Când i-a ajuns pe mână, „trupul” ceasului nu se vedea de mizerie. Dacă încremenise de 50 de ani! După reparaţia care l-a însufleţit, ceasul trebuie întors zilnic. „A trebuit să reinventăm tot acest ceas, spunea Sandu Ceasornicaru’. A fost un pic mai greu decât în mod normal. Greutăţile merg în jos. Aici s-a podit, s-a reamenajat, s-a refăcut… greutăţile n-au mai avut unde să meargă. Atunci, ca să duc contragreutatea, ca să tragă ceasul şi să funcţioneze, a trebuit să pun un scripete acolo, un scripete sus, un scripete dincolo şi să vin cu contragreutatea aici, ca să aibă loc de jos până sus să funcţioneze 24 de ore. A trebuit reinventat.”
În afară de această operaţiune, Sandu Ceasornicaru’ a executat părţi lipsă. Roata anker a lipsit în totalitate şi a trebuit refăcută. A găsit lipsă şi împărţitorul de la sferturi, lipsă şi numerotarea de la fix şi pârghia care declanşează sfertul „când au trecut cele patru sferturi cu fixul”. „Din cauza roţii anker care a lipsit, ceasul n-a mai funcţionat. Şi dacă n-a mai funcţionat, au redus din cadrane, au lăsat doar două. Noi am refăcut cele patru cadrane.”, a adăugat Ion Cotescu.
Domnul Sandu ne-a prezentat şi arătătoarele originale din construcţia ceasului, „limbile”, cum li se spune, după modelul cărora a confecţionat unele pentru celelalte trei cadrane. Cum a fost urcat? Cu cârca! „Dar de câte ori l-a dat jos!”, spunea Ion Cotescu. Ceasul a fost dezmembrat şi coborât pe bucăţi, ca să poată fi reparat în atelierul acestuia. Numai o ramă a ceasului, pe care stă mecanismul, confecţionată din fontă, are undeva la 60 de kilograme. Datorită priceperii, omul şi-a făcut o reputaţie în domeniul reparaţiilor de ceasuri, având în portofoliu comenzi de la Lipova, Arad, Timişoara, Slatina, nici nu mai ştie locurile în care a executat astfel de intervenţii complicate. Marţi după amiază, la operaţiunea de punere în funcţiune au asistat şi copiii acestuia, fiica şi fiul, care au fost mai mult decât o companie pentru părintele lor.
Magda BĂNCESCU